De ce e important pentru un copil mic sa calatoreasca

Sa calatoresti cu un copil mic e scump si complicat. Dupa 2 ani, pentru un copil platesti un bilet de avion intreg. Uneori, chiar si loc in camera de hotel. Trebuie sa ai la tine o recuzita impresionanta: o trusa de medicamente in caz de orice, olita portabila, multe scutece, recipiente speciale, alimente pe care nu le poti gasi la destinatie, jucariile preferate, carucior, uneori chiar si un patut pliabil.

Copilul oboseste repede, se scoala devreme, doarme mult ziua, plange din te miri ce si nu tine minte ca a vazut nici Mona Lisa, nici Turnul din Pisa. Dupa o calatorie costisitoare si obositoare, de obicei un copil poate sa iti spuna, daca deja vorbeste, ca a vazut o pisica frumoasa pe o strada, ca s-a dat in leagan sau ca a mancat inghetata. Ai crede ca viata era mai simpla pentru toata lumea daca duceai copilul intr-un parc, la un loc de joaca, nu peste mari si tari. Totusi nu e asa. Desi am o mie de argumente pentru a sta acasa, am si cateva mult mai grele pentru a face un efort si a calatori cu cei mici.

Am mers cu fetita mea in calatorii, la munte si la mare, in straintate si in tara, am mers cu masina si cu avionul. Dupa fiecare experienta am observat ca a facut salturi uriase pe care cu nicio teorie tinuta acasa nu le-ar fi facut.

Calatorind, copiii invata cat de diferiti pot fi oamenii. Acasa, in Bucuresti, parem toti cam la fel: copiii din parcul de langa casa sunt de aceeasi etnie, toti albi. Noroc cu Doctorita Plusica, altfel si in desene sunt toti cam la fel. Am vazut copii care la vederea unui african sau a unui asiatic s-au mirat mult, au aratat cu degetul, au intrebat de 10 ori. E absolut firesc, daca nu mai vazusera asa ceva: si daca vad prima oara un delfin se mira, cu atat mai mult un om diferit de ce stiau ei. Daca fiica mea a tot vazut de mica faptul ca oamenii pot fi de culori diferite, femeile au burka sau nu, oamenii pot avea dizabilitati, nu se mira si nu se asteapta ca toti oamenii sa arate la fel. Si nici ca un cuplu sa fie neaparat format din persoane de sex opus. Sunt lucruri pe care eu le-am invatat treptat, cand eram mai mare, am invatat de acasa si din carti ce inseamna diversitatea si toleranta. Mi-am pus problema foarte constient si mi-am raspuns singura la intrebarile: de ce orice este diferit de mine ar fi “anormal”? de ce tot ce stiu eu si cum stiu eu ar fi “normal”? Pentru generatia copiilor crescuti fara granite, intr-o lume deschisa, aceste intrebari nici nu exista. Pentru ei, si noi si “ceilalti” sunt la fel de buni, au aceleasi sanse, merita aceleasi lucruri bune, e minunat sa ii descoperi pe altii si nu trebuie sa uniformizam lumea.

Calatorind, ei invata ce inseamna limbi straine. Un concept abstract pe care la 2 ani fetita mea nu il pricepea, desi ii explicam eu ca oamenii se inteleg diferit in functie de locul in care locuiesc, iar la televizor auzise limbi straine. Se stie insa ca interactiunea umana este diferenta care ajuta cel mai mult la invatare. Nu numai ca a prins cateva cuvinte in limbi straine (cuvinte pe care le va uita daca nu exerseaza, desigur), dar a inteles semnificatia limbii straine. Stie acum ca in alte tari oamenii vorbesc altfel, intreaba cum, isi pune altfel problema geografiei si a culturilor, desi avea carti care ii descriau lucrurile astea si inainte. Urmarea strainii discutand si incerca sa inteleaga din context ce spuneau, sa prinda din zbor. Mi se pare un lucru senzational pe care nu i-l puteam oferi oricat as fi cantat eu in alte limbi si indiferent la ce gradinita privata as fi dus-o.

