Am început un Executive MBA și nu îmi vine să cred în ce m-am băgat :)

Am vrut să ies din zona de confort și aș vrea să raportez din afara ei: aici este o mare lipsă de confort! :)))

Iată-mă înapoi la școală.

Nu mi-e frică de necunoscut, dar recunosc când mi-e greu. Dumnezeule, în ce m-am băgat?!

Acum două săptămâni mi-am dat seama că o să fie complicat. Era Discovery Camp, primul weekend cu colegii de la MBA, și eu trebuia să merg la concursul de gimnastică al fetiței mele. Hm, e doar începutul, mi-am spus. N-a fost un capăt de țară, am reușit eu să le fac pe amândouă. Dar am condus în ziua aia cât nu mai condusesem de când am fost la Electric Castle cu mașina.

Sâmbăta asta m-a lovit un șoc. Frig afară, umed, 0 grade Celsius, prietenul meu dormea adânc lângă mine, iar eu mă trezisem ca să mă duc la curs. Era ziua lui de naștere, iar eu anunțasem deja că mă întorc pe la ora 17. Mi-am pus o căciulă, nu e chiar așa de frig, mi-am zis, hai că poți!, m-am dus cât de veselă am putut, dar cursul de Accounting m-a șters zâmbetul de pe față. Eu am făcut Jurnalism, nu ASE, pentru mine a fost chineză. În fine, m-am dus acasă încă în stare să fac conversație, aveam musafiri.

Duminică abia m-am ridicat din pat când a sunat alarma. Știam deja și ce mă așteaptă. Cursul ăla la care mă concentrez până mă doare capul. Timpul a trecut greu și la final, când am și ajuns acasă, suspinam ca un copil mic: Dar de ce este așa de greu? 😭😭😭 M-am apucat să fac o temă pentru acasă pentru că știam că altfel m-aș fi gândit numai la ea și nu aș fi dormit noaptea. M-am simțit mai bine după aceea, am bifat ceva, hai că o să o scot la capăt, am înțeles până la urmă ceva.

Am intrat în al 18-lea an de când am blogul andressa. Scary, isn’t it? Dacă îmi citiți blogul de mult timp, acum sigur vă simțiți bătrâni. Și eu. Eram studentă atunci. Au trecut mulți ani de când am încheiat studiile. La vremea aceea, mi-am spus că mi-a ajuns școala. Ca orice om de douăj’ de ani, eram destul de tembelă și mi se părea că le știu pe toate.  Dacă, în mod improbabil aș fi descoperit ceva ce încă nu știu, ar fi urmat să învăț din mers, văzând și făcând. Într-o anumită măsură, asta am făcut. M-am lovit cu capul de multe uși până am învățat să le deschid. Mi-am suflecat mânecile și am învățat de la zero cum se fac o mulțime de lucruri. Am citit cărți, am întrebat, am căscat gura. După toate acestea, la 15 ani de când am absolvit facultatea, din care 6 ani luând-o de la zero în alt domeniu, știu că mai am de învățat o grămadă de lucruri. Și trebuie îmi fac ordine în minte, printre noțiunile pe care știu am deja.

Așa am ajuns să mă înscriu la Executive MBA la BISM, program în parteneriat cu Maastricht University. Senzația pe care am avut-o a fost că m-am aruncat în gol. Îmi doresc foarte mult să trec prin acest program, am auzit numai lucruri bune despre el, că este o experiență „transformațională”, dar mi-este foarte greu să vizualizez finalul fericit. Pot oare să studiez în limba engleză, să învăț lucruri foarte complicate (cum ar fi Accounting, Statistics, Finance), în weekenduri, deci sacrific odihnă (!!!), să lucrez la teme grele în timpul săptămânii în condițiile în care am și de lucru mult, plus că încerc să petrec quality time cu fetița mea, cu prietenul meu? Nu știu. Hai să vedem dacă pot. Și dacă nu o să pot, ce o să se întâmple? Nimic îngrozitor. Cresc mult, cresc puțin sau nu cresc. De tâmpit, nu cred că mă tâmpesc. 

Partea senzațională a mersului la școală ca adult, pot să vă spun deja, este faptul că toată lumea e atentă, interesată, motivată. Nu mai e nimeni în sală fără niciun chef, obligat de părinți sau de altcineva să fie acolo, să treacă clasa, foindu-se pe scaun și trimițând bilețele la colegi. În plus, ca să fii admis la un MBA, ai de îndeplinit niște criterii, studii minime, experiență profesională, recomandări etc, deci este destul de greu să ai colegi idioți. O să ziceți: bine, tu ai fost admisă și nu ești space rocket-scientist, ceea ce e adevărat, cred că am spus destul de clar: nu suntem noi cei mai cei, dar nici idioți nu suntem.

Am decis să iau fiecare zi așa cum este, pas cu pas, fără să mă gândesc să am un munte de urcat. Dacă merge strategia asta a mers în drumeții și am ajuns în vârf, poate merge și cu altele. Și când am decis să fac sport cu antrenorul, mi-am propus tot asta: mergi acolo, nu anula. What’s the worst that can happen? Try it. 

Țineți-mi pumnii deci. Sunt iar studentă, Andressa-Studenta. Și dacă reușesc să fac eu MBA-ul ăsta înseamnă că sunt foarte tare.

Hai că se poate!!!