despartiri de prieteni

Acum simt ca prietenii sunt ca rudele: fie buni, fie rai, cu ei trebuie sa defilez. Ma enerveaza uneori, ne mai si certam, uneori nu-i inteleg deloc, dar ii iubesc, sunt ai mei si orice ar face ma simt legata pe viata de ei. Nu am gandit intotdeauna asa insa.

In adolescenta, am rupt complet legatura cu unii oameni, desi ne stiam de ani buni, trecusem prin multe si ne legau mult mai multe lucruri decat ne desparteau. Dar am considerat ca anumite lucruri nu pot fi trecute cu vederea. “Bai, cine spune asa ceva, nu poate fi prietenul meu.” Sau… “Daca nu ma ajuti cand am o problema, inseamna ca eu sunt fraiera ca te consider prieten.” Nu acceptam ca cineva sa ma dezamageasca. Si uite asa, am incetat sa ma vad si sa sun persoane care au incetat la randul lor sa ma caute. Imi pare sincer rau, mi-e dor de cei carora le-am spus demult “Nu vreau sa te mai vad niciodata” si m-am tinut de cuvant. Aveam pretentii prea mari de la ei. Si cred ca acea karma negativa ma va urmari mereu.

Nu stiu de ce, dar cu mintea de acum, accept dezamagirile ca pe ceva foarte firesc. Nu ma mai astept ma nimeni sa se ridice la nivelul dorintelor mele. Intr-un fel, cred ca asta e iubire. Sa-i accepti pe oameni asa cum sunt, iar majoritatea suntem si lasi, si enervanti, si foarte egoisti. M-as simti foarte singura daca as continua sa pedepsesc oamenii care imi intorc spatele  cand mi-e lumea mai draga. Prefer sa ma gandesc de cate ori m-au ajutat, decat sa pun pe hartie prostiile pe care le-au facut. Iert orice, desi stiu ca, la o adica, putini din cei pe care ii iert imi sunt prieteni pana la cer si inapoi. Adica nu stiu cati dintre ei imi permit si mie sa fiu altfel decat isi doresc ei sa fiu.

Exista o intreaga cultura creata in jurul conceptului de despartire de iubiti, dar nu vorbim deloc despre despartirile de prieteni. Totusi, exista relatii romantice care tin 3 luni sau 3 ani (si vorbim despre ele de 3 ori mai mult de atat) si prietenii care tin cat o viata de om. Cred ca ar trebui sa le pretuim mai mult si sa le dedicam mai mut timp in discutiile noastre.

Cred ca singurele persoane de la care imi permit sa mai am pretentii sunt in acest moment mama mea si Testosul meu. Mi-ar parea foarte rau ca nici ei sa nu fie asa cum imi doresc eu.