Oamenii vor sa fie bagati in seama.
Asta e varianta scurta si vulgarizata a unor teorii de sociologie pe care le-am citit in niste carti. Dar stim cu totii asta, nevoia de apreciere este si in piramida lui Maslow de care ne aducem aminte din liceu, nu?
Oamenii traiesc in grupuri. Prin interactiunea cu altii, respectiv prin comparatie, oamenii isi formeaza o imagine despre ei insisi si despre diverse grupuri – de apartenenta sau nu.
Asadar pentru a ne simti apreciati intram in contact cu alte persoane: pentru a ni se reconfirma ceea ce deja credem despre noi insine si mediul in care traim. Putem ramane cu o imagine pozitiva despre noi insine cand dam de persoane care au aceleasi reprezentari ca si noi (inseamana ca e bine daca si altii sunt de acord!) sau cand discutam cu persoane in contradictoriu si simtim ca “le-am zis-o”.
O metoda de a interactiona cu alte persoane pentru a ne implini aceasta nevoie de comunicare (in sensul si de comparatie – asociere cu cei cu care suntem de acord sau discutie in contradictoriu cu cei cu care nu suntem de acord pentru a ne afirma propriile viziuni) este comunicarea in mediul virtual.
Sa luam blogurile si articolele de presa online. Pe ambele avem comentarii – deci consumatorii lor pot face mai mult decat sa citeasca, pot sa si raspunda. In multe cazuri, cel putin. Mai mult decat a inceta sa citeasca daca nu sunt de acord cu ce au citit, ei pot raspunde. Asta ii face pe cititori mai atasati de produs – ei il pot influenta prin interactiunea cu autorul sau.
In practica insa, feedback-ul asta nu este o bucla, asa cum spun teroriile ca ar trebui sa fie. Adica nu influenteaza emitatorul. Pseudo-interactivitate. Sau vorbit la pereti.
Despre comentariile de pe site-urile cotidienelor de la noi am de spus urmatoarele lucruri:
- Sa las un comentariu la un articol de presa pe un site e ca si cum as incepe sa vorbesc cu avizierul de la parterul blocului dupa ce am citit un anunt lasat de administrator. Ca nebunul care vorbeste cu lampa in reclama la “Ziua” . Nu imi raspunde nimeni, nu influentez nimic. Ca tot veni vorba…
- Romania ce reiese din comentariile astea ma inspaimanta. Pare o Romanie plina de isterici, de oameni cu probleme grave de comportament. Oameni care injura odios indiferent de subiect, ca si cum autorul unui text informativ ar fi vinovat de maririle de preturi anuntate! “Nenorocitilor!! Meritati sa fiti impuscati !!!” Comentariile sunt un fel de loc de dat cu capul. Sau pista de tir. Acolo se aduna cei care ar vrea sa impuste pe cineva, dar nu au cum, asa ca se joaca de-a pac-pac sa le mai treaca supararea. Pac-pac! Acest lucru ma descurajeaza total sa las un mesaj: nu vreau sa fiu asociata cu nebunii de acolo. Chiar daca am o parere argumentata despre subiectul articolului parca intru in oala cu ei.
- Gandul si-a facut sediu in Second Life. Alta pseudo-interactivitate? Am intrat in joc sa vad despre ce e vorba. Am gasit un sediu gol cu un panou unde vezi stiri si un loc unde poti lasa mesaje pentru persoana care se ocupa de Second Life la Gandul. Era mult mai interesant daca erau acolo si personaje cu care sa stai de vorba, daca era amenajat ca o redactie… In fine, numai pereti.
Despre comentariile pe bloguri am de spus doar asta: renunt sa las comentarii acolo unde nu mi s-a raspuns niciodata (dupa, sa spunem, trei incercari) si, in timp, renunt si sa citesc acele bloguri. Pentru ca nu vreau sa stau in fata unui avizier si sa vorbesc de una singura.
Iar blogurile si articolele de presa online ar trebui sa fie o interfata cu autorul, nu un banner! Asta e frumusetea mediului virtual!
