Cel mai mare tabu social: să regreți că ai copii

Viața e grea. Uneori plină de regrete. Ăsta e adevărul, mai ales după ce ai copii. Apropo de asta: întrebat dacă regretă că are copii, aproape niciun părinte nu spune “Da”. De ce?

Sunt două posibilități: a. pentru că nu regretă b. pentru că îi e teamă de ce va spune lumea. Că e un monstru, că nu-și iubește copilul, că e egoist… Așa că nu recunoaște. Nici în sondaje, nici prietenilor sau rudelor, nici măcar partenerului de viață. E un gând de care se rușinează prea tare. Mai ales femeile!

Dacă lui i se mai iartă asemenea confesiuni, în societatea noastră parcă ne așteptăm ca ei să vrea să trăiască altfel, să se distreze, să facă ce vor cu corpul lor, cu timpul lor, să spună asta o femeie pare de neconceput. O lume în care femeile nu vor să devină mame sau nu sunt fericite ca mame ne înspăimântă, nu-i așa? Da, ne bagă în toți sperieții.

Ele se spovedesc însă în fața monitoarelor.

Când nimeni nu le vede, când au de-a face cu o mașinărie care nu le judecă, unele caută uneori remedii la bolile copiilor lor, alteori caută disperate răspuns la o problemă atât de intimă. Căutările pe Google trădează deci. Ăsta e un fapt citit în “Everybody Lies: Big Data, New Data, and What the Internet Can Tell Us About Who We Really Are” de Seth Stephens-Davidowitz, o carte apărută în mai anul acesta, prima carte la care am făcut precomandă. M-a intrigat titlul și n-am fost dezamăgită. Are tot felul de informații interesante și interpretări și mai interesante. Google spune lucruri foarte urâte despre noi, oamenii.

Oamenii declară multe lucruri cosmetizate de teama stigmatului social.

De exemplu, că fac sex mai des decât în realitate. Căutările pe Google ne arată că multe cupluri căsătorite nu fac decât să doarmă în pat, deși declară altceva, mai ales bărbații.

Revenind la femeile care regretă că au copii, am citit un articol interesant al unei psiholoage care lucrează cu astfel de mame. “I work with mother who regret having children. This is what I tell them.” Unul din lucrurile importante pe care le-am reținut este că acest regret nu trebuie confundat cu depresia post-natală. Multe femei suferă de asta, mult mai multe decât regretă că au copii toată viața. Dacă vorbim de statistici, cam 10-20% din mame au depresie post-partum, iar regrete nu avem de unde să știm, pentru că nu recunosc, dar se circulă un 3% dintr-un sondaj. Depresia trece, regretul nu, el nu este influențat de hormoni sau de chimia creierului. Sunt oameni care pur și simplu își dau seama abia după ce au copii în ce s-au băgat și regretă. Alți factori care duc la asta sunt așteptările nerealiste, probleme în relația de cuplu, probleme la locul de muncă din cauza concediului maternal… Cei mai măcinați de regret sunt cei căror viața li se schimbă complet, divorțați, extenuați, cu probleme financiare.

Dar nu înseamnă că nu își iubesc copiii!

Asta e al doilea lucru important de reținut. Își iubesc copilul foarte mult, poate cum îți iubești și părinții, fără ca asta să însemne că vrei să stai cu ei tot timpul, în aceeași casă, și să renunți la alte lucruri din viața ta.

Această psiholoagă spune că le oferă pacientelor / clientelor sale un spațiu în care să se simtă în siguranță, nejudecate, libere să spună ce simt, să se descarce de povara gândurilor negative. Și le dă câteva sfaturi: să își facă timp să stea singure, să creeaze momente de conectare cu copiii lor (tocmai pentru a obține o satisfacție din această relație, să nu simtă doar responsabilitatea), să facă diferența între nevoi și dorințe atât pentur ea, cât și pentru copil, pentru a satisface nevoile și a nu se consuma prea mult din cauza dorințelor neîmplinite.

Pe Facebook există și un grup: I regret having children. O comunitate cu 7 800 de membri, adică likeuri. Am citit mărturisirile unora, scrise însă sub anonimat. Cale lungă până la depășirea stigmatului social deci.

Scriam asta recent pe blog:

O prietena imi spunea recent ca a refuzat slujba vietii ei pentru ca nu putea sa schimbe viata intregii familii si nici nu ar fi putut sa traiasca departe de ea. Odata cu marturisirea ei mi s-a parut ca aud toate femeile care au facut milioane de sacrificii. Si in acelasi timp le vedeam pe cele care au libertatea de a face orice. Peste 10 de ani, 20 de ani, noi, mamele, vom avea imense satisfactii legate de copiii nostri, dar vom fi calatorit probabil mai putin, vom fi facut mai putin sex, vom fi gatit probabil mai mult si vom fi spalat infinit mai mult. Care va fi mai fericita? Este imposibil de spus. Fiecare cu fericirea lui.

Articol original: Ce gândesc femeile care nu vor să devină mame.

Nebuloasa a scris pe o temă similară, că nu vrea copii, în 2013, foarte curajos. Nu, nu vreau copii.

Sursă foto mamă copleșită: Shutterstock