Tu ce ai fi dispus să faci dacă te afectează criza? O discuție despre bani și puterea de o lua de la zero

Acum 2 ani am fost șomeră. Nicio sursă de venit, divorțată de 6 luni, o rată la bancă și un copil de crescut.

De fapt, nu eram șomeră, corect ar fi să spun că am fost între proiecte. Deja îmi dădusem demisia de la locul de muncă de mai bine de 2 ani și lucram ca freelancer pe contracte care aveau durate mai lungi sau mai scurte.

Am luat diverse decizii riscante, am renunțat la contracte ca să mă ocup de unul singur, cu o durată de 4 luni, fără să știu ce urma să se întâmple după el. Aveam o șansă ca acel proiect să se prelungească un an, dar nu aveam nicio garanție. Nu regret nimic. Am riscat, mi-am asumat decizia, nu am fost surprinsă de realitate, am sperat să fie altfel, dar nu a fost. Din păcate, nu aveam un plan B pe termen scurt. Aveam un plan C, pe termen mediu sau lung: să reiau diverse contracte, să obțin altele. Putea dura mult până asta să se întâmple.

Așadar, câteva luni am încercat să revin pe linia de plutire și să nu intru în panică. În acele săptămâni care au părut ani, în care simțeam că albesc de fiecare dată când primeam o factură de plătit, ceea ce mă ajuta să dorm noaptea liniștită era planul meu de a o lua de la zero. Ăla era planul D (disperare).

Dacă nu ieșea planul A,

Planul B nu exista,

Planul C era să reiau relații de business mai vechi și să le rediscut, renegociez, reiau.

iar Planul D era să mă angajez la supermarket. Sau la un fast-food. Sau la orice firmă care avea nevoie de un office-manager. Asta mă încuraja cel mai mult. Mă gândeam că nu pot să mor de foame, că mă voi descurca cu ceva puțin peste salariul minim pe economie câteva luni, apoi, mă gândeam eu, ar fi urmat să ies în evidență la magazin/restaurant fiind descurcăreață și plină de inițiativă și aș fi fost promovată, aș fi câștigat mai mult. Mă gândeam că aș fi putut ca sâmbetele să mai lucrez pe undeva dacă aveam ziua liberă – de exemplu, să fac curat. Efectiv, aș fi făcut orice. Din fericire, nu a fost nevoie. Planul C a mers, au apărut diverse oportunități, în câteva luni nu a mai fost nevoie să apelez la economii, am câștigat suficient. A fost o experiență în care am învățat multe.

Aveam o abordare exagerată. Mă puneam în situația în care domeniul meu profesional ar fi dispărut, studiile și cunoștințele mele nu ar fi valorat nimic, nu aș fi putut lucra decât ca vânzătoare sau secretară, nu m-ar fi putut ajuta nimeni dintre cei apropiați (ceea ce este fals), dar această gândire pesimistă, worst case scenario, m-a ajutat să îmi calculez mult mai bine bugetul, să îmi fac planuri cât mai realiste. Dacă aș fi reușit, în teorie, să mă descurc și ca femeie de serviciu, înseamnă că de fapt nu era atât de grav.

În aceeași situație, vă mărturisesc, am prieteni care nu au lucrat ani de zile. Au căutat acea slujbă sau acea oportunitate până au găsit ce voiau sau încă mai caută, oricât ar fi de mare povara pentru cei care suportă cheltuielile lor în acest timp. Eu nu aș putea niciodată să fac asta, am fost și sunt o self-made woman, cu bune și cu rele, mă descurc cum pot.

Pentru mine, oamenii se împart în două categorii, din acest punct de vedere: cei care cred că e rușinos  sau nedemn să muncească orice și cei care ar șterge oricâte funduri ar fi nevoie ca să își plătească facturile.

De aceea, v-aș întreba pe voi: în ce categorie intrați? Și cum vedeți situația financiară pentru următoarele 12 luni?

Foto: Cătălin Georgescu