21 Comments
sowhat
20/06/2007 at 4:02 PMwow! piramida maslow in liceu? mama ce batrana sunt 🙂
andressa
20/06/2007 at 4:41 PMnu ai prins manualele alternative si tot spectacolul de acum cativa ani? 🙂
Vlad
20/06/2007 at 6:22 PMOricum, mişto… Gândul e primul ziar românesc din Second Life?
mihai
20/06/2007 at 9:43 PMintre noi fie vorba, si aici se intampla sa nu raspunzi de cel putin 3 ori
Alina Popescu
20/06/2007 at 10:37 PMDe acord, este important sa raspunzi la comentarii. Nu se intampla insa peste tot. Nu renunt pe motivul asta sa citesc bloguri. Le vizitez poate mai rar, dar alegerea de a citi tine de continut in mare parte. Ce-i drept mi s-a intamplat rar sa nu mi se raspunda pe blogurile care imi plac 🙂
andressa
20/06/2007 at 11:20 PMVlad,
asa declara ei pe site.
mihai,
eu stiu toti oamenii care lasa comentarii aici. Ii stiu dupa IP, dupa mail, dupa pseudonim/nume. Cand nu raspund e si asta un raspuns, tocmai pentru ca raspund mereu. Nu prea raspund la generalitati de tip “ce haios” sau la chestiuni pe langa subiect. Dar raspund.
Alina,
pentru mine conteaza foarte mult sa vad ca interactionez cu autorul. Alfel e ca si cum as citi presa scrisa… Oricum nu pot reactiona la ce citesc.
blogatu
20/06/2007 at 11:36 PMAm fost si eu pe la Gandul, am vorbit cu cineva de acolo dar nu-i gasesti prea des pe cei de acolo in SL
q
21/06/2007 at 12:12 AMMuncita colectie de truisme. 🙂
mb
21/06/2007 at 12:28 AMSituatie nostima. Mai demult am avut un comentariu care m-a facut praf, in sensul ca nu aveam ce sa spun. Era o intarire a unei idei si cred ca e cam… absurd sa raspunzi doar cu “da, ai dreptate” sau sa continui sa intaresti o idee a ta deja intarita de altcineva.
Oricum, acea idee a motivat acel comentator sa scrie ceva pe blogul lui, ceva fara o legatura directa, dar unde am simtit nevoia de a-i raspunde. Pana la urma, pe blogul meu respectivului nu i-am raspuns, iar acea insemnare pare a fi… o hartie la un avizier.
otrava
21/06/2007 at 2:17 AMmare dreptate ai
suminonA
21/06/2007 at 7:00 AMBanuiesc ca ai auzit de Howard Stern … 66% din ascultatorii emisiunii lui spuneau ca il asculta tocmai pentru ca nu le place emisiunea… deci iti dai seama ce fel de comentarii genera treaba asta…
suminonA
21/06/2007 at 7:21 AMNevoia de comunicare… nevoia de atentie… ar fi mai multe… si cum marea majoritate nu cred ca au dreptul sa bea o bere legal (dar poate gresesc)… 😀 poate nici nu stiau cum arata drumul din fata casei daca nu trebuiau sa mearga la scoala (ce s-ar intimpla daca nu ar mai fi scoala “obligatorie” ? ) … plus ca daca tot exista butonul ala de post comment… de ce sa nu il folosesti ? poate luminezi si tu calea unui suflet ratacit … cu citeva sclipiri de inteligenta … sau cu 2-3 adevaruri bine plasate 😉
Ps. sunt bagator in seama cu drept legal de a sorbi o bere…
andressa
21/06/2007 at 10:53 AMblogatu,
sunt totusi vreodata? Ar fi interesant sa ii prind si eu, sunt curioasa cum este sa vorbesti in romana pe SL!
