In weekend am gatit gnocchi cu mazare, coaja de lamaie si parmezan, dupa o reteta simpla a lui Gordon Ramsay. Am facut si paine in casa si burgeri de pui cu bacon si mi s-a parut ca in sfarsit casa miroase a casa.
Nimic nu e mai misto decat sa stam toti trei la masa, cu fata de masa si servet. Am cea mai mare satisfactie cand am parte de asemenea momente tihnite.
Cred ca e atata haos in lume incat orice tentativa reusita de ordonare este o victorie cat toate zilele. Sa stiu eu ce ingrediente am pus si cum le-am amestecat si cand ies din cuptor: asta e reteta fericirii.
3 Comments
John Doe
09/03/2015 at 7:26 PMÎncă o fată îndrăzneață se resemnează fericită la cratiță, în jurul familiei, ce frumos, ce moment Kodak, dar stai, “că Kodaku” a dat faliment parcă, nu?
Când pasiunea moare într-un om, începe să-ți vorbească de clipele frumoase petrecute în familie! Pam pam, am zis-o iarăşi…
Alo, Andressa, toți avem momente din astea fericite în familie, la o masă bună cu un vin bun cu oamenii la care ținem, e ceva absolut natural, nu e nevoie să-mi scrii pe blog de asta, se subînțelege…:)
Încearcă şi tu să răspunzi la întrebări mai profunde cum ar fi “De ce trăim noi oamenii?” “Oare numai cratița e motorul şi sensul vieții noastre?”
În altă ordine de idei, m-ai blestemat cred, mi-a rămas amanta însărcinată, a doua oară în 16 ani! O să am şi eu o plodoaică în curând, mai spre toamnă, dacă tu mi-ai dorit asta să te pricopseşti cu tripleți în cel mai scurt timp posibil!!
Pa!
PS Şi nu o să-ți înşir aici momentele fericite petrecute cu amanta la o mâncărică bună, aş fi chiar penibil nu?
Am încredere că poți deduce şi singură ce fac eu cu ea la masă…
John Doe
15/03/2015 at 5:17 PMDacă mă gândesc mai bine, ignoră ce am scris mai sus.
Nu de alta dar în ultima vreme am observat că pe mai toate blogurile (pe care mai scriu uneori) descurajez tipele respective.
Mă transform în troll fără să vreau, fără sā fiu conştient măcar.
Intenția mea nu e asta, să te descurajez. Eu scriu aici din nevoia de a scrie ceva pe undeva (uneori) şi din cinism.
Mda, sunt cinic, şi nu din vina mea, m-am născut aşa, nu mă pot schimba prea uşor, asta e.
Şi din plictiseală mai las mesaje pe bloguri uneori.
Ce e drept, sunt scriitor profesionist, am studiat problema intens ani de zile, problema cu scrisul, de aceea poate nu ar trebui să fac ce fac, să fiu cinic pe bloguri, dar te ştiu(online) de ani de zile Andressa, să nu spui că şi tu ai început să te descurajezi la textele mele..
Şi unde sunt cățeii tăi credincioşi? Care lătrau de fiecare dată când mai scriam ceva de dulce pe aici, te protejau săracii lătrau la mine şi dădeau din coadă la tine, acum au tăcut şi ei.. LOL
Hai că devin cinic din nou… Tu continuă să fii tu orice ar fi, eu încerc să te încurajez să fii mai nebunatică, nu viceversa…:)
andressa
16/03/2015 at 9:42 AM@John Doe:
Eu, sa ma descurajez?! :)) Ei, hai! Uite, chiar m-ai inspirat ultima data si am scris apoi pe Facebook o chestie!
“Editura Trei mi-a trimis un volum cu dedicatie cu ocazia Zilei Femeii! :))) Dupa ce un cititor mi-a scris un comentariu pe blog si mi-a spus ca m-am transformat intr-o gospodina care isi gaseste satisfactia numai in menaj :)) , asta mi s-a parut geniala! Iata cu ce se ocupa o femeie adevarata, care merita sarbatorita in luna martie: ordine si curatenie! :)) Radem, glumim, dar apreciez gestul si chiar o sa citesc cartea. Nu ma las de meserie, dar incerc sa ma ocup si de casa inainte sa apar intr-o noua serie “Tu stii ce mai face copilul tau?” Multumesc, Editura Trei! Dupa ce o citesc, i-o imprumut si mamei cu mentiunea “a se aplica teoria in dressing”.”