Gafe din care am invatat cateva lectii importante

Invatam unele lucruri din carti. Pe altele, de la altii. Si totusi o mare parte din lectii se invata numai lovindu-ne de o usa de sticla pe care nu am vazut-o / intrand in pamand de rusine pentru ca am zis ceva nepotrivit la un interviu de anagajare / turnand cafea pe costumul nou cand credeam ca un capac de plastic peste o cana de carton e ceva foarte stabil. Le-am facut pe toate. Iata cateva gafe de care imi face placere sa imi amintesc totusi pentru ca sigur nu o sa mai repet aceleasi greseli.

Decolteul criminal. Nu exista stilisti pe lume care sa te invete mai bine decat o situatie penibila care sunt limitele stilului vestimentar intr-o anumita situatie. Eu cel putin m-am invatat minte cand m-am imbracat la birou, fara sa ma gandesc mult, cu o rochie care imi placea mult. Abia la birou am observat ca e ceva in neregula cu tinuta mea. Lumea se uita la mine de parca as fi purtat un ecuson cu “Priveste aici!”, dar nu era nici un ecuson. Era decolteul. Femei si barbati, nimeni nu se putea abtine sa nu faca un comentariu legat de… tinuta mea. Unii ziceau doar “Wow!”, iar eu nu aveam cu ce sa ma acopar. Nu aveam esarfa la mine si nici o alta rochie in geanta. Dupa cateva interactiuni ciudate si o sedinta in care s-a vorbit mai mult despre asta decat despre altceva, m-am ascuns dupa tastatura, cocosata si rusinata si am asteptat cu nerabdare sa plec acasa. Sentimentul de ridicol simtit in ziua aia mi-a creat un radar al tinutelor prea stramte, prea transparente, prea decoltate, prea scurte. Nu o sa mai trec prin asta vreodata.

Mesaje decodate gresit. Relatiile dintre femei si barbati sunt foarte complicate. Si cand e vorba de relatii romantice, si cand e vorba de relatii amicale, colegiale sau profesionale. Totul e complicat. Realemente vorbim limbi diferite. Eu mi-am dat seama ca sunt “lost in translation” dupa ce la facultate un profesor entuziast ma aprecia si isi dorea sa ma indrume cat mai mult, cu carti recomandate si discutii elevate. La mintea mea de atunci, un barbat nu putea fi interesat sa petreaca timp cu mine decat pentru ca era indragostit nebuneste de mine. Cred ca omul si-a dat seama ca inteleg gresit cand am inceput sa dau din gene des, ca in desenele animate. Mi s-a intamplat sa interpretez gresit si mai tarziu gesturi si replici bine intentionate. Nimic nu e mai penibil decat sa refuzi avansuri care… nu sunt avansuri de fapt. Acum suflu si in iaurt! Cand un barbat pe care nu il cunosc imi scrie un mesaj ciudat pe Facebook, cum ar fi “Te superi daca iti spun ca esti foarte frumoasa? -inimioare-“, prefer sa intreb de unde ne cunoastem si de ce imi scrie, decat sa risc sa nu rad la o gluma stupida sau sa il trimit la naiba si apoi sa aflu ca era teaserul de la o campanie idioata de PR.

Abordare cu final nefericit. Mereu am incurajat oamenii sa apeleze la cei de care au nevoie, chiar daca nu ii cunosc. In cel mai rau caz esti refuzat, dar macar stii o treaba. Ai insa sanse sa primesti un raspuns favorabil si atunci chiar ai castigat ceva. Gustul esecului este insa al naibii de amar. Mi s-a intamplat adesea sa ma duc direct la o persoana cu care voiam sa colaborez sau doar sa ma imprietenesc, pentru ca o stiam din auzite sau din online, si cu farmecul personal si doua glume sa sparg gheata instataneu. Am avut ocazii insa in care gheata nu s-a spart deloc! Oricat as fi incercat. Oricat as fi perseverat. In primavara am abordat-o pe o bloggerita celebra si i-am spus cat de mult o admir. S-a uitat la mine ca la un extraterestru. “Asa si?” Ce sa mai zic?! Mi-a pierit toata inspiratia, tot cheful, ma facusem mica, mica, mica. Am continuat insa, doar, doar s-ar inmuia. Cat de frumos era imbracata, cate cunostinte avem in comun. Ea nu zicea nimic, tot astepta sa ajung la subiect. Numai ca nu aveam subiect!! Nu voiam decat sa discut cu ea, iar ea, satula probabil sa tot fie abordata de “fani”, credea ca urmeaza sa ii cer o favoare: un selfie, un link, o recomandare. Conversatia de vreo 5 minute a parut sa tina 5 ani, nu stiam cum sa mai fac sa se incheie. Culmea este ca m-am reintalnit cu persoana dupa un timp si credeam ca prima noastra intalnire va fi un super ice-breaker, ca ii voi spune cum mi-am pierdut cuvintele in fata ei si vom rade amandoua. Nu. Nu s-a intamplat asa. Din nou, nu aveam ce sa ne spunem. Cred ca a treia oara nu as mai incerca. Nici sa o intreb cat e ceasul! Uneori nu merge, ce sa-i faci? Asta e. Mergem mai departe. O admir de la distanta.