Nu trebuie să fii pesimist ca să vezi în ce situație suntem. Realist vorbind, e grav. 176 de țări de pe glob au raportat cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19. Suntem aproape neputincioși în fața unui virus care se răspândește mai rapid decât ne-am putut imagina și reacționa. Optimismul în această perioadă nu înseamnă să așteptăm miracole, stând pasivi, zâmbitori și spunând „Ce va fi, va fi!”. Nici să ne punem încrederea în talismane, uleiuri parfumate și vitamine luate cu pumnul. Nu. Optimism înseamnă să ne punem încrederea în oameni.
În aceste săptămâni, e greu să ne imaginăm cum vor arăta viețile noastre în continuare, când nu știm dacă părinții noștri vor scăpa cu viață de noua molimă, nu știm cum vom plăti facturile luna viitoare, dacă vom mai avea un loc de muncă, dacă afacerea noastră în care am investit toate economiile va supraviețui. Putem însă să trăim în prezent și să observăm câte eforturi se fac în condițiile acestea excepționale ca să putem depăși această criză.
Unele companii mari au înțeles că prioritare sunt donațiile în bani și produse. Domestos, Mastercard, OMV, Avon, BRD, Banca Transilvania, McDonald’s, Profi România, Lidl și Kaufland sunt numai câteva dintre companiile care au sărit în ajutorul spitalelor și al comunităților în general. Din fericire, lista donatorilor e foarte lungă și conține și multe firme românești: Cramele Recaș, Transavia, Teraplast sau Cotnari. Donațiile lor însumează milioane de euro. Simona Halep și Andra au anunțat că donează bani. Gigi Becali a preferat să ajute spitalele acum, și nu biserici, cum ne obișnuise.
Micii antreprenori s-au coalizat sub forma mai multor inițiative, „Cumpărături la ușa ta” și „Entreprenation” sunt două exemple foarte bune. Oricine poate ajuta, oricine poate prelua apelurile celor vulnerabili care sună, oricine poate dona pentru spitale, fie pixuri, hârtie, apă sau ce mai are la dispoziție. Fondatorul Medicentrum, o platformă de evaluare medicală la distanță, s-a oferit să creeze pentru Spitalul Clinic Colentina o secțiune specială, iar proiectul acesta creat de voluntari a fost adoptat nu doar la Colentina, ci s-a extins pentru toate spitalele din București, la dorința PMB.
ONG-urile care ne dau sentimentul de „Hai că se poate!” nu ne-au dezamăgit nici acum: jos pălăria pentru Dăruiește viață, Salvați Copiii și Crucea Roșie. Cu ajutorul eforturilor lor, s-au strâns bani sau produse pentru a oferi spitalelor echipamente de protecție sau echipamente medicale vitale în aceste momente. De asemenea, s-au distribuit produse de igienă.
Pe lângă aceste exemple, sunt zeci de specialiști care își oferă gratuit serviciile luna aceasta. Livratorii au renunțat la costul de livrare, antrenorii dau lecții online, nutriționiști dau sugestii de meniuri pentru toate nevoile posibile, food-bloggers publică sute de rețete cu produse la conservă sau congelate, psihologii își oferă timpul pentru terapie la distanță (prin telefon sau apel video), o florărie livrează gratuit flori pentru a susține moralul oamenilor izolați, salvând astfel zeci de kilograme de buchete superbe care s-ar fi ofilit nedăruite, în magazine. Se fac newslettere, chete, măști. Fiecare face ce poate, ce știe.
Iar medicii, asistentele, rezidenții, studenții și oamenii de serviciu lucrează într-un ritm pe care nici nu îl putem înțelege de acasă, din fața televizoarelor sau a laptopurilor, oricâte știri am urmări.
Cifrele oficiale arată acum peste 225.000 de îmbolnăviri. Poate că antidotul nu va veni dintr-un laborator. Poate că vom învinge dacă pentru fiecare îmbolnăvire vom avea un gest de omenie.
Hai că se poate! Trebuie să se poată.
Articol publicat și în Republica.ro
1 Comment
Roxana
22/03/2020 at 1:39 AMDoamne ajuta!
Mica mentiune: rezidentii sunt medici, desi sunt tratati ca niste carpe de sistem. Medici rezidenti, oameni naivi care au ramas in tara sa incerce sa schimbe ceva intr-un sistem bolnav. Sunt absolventi ai facultatilor de medicina, cu diplome de “Doctor-medic”, tin sectii intregi muncind ore in sir peste program, fac garzi neplatite si sunt carne de tun, mai nou.