NE DISTRAM

ardem caloria, tonifiem muschiu’, facem sauna si dormim

Cand eram mai mica, mi se tot spunea: “Nu mai sta atata la televizor, mai iesi si tu pe-afara!” Acum imi tot spun eu: “Nu mai sta atata la computer, mai uita-te si tu la televizor!” E inevitabil sa vad doar monitorul ore intregi in fiecare zi atata timp cat computerul este unealta mea principala de lucru.

Ieri am avut o zi plina. Si nu in fata monitorului s-a petrecut, slava Domnului!

Pe seara am fost la sala de sport. Am fost cu cel mai bun prieten al meu si bine am facut pentru ca aveam senzatia ca se vede de la o posta ca vin pentru prima data acolo si nu stiam cum se folosesc aparatele.

Am alergat pe banda (o fi normal sa ametesti dupa ce alergi pe chestia aia??), m-am jucat la aparate diverse (am putina febra musculara la spate ca am tras de o chestie ciudata la indicatiile prietenului dupa ce m-am plans ca stau prea mult la computer si ma doare spatele…), mi-am facut ochi dulci cu un tip cat un dulap caruia voiam sa-i zic “Crezi ca acum sunt draguta? Stai sa ma vezi machiata!” :))) si “Vai, ce triceps ai!” :))) (intotdeauna mi-am dorit sa spun asta dar nu am avut ocazia!) In fine, poate nu erau ochi dulci, poate doar se uita la mine tot timpul pentru ca radeam fara incetare.

Doua lucruri sunt infecte la sala: muzica e invariabil numai house (bleah!) si e si cam tare, ajunsesem sa urlu la prietenul meu: “Cate serii ai ziiiiis?? Poftiiiim?“, iar al doilea lucru: televizorul e doar pe protv. Daca tot se aude numai muzica aia oribila, nu inteleg de ce mai merge televizorul, cu atat mai putin pe protv – la ora stirilor erau niste titluri ingrozitoare pe ecran “Rupti de mama”, “Violata in propria casa”, “Orfani…” – chiar ca iti venea sa o iei la fuga (eu fiind pe banda aia…) !

Ce m-am distrat cand am vazut pe bicicleta ca arsesem 68 de calorii, iar inainte sa ajung acolo bagasem la McDonald’s sute, poate chiar mii de calorii. 🙂 Cand ai 48 de kg chiar iti vine sa razi de lucrurile astea.

Un lucru bun la sala este ca poti face sauna pe gratis daca ai orice fel de abonament. Foarte dragut! 😀

Merg si la tae-bo (am abonament cu mai multe optiuni), dar la tae-bo un lucru e insuportabil: nu sunt baieti draguti cu muschi mari si tari, ci doar femei “normale-ca-n-reclamele-dove” echipate in traininguri solide si foarte hotarate sa slabeasca. Prefer baietii transpirati. Cine nu e de acord cu mine nu are decat sa se duca zilnic la tae-bo si ii recomand si aerobic – aceeasi companie si dincolo. Voi suporta cu eroism situatia deoarece mi s-au atrofiat muchii de la atata nefacut nimic. As prefera sa inot, dar nu prea ai unde in Bucuresti, numeri piscinele pe degetele de la o mana si ultima data cand am incercat sportul asta (acum doi ani), m-am ales si cu o iritatie de piele de la clor.

De pe net: am mai citit pe undeva niste injuraturi la adresa mea (de fapt a blogului astuia, ca pe mine nu m-a cunoscut autorul injuriilor) si ma intreb cum naiba nu inteleg unii ca un blog e doar un blog, ca nu ne cunoastem intre noi (si asa sa ramana lucrurile sper!) chiar daca poate nimerim unii pe blogurile altora. Unii se iau cam mult in serios. Cum sa urasti pe cineva dupa ce ai citit un text care nu ti-a placut? Asta e, fiecare face ce vrea. Urati pe cine vreti voi, daca asta va face mai fericiti! 🙂

Scot comentariile o vreme. Vreau liniste. :-*

You Might Also Like