Să ne „băgăm” în politică. Cum m-am apucat de interviuri cu partenerii candidaților la Președinție

Nimeni nu vrea „să se bage” în politică. În bula mea, între cunoștințele și prietenii mei, a vorbi despre politică este ceva „murdar”. Adică vorbim despre bani, despre sex, despre Dumnezeu, despre ORICE, dar cînd ajungem la politică, auci! Nu ne băgăm!

Dar nu ne băgăm noi deja cînd ne mor prietenii arși de vii într-un club unde se duseseră să asculte un concert? Și apoi mor cu zile pentru că dezinfectatul din spitale este apă chioară, iar secția de arși nu funcționează deși i se tăiase panglica, frumos, de față cu presa?

Oare nu ne băgăm în politică cînd prietenii ne pleacă din țară pentru că aici pur și simplu nu se mai poate? Sau de fiecare dată cînd trecem pe strada noastră unde se schimbă bordurile a cincea oară în 2 ani?  Cînd mergem la medic și trebuie să aducem de acasă mănuși și medicamente? Nu ne băgăm atunci cînd ne înscriem copilul la școală și aflăm că învață în trei schimburi copiii pentru că directorul acceptă prea multe dosare, că „rezolvă” pe oricine?

Noi facem politică, de fapt, zi de zi. Cînd votăm sau cînd nu votăm, cînd punem o întebare sau mergem mai departe, cînd acceptăm că lucrurile sunt așa cum sunt și nu pot fi schimbate. Eu nu mai pot să stau așa, pur și simplu. Seria mea de interviuri e un demers civic. Vreau să mergem la vot și să luăm o decizie bazată pe mai mult decît impresia pe care ne-o lasă un banner într-o intersecție.

„Crezi că o să vrea să se întîlnească cu tine oamenii ăștia?” Da. Adică, de ce nu? Curiozitatea unui alegător nu poate să justifice un interviu? Ce au ei de ascuns? Eu vreau să știu cine sunt, cum vorbesc, în ce cred. De ce ar refuza? Da, fac asta în timpul meu liber, fără să cîștig niciun leu, fac asta pentru că îmi pasă și aș vrea să vă pese și vouă.

„Cum să construiți un spital?! Voi știți cît costă?!”, fac pariu că asta au auzit Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu cînd au zis #NoiFacemUnSpital. Astăzi clădirea există, milioane de euro donate exclusiv din mediul privat, de persoane fizice și companii, se investesc în acest spital de oncologie pentru copii. Pentru că în Romînia, unul din doi bolnavi de cancer moare. Și asta tot politică este. Dotarea spitalelor, plecarea medicilor, salarile, șpăgile, managementul prost, directori de spitale numiți politic – asta e tot politică. Pe mine această inițiativă mă inspiră zi de zi. Băi, oameni buni, voi vă dați seama că orice e posibil?

Nu vorbim despre cele mai importante lucruri pe care le trăim, despre valorile care ne fac cine suntem. Pe cine respectăm și de ce? Ce e important pentru noi și de ce? Cît tolerăm hoții, impostorii, trișorii și pînă cînd? Cu cine votăm și de ce? Cine sunt acești candidați și cine îi susține?

Totul este politică. Așa că hai să ne băgăm în ea. Eu mă bag, tu te bagi?

 

––

M-am întîlnit cu Olguța Totolici, soția lui Dan Barna, candidatul USR-PLUS. Cine este, ce face, cum gîndește și cît cîștigă Olguța Totolici, soția lui Dan Barna – am scris în Republica.ro.

Am aflat, din interviul care a reieșit, că Dan Barna nu e un candidat obișnuit și nici Olguța nu e o “nevastă” tradițională. Cuplul se numește Barna – Totolici, pentru că ea și-a păstrat numele de familie. Sunt corporatiști, vorbesc corect romînește, citesc, călătoresc, au ieșit în stradă din cauza tragediei Colectiv și a Ordonanței 13.

Un caz curios. Așadar nu m-am putut abține să nu îi întreb direct pe ei: ce le-a trebuit politică?! Am vrut să îl văd pe Barna prin ochii soției lui, Olguța Totolici, iar pe ea să o cunosc mai bine. Pînă la urmă, judeci corect un om și după fapte, dar și după persoana care îi stă alături.

“Cînd ești plecat, ești cu inima în două locuri – o parte din tine rămîne lîngă cei de-acasă”

“Eu am petrecut o perioadă mai lungă la Paris după ce am terminat facultatea, dar, deși era minunat acolo, am văzut de la vremea aceea că sunt mult mai multe oportunități și mult mai multe lucruri de făcut în Romînia. În plus, familia și prietenii mei erau aici, îmi era dor de ei, nu era suficient să-i vad de două ori pe an. Cînd ești plecat, ești cu inima în două locuri, o parte din tine rămîne lîngă cei de-acasă și o parte din tine vrea să facă tot ce poate mai bine acolo, dar e greu să-ți găsești liniștea. Și decizia de a te întoarce e greu de luat”, mi s-a descris în cîteva cuvinte Olguța Totolici.

Are părul blond și ochelari de vedere, dar acum nu îi poartă, i-a pus pe măsuța de cafea, din lemn și fier forjat, luată din Obor. “Era un nene acolo care aducea chestii din India”.

Stă pe un fotoliu de culoare galbenă de la IKEA pe care se laudă că l-a montat chiar ea. Poartă o rochie albastră și un smart watch la mînă. Este fiică de profesori și are figură de premiantă, are un machiaj discret și nu pare genul de femeie preocupată de haine și de diete. Aparențele înșală: îmi mărturisește că ține mereu regim. “Mă îngraș imediat, orice aș face.”

Citiți textul integral în Republica.ro.

Și urmăriți-mă ca să aflați dacă acceptă să se întîlnească cu mine și restul celor contactați: Cristinel Dăncilă (am făcut deja o solicitare), Carmen Iohannis și alte persoane apropiate de candidații la funcția de președinte al Romîniei în 2019.

Repet. Eu mă bag, tu te bagi?