GANDIM

Fără târguri, petreceri și luminițe până nu avem un spital nou

3,5 milioane euro au costat evenimentele din Zilele Bucureștiului 2018. Nu știu cum au reușit să depășească de atâtea ori ce și-au propus inițial. În primăvară anunțase Primăria Capitalei că a alocat 2,3 milioane lei acestor evenimente. (Cam ca mine când mă duc la mall să îmi iau o pereche de blugi și mă întorc acasă cu trei perechi de blugi, o geantă și un parfum).

În primele 6 luni ale acestui an, 181 milioane de lei s-au dus doar pe concerte și spectacole în București.

Târgul de Crăciun va costa 1,5 milioane lei în 2018. Nu știu cît costă luminițele, dar țin minte că în 2015 costat 2,5 milioane de euro. Nu lei, euro.

Renovarea fântânilor de la Unirea a costat 7 milioane de euro.

Nu cred să existe o expresie mai potrivită pentru Primăria Capitalei și cheltuielile nesăbuite decât “Țara arde și baba se piaptănă.”

Toți îi hulim pe asistații sociali care nu produc, dar cheltuiesc. Iau alocațiile copiilor și ajutoarele sociale și îmi cumpără țigări și alcool. Dar Primăria Capitalei întruchipează acest model.

Primăria este cel mai nesimțit cheltuitor al banilor publici. Dacă ar fi o persoană, am vedea-o la colțul străzii cu un pet de bere, cu pantalonii rupți în fund, dar cu un smartphone în mână, scrollând pe Facebook deși acasă n-are apă caldă că n-a plătit întreținerea.

Vi se pare o idee atât de nebunească să încetăm cu luminițele, fântânile, târgurile, fundițele, serbările, concertele, videomappingurile și grătarele? Adică oare ar fi atât de dureros dacă ne-am abține de la aceste mărețe acte de cultură (că Primăria așa de justifică, viața culturală firească pentru o Capitală Europeană) și am zice “Bagați banii ăștia în RATB” sau “Facem un spital”.

Eu zic că am opri o hemoragie. Festivalurile organizate de companii private (festivaluri muzicale, gastronomice, e teatru, expozitii de fotografie, concursuri de creatie etc) ne-ar ține de cald bine mersi și n-am duce lipsă de nicio beteală din bani publici. Doar că după o perioadă am avea ceva valoros. Drumuri mai bune. Autobuze moderne. Un spital nou. O școală nouă. Nu doar circ.

Serios, voi ați fi de acord să intrăm în această grevă culturală? Că eu una nu mai pot cu brizbrizurile astea.

Fântâni Unirii Shutterstock

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Ana
    02/11/2018 at 11:04 PM

    Tot ce ai spu este corect. Ma intreb de ce se risipesc atat de multi bani pe circ in loc sa sa rezolfie rezolvate problemele curente si stringente ale capitalei. Cred ca cel mai tare am rezonat cand ai mentionat drumuri si RATB. Cat jeg este in autobuze …

  • Leave a Reply