Calatorind, ei invata din descoperire lucruri noi si ce inseamna sa fii norocos si sa ti le permiti. E un lucru evident, experientele ne imbogatesc pe noi toti, si pe adulti, dar mai ales pe copii. Cu cat mai devreme au contact cu oameni si culturi diferite, cu atat se dezvolta mai rapid. Vazuse si in carti, dar toate lucrurile noi au uimit-o si i-au schimbat perspectiva si jocurile. Au fost momente magice cand a urcat in avion, in tren, in metrou, in caleasca etc. Fiecare gust nou, loc nou, fiecare tablou, fiecare animal, fiecare obicei (cum se poarta oamenii la muzeu, la biserica, la hotel, la restuarante, pe strada). Fiecare experienta a insemnat o lectie pentru ea. Sa calatorim inseamna sa fim mobili, e important sa alegem ce e punem in bagaj si ne dam astfel seama impreuna de cat de putine lucruri avem nevoie de fapt.

UPDATE 19.08.2016: Vero mi-a lasat un comentariu cu o completare excelenta pe care as vrea o sa includ in post:

Pe langa argumentele pe care le-ai descris tu, as mai adauga unul important. Prin calatorii, copiii isi dezvolta curajul. Curajul de a incerca lucruri noi, de a se dezvolta, de a risca in viata atunci cand e cazul, de a lupta pentru visele lor. Sigur ca aceste lucruri se vor vedea odata cu trecerea anilor, pentru ca toate aceste experiente cumulate ii vor forma personalitatea de adolescent si de viitor adult. Copilul care calatoreste este obisnuit de mic sa se adapteze unor situatii si locuri noi, astfel ca in timp pot face fata mai usor schimbarilor.
Un copil care nu iese din mediul lui, nu este expus unor locuri si situatii diferite de cele din imediata lui apropiere, probabil va fi mult mai reticent la schimbarile care intervin in existenta lui,
Deasemenea, un copil care calatoreste devine mai sociabil si mai deschis catre a forma relatii autentice, tocmai pentru ca intelege ca lumea nu este formata doar din el si micul lui univers, astfel ca leaga mai usor relatii cu oamnei diferiti din jurul lui, si poate fi mai tolerant.
Prin calatorii, copiii isi dezvolta si curiozitatea, ceea ce este la fel de important si necesar. Va conta atunci cand isi va dori sa descopere singur informatii pe care nu le stie, sa caute raspunsuri, sa dezvolte idei, sa iasa din tiparul de “gandire de turma”. Per ansamblu, cred ca din calatorii copilul invata ca lumea e mare si plina de surprize si lucruri frumoase, si ca tot ce trebuie sa faca este sa fie deschis spre a o intelege.

Pana acum cred ca imi faceam prea multe griji. In general, erau nejustificate. Sunt prea putine lucruri care te afecteaza cu adevarat: ce temperatura au apa sau aerul din camera, ce marca de apa se gaseste la restaurant, ce spitale sunt pe o raza de 10 kilometri si cate jucarii pot lua in bagaj. De fapt, copiii au nevoie de putine lucruri. Mai mult au nevoie sa afle singuri decat sa le spui tu tot felul de lucruri. Sa simta si ei ce inseamna libertatea de a fi cum vrei, de a vedea, de a experimente, de a studia.

Cred ca fetita mea stie acum ca cel mai bun lucru pe care il poti face este sa traiesti ceva special. Daca se poate sa luam si o jucarie, e minunat! Dar nu despre jucarii e vorba. Mie asta mi se pare o lectie foarte valoroasa pentru cei mici. As vrea sa cresc un copil care stie sa traiasca, nu sa consume. Sa isi doreasca sa traiasca, nu sa acumuleze. Sa iubeasca lumea.

Sursa poza fetita pe plaja: Shutterstock.