Femeia de serviciu, instituția de tot respectul. Și cazul Timișoara

“Știi ce fel de om e? Nu salută femeile de serviciu!”, mi-a spus cândva cineva și am fost scârbită. Am înțeles dintr-o propoziție despre ce om e vorba. Cei care desconsideră femeile de serviciu sunt cei mai răi. Lipsiți de compasiune, respect, niște înfumurați, grețoși.

Respect am avut mereu pentru bărbații care de 1 și 8 Martie aduceau o floare sau un mărților femeilor de serviciu, nu directoarelor. Asta spunea multe despre ei.

La grădinița fetiței mele, pentru mine, femeia de serviciu și bucătăreasa au fost mereu în gândul meu când mă gândeam la cadouri de Crăciun sau cu alte ocazii. Erau femei de mare ispravă. Foarte bune, mămoase și harnice. Și acum, când suntem la școală, mă gândesc la femeile de serviciu la fel de mult ca și la învățătoare.

Unii cred că cei care contează cel mai mult sunt șefii, la costum, directorii, cei care dau ordine. Nu ăia care țin podelele curate și duc gunoiul. Eu nu cred asta.

Azi am aflat că femeia care a murit, alături de cei 2 copii ai ei, de 9 zile și de 3 ani, la Timișoara, în blocul deratizat cu otravă foarte toxică, a lucrat ca femeie de serviciu la un restaurant din Timișoara și, în același timp, își continua studiile la seral. A fost și om al străzii și, cu greu, și-a găsit drumul în viață. Oare cineva crede că viața ei nu conta?

Ce fel de oameni nu salută femeia de serviciu? Dar ce fel de țară ar suporta ca o mamă tânără și copiii ei sa moară otrăviți in casa lor?

Doar norocul ne ține în viață. La o adică… n-avem nicio șansă.