q,
da, asa e tot blogul meu. 🙂
otrava,
fac pariu ca te referi la nebunii care lasa comentarii! 😀
mb,
sigur ca nu poti raspunde la toate comentatiile – mai ales la cele care se compun dintr-un smiley. Ce sa raspunzi?? Dar in genere, daca vrei sa comunici cu cititorii tai e bine sa nu te rezumi doar la a scrie posturi. (Eu raspund si la toate mailurile, apropo!)
simunonA,
discutia asta e extrem de interesanta. Merge mult mai departe de ce am scris eu. “De ce simt oamenii nevoia sa lase comentarii chiar si atunci cand nu au nimic de spus?” – nu ma refer la bloguri doar, ci si la ziare, la sms-uri care merg pe ecran la TV, la tot felul de forme de feedback. Eu cred ca traim intr-o lume din ce in ce mai tribalizata (vezi McLuhan si simturile antrenate in decodificarea unui mesaj, pierderea liniaritatii), iar asta se concretizeaza inclusiv prin aceste apucaturi de marcare de teritoriu (am zis si eu ceva, bine ca am zis, nu conteaza ce) si discursuri din ce in ce mai putin argumentate (dar spuse taaaare – argumentul fortei!). S-a pierdut si sentimentul rusinii in momentul in care opusul sau, onoarea, a disparut din valorile noastre. Nu ne mai e rusine de nimic. Si ne trezim cu injuraturi gretoase fara legatura cu subiectul – uite-asa – pentru ca se poate.
Dar ar trebui sa scriu un post separat despre asta! 🙂
artistu
21/06/2007 at 11:44 AMtoate sunt au fost si vor fi. daca pe vremuri nu exista netul, exista radio santul si “soparlele”. Asa ca sa stii ca nu ai sa reusesti sa schimbi ceva din felul lor de a fi, daca o sa ii critici. Ei se vor cerne ! Si nu ma refer doar al tine, ci la intregul fenomen. Unora inca le place si incurajeaza “tziganismul asta ieftin de adus vizitatori (vezi Libertatea, unde la ei poate spune oricine, orice, fara restrictii).
Onoarea momentan nu mai e o valoare unanim acceptata. Jmecheria si egoismul sunt la putere acum !
Andrei… 😉
stingo
21/06/2007 at 11:58 AMPentru mine, blogul (al meu, al celuilalt) e o modalitate de a menţine legătura cu prietenii. În loc să stau la o terasă cu ei (eu am o abordare mai occidentală a prieteniei, şi nu o spun cu superioritate) sau pe messenger şi să ne spunem unul altuia ce mai facem, comunicăm prin intermediul blogurilor şi al comentariilor.
Lumea în general ignoră partea cu comentariile când se referă la bloguri, dar mie mi se pare foarte importantă. De multe ori, comentariile şi reacţiile autorului, comunicarea dintre “comentatori” pot fi chiar mai interesante decât însemnarea în sine.
Cât priveşte comentariile la articolele din ziare, întradevăr, e înspăimântător ce se întâmplă acolo. De aceea prefer să nu citesc presa online. Oamenii de bun simţ, inteligenţi şi rezonabili reprezintă o minoritate hulită acolo. Eu aş prefera să se scoată opţiunea de comentare a articolelor, pentru că fiecare ziar, indiferent de ţinută, se transformă din cauza lor într-o cocină.
Am şi eu o întrebare: ce e asta, Second Life?
suminonA
21/06/2007 at 12:52 PMbun… de acord cu voi… tineti legatura cu prieteni… va spuneti hopul … va descarcati… va lasati antrenati in discutii pentru ca va place…. sau pur si simplu dati “un semn de viata” … dar totusi… nu preferati mai bine sa faceti treaba asta “live” ? … si bine plasat catre anumite persoane… de la care obtii si ceea ce vrei (raspunsuri … idei… cu o valoare mult mai mare decit atunci cind sunt plasate “unei multimi de oameni” pe care nici nu i cunosti… nu sti ce valoare “reala” are acel comment…) eviti astfel vorbele in vint , si circotasii… care oricit de comici sau bineintentionati ar fi … au momente cind mai “sar calul”
ideea de baza … un om… e destept … o multime… e proasta (fara sa o considerati ca un atac la persoana sau mai stiu eu ce altceva de genu asta)
si inca o chestie… ciudata … oricum o iei … mesajul face to face are un impact mult mai mare decit cel scris (are mult mai multe informatii,urmari,efecte)
iarasi ma apuc sa bat cimpii…
sporlatreaba
21/06/2007 at 1:55 PMdaca tot a venit vorba de piramida lui maslow, pun si eu o intrebare aparent in afara subiectului. De ce stau oamenii la coada? Ce e coada? E doar aparent in afarea subiectului…
carolingianul
21/06/2007 at 5:53 PMplicticos
andressa
21/06/2007 at 9:35 PMcarolingianul,
?
