A fi concediat din cauza crizei seamănă supărător de mult cu a fi părăsit cu discursul ”it’s not you, it’s me!”
Îți primești papucii când ți-e lumea mai dragă, când ai fi făcut orice ca să rezolvi problemele. Nu știi cu ce ai greșit sau știi foarte bine că nu ai greșit cu nimic. Asta e situația.
”Is it something I did?”
”Can’t we work this out?”
”Let’s give it another try…”
Și nici nu poți fi furios, nu te părăsește pentru altcineva, o persoană mai bună, mai tânără, mai frumoasă, mai dispusă la compromisuri… Cineva pe care poți urî pentru că s-a insinuat între voi, te-a săpat făcând pe nevinovata, clipind seducător din gene la fiecare greșeală a ta.
Nu. Pur și simplu te părăsește pe tine. Nu mai are nevoie de tine.
E umilitor. Trebuie să-ți strângi lucrurile și să pleci. Cât mai repede, dacă se poate. Și fără să faci o scenă.
Nimic din ce spui nu va schimba lucrurile. Poți să te rogi, să implori, să explici ce simți tu și câte nevoie ai de relația voastră.
Hotărârea a fost luată. Fără tine. Despărțirile și concedierile sunt decizii unilaterale. Nu e ca la cuplare sau angajare, când e nevoie de consens.
Și exact ca într-o despărțire, la disponibilizare nu știi dacă te simți înfrânt și disperat pentru că din viața ta dispare ceea ce te făcea cu adevărat fericit sau dacă te obișnuiseși cu viața ta atât de mult încât nu ți-o poți imagina altfel.
Prietenii te încurajează, fac haz de necaz și își spun că ai ocazia să o iei de la capăt, să îți urmezi în sfârșit visul, vis de care uitaseși demult, prins în rutina zilnică, vis amânat de învălmășala deadline-urilor.
Numai că ai orgoliul rănit, îți iei lucrurile și pleci spre alte zări șchiopătând ca un cățel lovit din senin de o mașină. Ești speriat, schelălăi, te doare și fugi să-ți cauți un adăpost ca să-ți lingi rănile.
Exact ca după o despărțire, disponibilizarea te face să te simți singur într-o junglă. Nu știi de unde să începi. Ai avea nevoie de ceva, orice să te țină ocupat ca să nu aluneci pe o pantă a autocompătimirii. Dar nici să te arunci în prima chestie care apare nu e bine. La fel cum nu ești gata să-ți iei un alt angajament.
Lumea întreagă îți pare ca o altă planetă. Lucrurile s-au schimbat mult de când mergeai tu la întâlniri și la interviuri. Te simți depășit, nu-ți poți imagina cum cineva te-ar vrea pe tine când pe piață sunt acum alții mai tineri, mai cool.
Cum să îți urmezi visul când tocmai ți-ai luat un șut în dos de la cel în care îți puseseși toată încrederea? Dimpotrivă. Acum ești mai dispus ca oricând să faci compromisuri de dragul stabilității. Ai vrea să știi, în primul rând, că nu te vei mai simți umilit, părăsit, confuz. În starea asta vei analiza ofertele pe care le vei găsi.
Tot ceea ce e aproape de visul tău va suna ”prea bine ca să fie adevărat”, vei revedea scena în care ți se spune ferm, dar cu milă: ”it’s not you, it’s me”. Și orice s-ar întâmpla, nu vrei să mai treci prin asta.
Cu încrederea la pământ și disperat să ai ceva acolo, accepți să fii un fuck-buddy. Ești în stare să accepți condiții mai proaste, un birou minuscul, de trecere, bani mai puțini și să faci și cafea pentru șeful. Orice îți pare acceptabil pus în balanță cu riscul de a fi lăsat din nou pe drumuri.
Criza asta e o curvă. Fucks us all up.
18 Comments
andressa
03/11/2009 at 12:42 PMLas eu primul comentariu și răspund înainte să apucați să mă întrebați voi: nu, nu am fost disponibilizată. Dar trăiesc în lumea asta în care toată numai despre asta se vorbeste.
Suminona
03/11/2009 at 1:01 PMDa… orice sut in dos e un pas inainte … asa ca … love life or proffesional life , nu conteaza … ideea e sa iti revi din soc sa incerci sa judeci situatia la rece , fara sa accepti orice compromis aruncat in fata ta (ca niste resturi) pe care o sa regreti mai in colo ca le-ai acceptat…
Prima reactie ar trebui sa fie astfel … iei inghetata, budinca , iaurtul (orice se poate minca cu lingurita si dureaza putin) si sa te gindesti la ce faci din momentul asta in viitor (nu la ce ai gresit , ca o sa incepi sa iti dai raspunsuri fictive si ajungi la paranoia) . Orice ai fi gresit sau s-ar fi intamplat nu esti “eliberat din functie” fara sa fi confruntat pentru asta , ori expresiile de genul “nu esti tu , sunt eu de vina” nu fac decit sa iti dea de inteles ca hotarirea e definitiva si nu prea ai ce sa i mai faci…
ps… mancare pentru ca se face mecanic si nu trebuie gindit ceea ce faci (ramane creierul in totalitate disponibil pentru procesul de gindire)
🙂
cvh
03/11/2009 at 2:38 PMdar parasita ai fost? si ai ajuns un fuck buddy? 🙂
Ostap Bender
03/11/2009 at 2:55 PMOoooo…Suminono, ca bine ai zis-o… 🙁 🙁
Dar mancarea e doar un mic exemplu. Voi, femeile, faceti cam 90% din activitatile zilnice mecanic, fara sa ganditi.
