Diverse

new year’s resolution

În ultimul timp mi s-au întâmplat atât de multe lucruri că am avut impresia că se învârtește sufrageria ca un carusel de la atâtea gânduri, griji și oboseală. Timpul a trecut altfel pentru mine. Am evaluat și am reevaluat chestii, mi-am pus de o mie de ori întrebarea ”ce caut eu în viața mea” și am încercat atât de mult să văd în viitor, să mă văd peste 2, 5, 10, 20 de ani, că am și uitat în ce în suntem!

După aceste 3 luni de frământări care au trecut în 7 zile după calendarul vostru, mă simt ca după o lungă sesiune la saună. Ușurată, epuizată, slabă și slăbită, mult mai curată.

N-am aflat ceva deosebit despre mine sau despre altcineva, despre noi sau despre voi, dar am avut impresia ca m-am urcat pe un scaun și am văzut ca lumea toată camera în care până acum vedeam doar patul și televizorul.

Așadar, fără nicio legătură cu Anul Nou, dar fix acum, când lumea scrie și pe șervețele ce și cum va face mai mișto la anul, m-a lovit și pe mine. La anul o să fiu… mai tare!

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    raducanu gabriel
    16/12/2009 at 7:26 PM

    Sunteti interesati sa facem schimb de link 🙂 mentionez ca am zilnic 2000 de vizite http://www.wta.ro/12688stats_index 🙂

    Astept raspuns din partea voastra pe mail sau blog-ul meu 🙂

    Blog personal : http://www.baiatulciudat.wordpress.com

  • Reply
    cristina
    17/12/2009 at 10:18 PM

    Saracutza de tine!Auzi, tu nu crezi ca e ceva in neregula cu fraza “am avut impresia ca m-am urcat pe un scaun si am vazut ca lumea toata camera in care pana acum vedeam doar patul si televizorul.”? Adica…ce se intampla pana la urma, ce impresie ai avut? Sau si greselile astea fac parte din ironie? Nu vreau sa fiu rea dar putina atentie nu strica niciodata, ca altfel nu se mai intelege nimic.

    • Reply
      andressa
      18/12/2009 at 9:14 AM

      @cristina:
      nu mi se pare ca e ceva in neregula cu fraza.
      mi se pare ca e ceva in neregula cu tine din moment ce imi tot spui ca nu-ti place ce citesti si totusi te intorci aici. live a little, go away! 🙂

  • Reply
    cristina
    18/12/2009 at 11:12 PM

    Asta o sa si fac, dar speram ca poate o sa iti mai corectezi si tu greselile din cand in cand inainte de a le trece in postare.

  • Reply
    Paula
    19/12/2009 at 7:20 PM

    Iti doresc sa fii fericita si multumita de tot ceea ce faci.

  • Leave a Reply