Am început un Executive MBA și nu îmi vine să cred în ce m-am băgat :)

Am vrut să ies din zona de confort și aș vrea să raportez din afara ei: aici este o mare lipsă de confort! :)))

Iată-mă înapoi la școală.

Nu mi-e frică de necunoscut, dar recunosc cînd mi-e greu. Dumnezeule, în ce m-am băgat?!

Acum două săptămîni mi-am dat seama că o să fie complicat. Era Discovery Camp, primul weekend cu colegii de la MBA, și eu trebuia să merg la concursul de gimnastică al fetiței mele. Hm, e doar începutul, mi-am spus. N-a fost un capăt de țară, am reușit eu să le fac pe amîndouă. Dar am condus în ziua aia cît nu mai condusesem de cînd am fost la Electric Castle cu mașina.

Sîmbăta asta m-a lovit un șoc. Frig afară, umed, 0 grade Celsius, prietenul meu dormea adînc lîngă mine, iar eu mă trezisem ca să mă duc la curs. Era ziua lui de naștere, iar eu anunțasem deja că mă întorc pe la ora 17. Mi-am pus o căciulă, nu e chiar așa de frig, mi-am zis, hai că poți!, m-am dus cît de veselă am putut, dar cursul de Accounting m-a șters zîmbetul de pe față. Eu am făcut Jurnalism, nu ASE, pentru mine a fost chineză. În fine, m-am dus acasă încă în stare să fac conversație, aveam musafiri.

Duminică abia m-am ridicat din pat cînd a sunat alarma. Știam deja și ce mă așteaptă. Cursul ăla la care mă concentrez pînă mă doare capul. Timpul a trecut greu și la final, cînd am și ajuns acasă, suspinam ca un copil mic: Dar de ce este așa de greu? 😭😭😭 M-am apucat să fac o temă pentru acasă pentru că știam că altfel m-aș fi gîndit numai la ea și nu aș fi dormit noaptea. M-am simțit mai bine după aceea, am bifat ceva, hai că o să o scot la capăt, am înțeles pînă la urmă ceva.

Am intrat în al 18-lea an de cînd am blogul andressa. Scary, isn’t it? Dacă îmi citiți blogul de mult timp, acum sigur vă simțiți bătrîni. Și eu. Eram studentă atunci. Au trecut mulți ani de cînd am încheiat studiile. La vremea aceea, mi-am spus că mi-a ajuns școala. Ca orice om de douăj’ de ani, eram destul de tembelă și mi se părea că le știu pe toate.  Dacă, în mod improbabil aș fi descoperit ceva ce încă nu știu, ar fi urmat să învăț din mers, văzînd și făcînd. Într-o anumită măsură, asta am făcut. M-am lovit cu capul de multe uși pînă am învățat să le deschid. Mi-am suflecat mînecile și am învățat de la zero cum se fac o mulțime de lucruri. Am citit cărți, am întrebat, am căscat gura. După toate acestea, la 15 ani de cînd am absolvit facultatea, din care 6 ani luînd-o de la zero în alt domeniu, știu că mai am de învățat o grămadă de lucruri. Și trebuie îmi fac ordine în minte, printre noțiunile pe care știu am deja.

Așa am ajuns să mă înscriu la Executive MBA la BISM, program în parteneriat cu Maastricht University. Senzația pe care am avut-o a fost că m-am aruncat în gol. Îmi doresc foarte mult să trec prin acest program, am auzit numai lucruri bune despre el, că este o experiență “transformațională”, dar mi-este foarte greu să vizualizez finalul fericit. Pot oare să studiez în limba engleză, să învăț lucruri foarte complicate (cum ar fi Accounting, Statistics, Finance), în weekenduri, deci sacrific odihnă (!!!), să lucrez la teme grele în timpul săptămînii în condițiile în care am și de lucru mult, plus că încerc să petrec quality time cu fetița mea, cu prietenul meu? Nu știu. Hai să vedem dacă pot. Și dacă nu o să pot, ce o să se întîmple? Nimic îngrozitor. Cresc mult, cresc puțin sau nu cresc. De tîmpit, nu cred că mă tîmpesc. 

Partea senzațională a mersului la școală ca adult, pot să vă spun deja, este faptul că toată lumea e atentă, interesată, motivată. Nu mai e nimeni în sală fără niciun chef, obligat de părinți sau de altcineva să fie acolo, să treacă clasa, foindu-se pe scaun și trimițînd bilețele la colegi. În plus, ca să fii admis la un MBA, ai de îndeplinit niște criterii, studii minime, experiență profesională, recomandări etc, deci este destul de greu să ai colegi idioți. O să ziceți: bine, tu ai fost admisă și nu ești space rocket-scientist, ceea ce e adevărat, cred că am spus destul de clar: nu suntem noi cei mai cei, dar nici idioți nu suntem.

Am decis să iau fiecare zi așa cum este, pas cu pas, fără să mă gîndesc să am un munte de urcat. Dacă merge strategia asta a mers în drumeții și am ajuns în vîrf, poate merge și cu altele. Și cînd am decis să fac sport cu antrenorul, mi-am propus tot asta: mergi acolo, nu anula. What’s the worst that can happen? Try it. 

Țineți-mi pumnii deci. Sunt iar studentă, Andressa-Studenta. Și dacă reușesc să fac eu MBA-ul ăsta înseamnă că sunt foarte tare.

Hai că se poate!!!