Iti dai seama, ca mi-a fost imposibil sa-mi stapanesc accesul de misoginism. Dar il meritati!!!
andressa
03/11/2009 at 4:04 PMcvh,
:)))) nu, nu inca cel putin!
John Constantine
03/11/2009 at 4:27 PM@Bender misogin mic pai gandeste-te si tu cand o tipa te baga in seama si tu zici “mah fata asta se gandeste la mine” sunt sanse f mari ca ea sa nici nu se gandeasca? ca tu poti fi o activitate zilnica, ce nu necesita gandire? :)))
sau poate ai ajuns la concluzia asta ptr ca femeile de langa tine (cam 90% nu?) nu simt nevoia sa gandeasca cand vine vorba de tine.
si tu iti meriti mistoul care ti-l fac. Mi-a fost imposibil sa ma stapanesc 😛
Ostap Bender
03/11/2009 at 5:39 PMCare misto??!! … si pana la mistouri sa mai punem putin mana pe carte – mistoul PE care ti-l fac
Of, of…, n-ai cumva o tigara, ca tare m-am enervat… 🙁
George Z
03/11/2009 at 6:05 PMWell, I was in a serious relationship, then a fuck-buddy, then serious again… all with the same fuck-buddy 🙂 Go figure!
Lasand la o parte gluma, cred ca oamenii folosesc “criza” asta ca pe o scuza sau o lamentare – cowards, I tell’ya! 🙂
John Constantine
03/11/2009 at 8:47 PM@Bender big deal… nu stiu sa scriu 😀 what’s new 😛
oricum commentul tau a fost deplasat (primul) cel putin ptr mine (oi fi glumit cine stie)
de ce cartea ziceai tu ? 😀 sau doar tb sa pun mana pe o carte 😛
pace tie
luminitza
03/11/2009 at 11:19 PMtocmai revedeam azi ally mc beal primul episod si ma intrebam daca ti s-a mai spus ca semeni cu ea!
si da , in primul episod e concediata, defapt isi da demisia..in fine..nu, nu de la criza, de la unul care nu-si tinea mainile acasa:-)
Ostap Bender
03/11/2009 at 11:27 PMDespre asa ceva faceam vorbire:
Hungry (Dumb) BlondeSee more like this on kontraband.com
cristina
03/11/2009 at 11:56 PMOau…Andressa, am niste nelamuriri…pentru inceput, as vrea sa-mi clarifici si mie ce ai vrut sa zici prin expresiile “cineva (…) s-a insinuat intre voi” si “te-a sapat facand pe nevinovata.” Si apoi, nu inteleg cum poti sa zici ca a fi parasita de cineva e acelasi lucru cu a fi concediat de la locul de munca, cum pot exista aceleasi sentimente in ambele cazuri? Poate doar daca nu ai tinut la acea persoana suficient de mult sau locul tau de munca e ca un fel de mare dragoste fara de care nu poti trai.Eu una nu m-as simti umilita ca un caine lovit, cum ai scris tu in articol,in cazul in care as fi concediata, si nu stiu ce om s-ar simti astfel in situatia in care iti poti gasi alt job oricand.
cichitine
04/11/2009 at 1:40 AMIntra aici ca sa te inveselesti putin http://www.cichitine.wordpress.com, serial de educare a atitudinii romanesti
Suminona
04/11/2009 at 8:13 AM🙂 voi femeile … Im a male , and straight 🙂
a… si nu o folosesc ca o scuze… sau ma rog… ca o descarcare … 🙂
Suminona
04/11/2009 at 8:39 AMA inca o chestie … Treaba cu mancarea e valabila si pentru EI … ELE plang , se descarca , vorbesc , si rezolva probleme de la etaj mult mai repede :)… de obicei EI nu stiu sa isi puna in ordine “all those feelings” si de asta nu spun nimic dar sufera mai mult :)… daca ei fac ceea ce fac si ele o sa apara o chestie de orgoliu si “autostima” … “what the fu** … ur not a man …”
andressa
04/11/2009 at 2:18 PMcristina,
why so serious? 🙂
era un joc, n-o lua literal. cum iti imaginezi ca cineva ar putea spune la modul serios ca ai aceleasi sentimente pentru persoana iubita cum ai si pentru o slujba?!
era un joc.
dzeta
04/11/2009 at 11:28 PMCristina: majoritatea petrec mai mult timp la serviciu decit cu persoana iubita. Nu ti se pare normal ca sentimentele resimtite la despartire sa fie similare?
Analog: cum reactionezi cind un prieten bun iti e concediat? Partir, c’est mourir un peu.
Paula
04/11/2009 at 11:35 PMEu cred(sau poate doar asum) ca toti oamenii sunt curve. Ma si mir cind dau peste oameni buni! Ma mir si incep sa-mi pese.