sporlatreaba,
ca sa astepte? 🙂 cand eram in Polonia prietenele mele finlandeze spuneau ca polonezii sunt “predispusi” sa stea la coada. la asemenea interpretari te referi?
eu cred doar ca unii sunt mai obisnuiti cu asta decat altii (cei care au infruntat comunismul) si poate exista o semiotica a cozilor…
simunonA,
de parca n uai sti cat de greu e sa te vezi cat ai vrea cu prietenii. sau parca am avea prietenii in acelasi oras, in aceeasi tara. stiu sigur ca stingo nu are nici timp si are si prietenii imprastiati prin lume, il inteleg foarte bine. blogul ajuta. gandeste-te ca eu am fost plecata din tara cu o bursa – atunci blogul chiar a fost o buna cale de comunicare cu cei carora nu le scriam des.
artistu’,
cred ca intotdeauna prostul gust va fi mai “auzit” pentru ca e “urlat” nu “spus”. precum maneaua. dar e doar o aparenta ca prostul gust e la putere. are doar rezonanta mai mare.
blogatu
22/06/2007 at 10:29 AMAndressa eu am intrat pe la 5-6 seara si am vorbit cu Adela Tipsa si a mai intrat un coleg de-al ei de la Gandul tocmai atunci, deci am vorbit cu doi atunci. Oricum ai vazut ca poti sa lasi mesaj, acolo, mie nu prea-mi place totusi sediul lor de acolo, e prea obisnuit.
Clement
28/06/2007 at 12:56 PMBun gasit si scuze ca m-am trezit si eu cu intarziere sa comentez 🙂
Vreau sa ma declar de acord cu Andressa in totalitate.
Nimanui nu ii place sa fie singur si sa nu i se raspunda. Este ca si cand mi-ai da o intalnire undeva si nu ai mai veni iar eu as astepta degeaba.
Sentimentul de “ignorare”, “nebagare in seama” pe internet este foarte usor de resimtit pe Internet din cauza imensitatii cantitatii de informatie la care trebuie sa reactionezi.
Vorbind de Second Life, acolo este si mai greu. Este un mediu la care dimensiunea timp si nu timpul in general ci momentul prezent este cel care conteaza.
Fiecare vrea sa intalneasca stafful sau pe cei cineva interesant in momentul in care intra.
Dar daca ne gandim ca vorbim de program non-stop devine clar ca exista sanse mari sa gasim un loc gol.
Mai ales acum, la inceput cand companiile nu sunt inca dispuse sa “aloce” o persoana pt. acest nou canal de comunicare.
Cu toate astea, “prezenta” in SL nu insemna prezenta unei cladiri sau unui birou ci insemna prezenta unor persoane pt. ca SL insemna comunicare si interactiune.
Nu cred ca mai este mult pana cand specialistii in marketing si comunicare de afaceri vor intelege ceea ce a spus Andressa. Altfel, initiativele lor de a “fi in pas cu timpurile” vor muri de la sine.
Mi-am permis sa imi sun parerea in calitate de initiator al orasului virtual romanesc New City (acelasi unde isi are sediul si Gandul) si in calitate de proaspat “consultant” pt. comunicare in lumea virtuala.
Va doresc spor 🙂
P.S. – Andressa, sa stii ca interviurile tale de pe Business TV sunt urmarite 🙂