TRAIM

Cum îți schimbă copilul prietenii, programul, dieta, viața în general

Mă sună Mama lu’ Alice. Mama lu’ Sasha. Mama lu’ Dănuța. Tata lu’ Tudor.

Am telefonul plin de “mama lu’ ” din parc, de la grădiniță, de la școală, de la engleză, de la tenis și așa mai departe. Întâi au fost schimburi de poze cu copiii noștri, dă-mi numărul să îți trimit poza, dă-mi numărul să îți trimit numărul profesorului de tenis, și apoi au urmat: Hai să mergem cu copiii la o terasă, Veniți la noi să se joace copiii, că afară plouă și relațiile au evoluat de nu îmi mai recunosc lista de apeluri recente. Nu prea am mai schimbat numele lor din agenda telefonului, chiar dacă ulterior am aflat cum o cheamă pe mama lu cutare.

Nici concediile nu mai seamănă cu ce era odată. De la “să fie puburi lângă hotel” ajungi la “să fie locuri de joacă” și apoi cauți restaurante kid-friendly, să aibă neapărat paste sau nu-știu-ce, să aibă mic-dejun, să ai ce face dacă te scoli cu noaptea-n cap, waterpark, parc de aventuri. Nu știu când m-am uitat ultima oară la destinații care nu includeau măcar una din cele de mai sus.

Ca femeie, pot să spun că pentru un tip care ne place suntem capabile să facem conversație despre mașini, avioane și orice alt subiect care îl pasionează pe el sau pe prietenii lui, dar nimic nu se compară cu împrietenirea cu oameni în toată firea despre care nu știi nimic în afara faptului că sunt și ei părinți, efortul de a găsi puncte comune cu părinții prietenilor copilului.

Nu lucrăm în același domeniu? Nu-i nimic, sigur ne plac aceleași sporturi.

Nu ne plac aceleași sporturi? Nu-i nimic, sigur ne plac aceleași mâncăruri.

Nici acum nu am nimerit-o? Atunci sigur ținem cu toții cu Simona Halep.

Nu urmărești tenis / nu ai televizor / ești amish ? Vorbim despre școală. Despre vreme.

În ultimă instanță, ne ajută alcoolul la consolidarea prieteniei.

Și uite așa, de la niște oameni super cool care mergeau la filme de artă, la deschideri de noi restaurante și gesturi impulsive, hai să plecăm în noaptea asta la mare, hai să mergem cu cortul pe munte, ajungem niște asistenți grijulii și plictisitori ai copiilor, îi ducem și îi aducem de la grădiniță și școală, le organizăm zilele de naștere, playdates, vacanțe cu cine vor ei, ne culcăm devreme și ne trezim la răsărit.

Și e ok. Dacă ei sunt fericiți, și noi suntem. Mai ales că oricând ne putem aduce aminte e cool eram cândva. Și poate vom mai fi iarăși, când ei sunt mari și noi la pensie.

Hai că se poate!

 

sursa foto: Shutterstock

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Ioana
    17/09/2020 at 10:51 PM

    Când nu sunt cu noi le ducem dorul (fetita mea e la bunici momentan), când suntem cu ei ne sufoca… Tocmai am revenit dintr un concediu, pe drum numai râsete, veselie dar din aceea obositoare, întrebari non stop despre când ajungem undeva, când mai mergem nu știu unde, mi e foame, mi e rău etc. Dar e o scumpa și o dulceață la 5 ani, ma gândesc ca peste vreo 10 ani va fi poate mai ușor, dar cu alte emoții. Cu cine iese, oare nu fumează, ce prieten are și ce face cu el… Oho, cate ne așteaptă…

  • Leave a Reply

    %d bloggers like this: