Am pățit-o! Am rămas în intersecție după ce s-a pus roșu la semafor. Nu sunt genul de șofer care forțează galbenul și nu mă bag în intersecție, chiar dacă e verde, când văd că e aglomerat și pot bloca intersecția. Prefer să aștept liniștită următoarea tură, cu riscul ca cei din spate să mă claxoneze. Totuși, uneori situațiile de genul ăsta mă iau prin surprindere.
Chiar acum câteva zile, într-o zi în care se circula binișor pe la Piața Muncii, am ajuns în intersecție și am rămas în coloană. O secundă, două, trei… Mi-am dat seama că mă va prinde acolo culoarea roșie a semaforului, dar era deja prea târziu. Am mai înaintat un metru doar până ce mașinile din dreapta au început să vină spre mine. În zadar, voiau ei să treacă, blocam o bandă. M-aș fi făcut mică, mică, mai mică decât o furnică, văzând cum vin toți, se opresc perpendicular, și mă bombăne. Când s-a putut, am înaintat spre sensul meu de mers și, slavă Domnului, am eliberat banda. Totuși, finalul meu fericit nu a mulțumit pe cineva. O doamnă, la volanul unei mașini care tot aștepta să trec, m-a claxonat și am văzut că gesticulează supărată. Ne-am reîntâlnit puțin mai târziu, în altă intersecție. Eu, pacifistă și plină de bune intenții, văzând că este pe banda alăturată, am coborât geamul și am spus zâmbitoare: „Îmi cer scuze că blocam intersecția, nu m-am așteptat să rămân acolo, am înaintat imediat ce a fost posibil.”
Partenera mea de trafic era încă vizibil furioasă și, încruntată, mi-a aruncat cuvinte pe care nu aș vrea să le reproduc. Mi-a spus că am trecut pe roșu (poate credea că de-aia am rămas în intersecție? Totuși stătusem acolo mult și bine, clar trecusem pe verde, doar văzuse!), că din cauza oamenilor ca mine se fac accidente și mor oameni, m-a făcut proastă și m-a înjurat de rudele încă în viață, cât și de cele care nu mai sunt printre noi. Am făcut eu lucruri mai neplăcute de atât și nu am primit asemenea feedback! De data asta, chiar nu meritam asemenea pomelnic! Apropo, am zis în titlu „limbaj licențios”, dar chiar nu aș vrea să reproduc în scris ce am auzit!
Surprinsă tare de felul în care pune problema și nemulțumită de limbajul folosit, eu am ținut să îi spun că putem alege să discutăm civilizat, să nu ne jignim, chiar dacă nu suntem de acord. Și dacă mai greșim în trafic, nu suntem totuși animale, nu? Ne cerem scuze, discutăm.
Ei, aș! Vorbeam singură, ca o fată de la pension ajunsă pe stadion, martoră la o ploaie de înjurături colorate.
Am ridicat geamul și mi-am văzut de drum. Sunt o zână bună la volan: atentă mereu în zonele cu grădinițe, școli și parcuri (că, Doamne ferește!, poate aleargă vreun copil!), las de câte ori pot șoferii de pe străzi secundare să intre pe bulevard, zâmbesc și mulțumesc de câte ori cineva mă ajută, fie oprind ca să ies din parcare, fie încetinind ca să pot să schimb eu banda, când mai am o ultimă șansă să ajung pe banda de stânga cu semafor separat. Nu claxonez! Nu înjur, desigur! N-am eu mașină de lux, dar sunt o doamnă. În schimb, observ că unele femei dețin un arsenal de produse scumpe de mall: parfumuri de damă, bijuterii de aur, haine de designer, conduc mașini nu-știu-cum classe, dar nu au nici două clase.
Foto: Mihnea Ratte
2 Comments
Nicu
02/05/2022 at 6:38 PME foarte bine ce ai facut, fii o doamna in continuare! 🙂 Multi dintre cei care sunt la volanul unor masini de lux se cred stapanii soselelor sau sunt indignati din motive banale. Nu merita sa iti pierzi timpul cu ei! Felicitari pentru blog!
Alex One
22/05/2022 at 11:35 AMDoamna, nu stiu cum se face dar blocarea intersectiilor si a trecerilor pentru pietoni au devenit regula cel putin in Bucuresti. Probabil ca toti invoca, daca nu te injura , aceleeasi motive. Pai domne, daca vezi ca esti bara la bara unde te mai bagi,de ce nu iti iei masuri de precautie ? De conducerea preventiva ati auzit,se facea pe vremuri la scolarizarea auto. Nu inteleg de ce macar in cateva zeci de intersectii si treceri de pietoni nu se instaleaza camere video si pac amenda automat. Sa vedeti ce ordine s-ar face de la sine mai ales daca se si popularizeaza la TV.