fara flori in par

Eu le spun “fete cu flori in par” oamenilor extrem de sensibili, cu o inclinatie spre poezie, miorlaiala, entuziasm si patetism. Ii stim cu totii, le citim si blogurile unora: asculta si embedeaza muzica trista si folosesc foarte multe adjective ca “rascolitor” si “frematator” si cuvinte ca “seva” si “placenta”.

Ma fascineaza si ma enerveaza oamenii astia pentru ca eu nu pot sa fiu ca ei. Eu n-am, domne’, flori in par. N-am chestii de-astea cu “mi-e dor sa simt nisipul ud pe talpile goale” si “sa aud marea frematand de nervozitate”… Nici sa imit stilul “cu flori in par” nu sunt in stare!

N-am chestii de-astea sau cel putin nu le vad, nu le aud, nu sunt constienta de ele. Simt lumea altfel, sunt sigura. Asa cum am astigmatism si vad lumea numai- eu-stiu-cum, a nu se intelege ca nu vad, ca de vazut vad, dar lucrurile au alta profunzime pentru mine decat pentru un om fara dioptrii, deci la fel cum am astigmatism la ochi, am si un astigmatism perceptional.

Si tocmai pentru ca nu pot produce dulcegarii pe banda rulanta, ma oftic de mor. In trecutul unui fost iubit al meu era o tipa de-asta cu flori in par. Voia sa se sacrifice pentru binele naturii, plangea daca ii calcai pe-o furnica, putea vorbi despre rasarit sau despre nimic ore intregi. Muream de ciuda. Eu nu reuseam sa trec de nivelul “nu rup flori” si “reciclez hartie”, iar despre rasarit… intotdeauna am crezut ca e overrated. Ce dracu, mereu rasare la est, nicio surpriza, nu?

Dar am trait mereu cu impresia ca oamenii astia cu flori in par sunt mai buni, mai interesanti, mai seducatori. Desi, la o adica, o tipa de-asta cu flori in par pe care o veneram  s-a dovedit a fi doar… o tuta. Dincolo de cosite si floricele nu parea sa fie nimic, lumea ei se cam oprea la “uite ce frumos canta vrabiile in dimineata asta!”. Dar chiar si asa, in jurul ei gravitau oameni insetati de putina inspiratie, nimeni nu se satura de ineptiile ei si mirarile fara sfarsit legate de cele mai banale fenomene (“ai observat cum se zdrobesc picaturile de plaoie de asfalt? parca mor…”)

Si uite asa, in rationalitatea si in destoinicia mea, ma simteam ca o idioata. La naiba, eu n-am mai personificat picaturile de ploaie de cand eram in scoala si, vorba ceea, atunci era obligatoriu. Chiar si acum ma simt seaca pentru ca nu sufar de o sensibilitate care frizeaza prostia.

Am facut exercitii pe blogul asta de-a lungul timpului. Ma gandeam ca fata cu flori in par e undeva in mine, trebuie doar s-o zgandar ca sa iasa la suprafata. Si… nu e, domn’e, undeva in mine. Nu stiu unde e, daca o caut primesc un “out of office reply” si tare ma tem ca niciodata nu voi primi altceva. M-am nascut nepoeta. Si nu-i urasc pe poeti, dar ma scot din minti cei care ii adora pe poeti si nu vad ca oamenii fara flori in par pot avea flori in… buzunar.

Toate citatele din acest post au fost inventate. Nicio fata cu flori in par nu a fost ranita in timpul redactarii acestui post. Orice asemanare cu persoane sau intamplari reali este pur intamplatoare.

Sursa poza fata hippie: Shutterstock.