IUBIM

Bărbații care își părăsesc nevestele pentru că pe ei înșiși nu se pot părăsi

Pentru fiecare femeie dezamăgită există un bărbat care încă nu a acceptat cine este și nu știe ce vrea de la viață.

Așa că în loc să se găsească, preferă să caute o ființă imaginară: una care râde încontinuu, gătește întruna și mănâncă orice fără să se îngrașe, face sex în șpagat, îl ascultă și îl masează, muncește puțin și câștigă foarte bine. Din păcate, ea nu există.

Acești băieței cu vârste de bărbați încă mai cred că în relația perfectă ai zilele la fel, de la început, până la adânci bătrâneți. Cu emoții, cu fluturi în stomac, cu sex nebun, cu vacanțe dese și dimineți leneșe, fără oboseală, fără facturi de plătit (sau cel puțin fără gândul la ele).

Așa cum mulți copii își doresc să fie Crăciun în fiecare zi, să miroasă a portocale și a scorțișoară în casă, să te trezești și să alergi spre brad unde găsești cadourile mult dorite, să fie vacanță și meniu cu friptură și tort, doar că nu se poate ÎN FIECARE ZI. De-aia e special, că e ceva așteptat și anticipat. E altfel.

Și viața în cuplu are Crăciunurile ei. La început mai ales, dar și mai târziu, când mai furi un weekend de relaxare, acasă, cu telefoanele pe silent și prosecco la rece, sau departe de casă, într-un loc care nu seamănă cu acasă și care vă îndeamnă să fiți și voi altfel. Iar Crăciunul ăsta poate fi diferit de la an la an. Uneori nu e vorba de sex, ci de faptul că râdeți împreună o zi întreagă sau încercați pentru prima oară amândoi un salt cu parașuta. Experiențele care vă unesc, zilele speciale sunt mereu unice. Iar ceea ce trce, nu se mai întoarce niciodată. Numai că, din păcate, mulți nu au aflat încă asta.

“Pur și simplu a vrut o altă viață.” După 10 ani. Cei mai buni prieteni. Perfect compatibili. Nu a contat.

M-a durut și pe mine să aflu, probabil mă dureau rănile mele mai vechi, zgândărite iarăși, dar cum o fi fost pentru ea?

Mărturisirea mea recentă despre sentimentul de doliu pe care îl ai în urma unei despărțiri, le-a făcut pe mai multe femei, unele îmi sunt prietene, pe altele nu le cunoșteam, să îmi scrie în privat poveștile lor. Deși ele s-au cunoscut altfel cu partenerii lor, vârstele lor diferă, unele au copii și altele nu, cumva toate poveștile seamănă între ele.

Nu neapărat dintr-un motiv evident, o problemă uriașă care a apărut brusc și a distrus iremediabil armonia, s-au despărțit ei. Ci pentru că el a ales că vrea altceva. Vrea să o ia de la capăt. Ca la 20 de ani. Iar vestea a fost un șoc pentru ele.

El  a plecat pentru că o altă femeie îi dă sentimentul că lângă ea totul va fi diferit: slujba mai ușoară, vacanțele mai palpitante, grupul de prieteni se va reinventa. El crede chiar că va arăta mai bine! Uneori schimbarea parteneri vine la pachet cu o nouă freză, o schimbare în garderobă, o cură de slăbire, ba chiar și o altă mașină, pentru cei care își permit.

El vrea să o ia de la capăt și o schimbă pe ea chiar dacă nu ea era sursa frustrărilor lui.

Este însă mai ușor să o părăsești pe ea decât să te uiți la tine, în oglindă și să accepți că de fapt nu mai ai 20 de ani și nici nu o să mai ai vreodată.

 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    Jorjet
    18/09/2020 at 9:01 PM

    Iarasi un articol despre victimizarea femeii si despre cat de porci sunt barbatii… Ei sunt de vina pt tot. De ce sunteti mai asa de ipocrite?? Sa stii ca aceleasi sentimente le avem si noi femeile. Si noua ni se face dor de duca, si noi ne plictisim de acelasi barbat si am vrea sa o luam de la inceput (cu fluturi in stomac si genunchi inmuiati si sex salbatic) cu altul.. uite asa, fara ca celalalt sa ne fi ranit, jignit, inselat. Si noua de e dor de inceputuri. Exista relatii in care iubirea moare pur si simplu de la sine. Pt ca e in firea omului sa NU fie monogam. Nu in firea barbatului. Exista si femei inadaptabile, care vor mereu noi si noi inceputuri langa alti barbati si nu sunt de condamnat.

  • Reply
    Diana
    21/09/2020 at 12:38 PM

    Standarde duble:
    – barbatul divorteaza: un nenorocit, nu stie ce vrea de la viata, nu isi asuma responsabilitatea, frustrat, a ramas la stadiul de baietel;
    – femeia divorteaza din aceleasi motive: o luptatoare, a scapat de tirania sotului, este o femeie independenta, puternica, a scapat de responsabilitati, face ce vrea cu viata ei, sa nu o condamnam.

  • Reply
    David
    23/09/2020 at 11:40 AM

    Sunt in situatia descrisa de tine. Am decis sa plec dupa 9 ani de casnicie si doi copii. Pur si simplu ceva s-a rupt si nu mai pot. Ea nu intelege, isi imagina ca suntem cuplul perfect. Eu nu am comunicat problemele care s-au adunat treptat pana au devenit imposibil de carat in spate. Toata lumea are aceeasi opinie cu tine… am luat-o razna, criza varstei de mijloc, abandonat copii, tot tacamul. E greu de explicat de ce nimic din toate astea nu e adevarat, dar simt in mod profund ca nu e. Ceva lipsea, probabil dragostea… nu aia fake, idealizata, descrisa de tine (n-am cautat niciodata asa ceva la partenera), ci aia reala. Crede-ma ca ma invinovatesc pentru ce le-am facut copiilor (desi aparent sunt ok, stiu ca pe termen lung vor fi ceva proleme) insa nu am mai putut sa pretind ca sunt in cuplu cand defapt eram checked out. Anyways, am vrut doar sa prezint un pic din cealalta fata a discutiei, una pe care probabil prietena ta nu o stie, nici macar nu o intuieste, asa cum nici fosta mea sotie nu a intuit-o.

  • Leave a Reply