Fără categorie

Redescoperind

AbsenÅ£ă

 

Fără tine mi-e frig.
N-am înÅ£eles niciodată
Cum simte aerul
Că ai plecat.

 

***Ana Blandiana

15 Comments

  • Reply
    catalin
    30/03/2007 at 5:51 AM

    de ceva vreme nu mai citise cineva poezia aia.
    probabil ca ea iti multumesc, si noi ei.

  • Reply
    Giacomo
    30/03/2007 at 10:27 AM

    si asta ma face cateodata sa scriu… pacat ca a venit prematur toamna

  • Reply
    andressa
    30/03/2007 at 12:18 PM

    catalin,
    a trecut timp, nu? Lucid vorbind, ce poezie misto, nu?

    Giacomo,
    toamna zici tu? Nu stiu exact, nu m-am uitat la ceas. 🙂

  • Reply
    catalin
    30/03/2007 at 12:46 PM

    a trecut, si o sa treaca, dar mi-e teama ca nu stiu sa interpretez acel lucid..
    altfel poezia spune multe, chiar daca e asa tacuta..
    frumoasa, frumoasa.

  • Reply
    andressa
    30/03/2007 at 12:49 PM

    catalin,
    lucid era de bine! 🙂 prin lucid incercam sa ies din starea de implicare pe care mi-o da poezia. ziceam si eu „obiectiv” ca e o poezie superba.

  • Reply
    Constantin
    30/03/2007 at 12:51 PM

    „misto” e un cuvant prea urat pentru poezie

  • Reply
    catalin
    30/03/2007 at 1:02 PM

    ah, pai nu e bine atunci, lucid nu e de bine, nu nu.
    noua ne place sa simtim:).

    azi se vand amintiri in parcul Obor, ma duc sa-mi caut trecut.

  • Reply
    alex
    30/03/2007 at 1:45 PM

    salut

    exista tehnica blogului in blog?

  • Reply
    morbo
    30/03/2007 at 2:45 PM

    aaa, am eu o poezie de ana blandiana
    maica-mea a gasit-o si tot zice ca vrea sa o posteze pe un forum sau ceva
    nu o am la mine dar destul de curand va voi incanta cu ea

  • Reply
    ana
    30/03/2007 at 10:14 PM

    frumos, dar trist si dureros.

  • Reply
    Verbiaj.
    30/03/2007 at 10:40 PM

    Poezia Anei B te lasă paf. Interzis. Nici nu mai ai ce să spui.

  • Reply
    morbo
    31/03/2007 at 6:28 PM

    Partid

    Candoarea mi-a-nflorit in ochi definitiv
    Cu-ntaiul plans in curtea scolii sub
    castani
    Cand clasa mea primea cravata rosie
    festiv
    Si sufeream respinsa grav de colectiv
    Ca nu-mplinisem inca noua ani.
    Candoarea mi-a crescut de-atuncea
    dureros
    Cu bratul ridicat deasupra fruntii mult,
    Simbolizand ca viata-mi fi-va socotita
    mai prejos
    Decat tulburatorul luptelor tumult,
    Ca nicodata n-o sa ma separ orgolios
    De imnul colectiv si luminos.

    Candoarea scrijelata de mana ta lucid
    In ochii mei, dramatic deschisi spre
    mana ta,

    Oricate maluri s-ar sedimenta,
    Nu-mi vor putea-o sterge. Candoarea
    ca un zid
    Va masura maturitatea mea, Partid.

    Ana Blandiana, Almanah Luceafarul 1983
    PS. Nu fac un capat de tara. Numai asa…

  • Reply
    irina ioana
    02/04/2007 at 2:32 PM

    sunt asemenea nisipului
    din clepsidra
    care poate fi timp
    doar
    in
    cadere

    Tot Ana Blandiana, daca imi aduc aminte bine versurile. Au trecut 5 ani de cand am citit-o.

  • Reply
    dinacap
    03/04/2007 at 3:52 PM

    Cuplu

    Unii te văd numai pe tine,
    AlÅ£ii mă văd numai pe mine,
    Ne suprapunem atît de perfect
    Încît nimeni nu ne poate zări deodată
    Åži nimeni nu îndrăzneÅŸte să locuiască pe muchia
    De unde putem fi văzuÅ£i amîndoi.
    Tu vezi numai luna,
    Eu văd numai soarele,
    Tu duci dorul soarelui,
    Eu duc dorul lunii,
    Stăm spate în spate,
    Oasele noastre s-au unit de mult,
    Sîngele duce zvonuri
    De la o inimă la alta.
    Cum eÅŸti?
    Dacă ridic braÅ£ul
    Åži-l întind mult înapoi,
    ÎÅ£i descopăr clavicula dulce
    Åži, urcînd, degetele îÅ£i ating
    Sfintele buze,
    Apoi brusc se-ntorc ÅŸi-mi strivesc
    Pînă la sînge gura.
    Cum suntem?
    Avem patru braÅ£e să ne apărăm,
    Dar eu pot să lovesc numai duÅŸmanul din faÅ£a mea
    Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
    Avem patru picioare să alergăm,
    Dar tu poÅ£i fugi numai în partea ta
    Åži eu numai în cealaltă parte.
    Orice pas este o luptă pe viaÅ£ă ÅŸi pe moarte.
    Suntem egali?
    Vom muri deodată sau unul va purta,
    Încă o vreme,
    Cadavrul celuilalt lipit de el
    Åži molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
    Sau poate nici nu va muri întreg
    Åži va purta-n eternitate
    Povara dulce-a celuilalt,
    Atrofiată de vecie,
    Cît o cocoaÅŸă,
    Cît un neg…
    Oh, numai noi cunoaÅŸtem dorul
    De-a ne putea privi în ochi
    Åži-a înÅ£elege astfel totul,
    Dar stăm spate în spate,
    CrescuÅ£i ca două crengi
    Åži dacă unul dintre noi s-ar smulge,
    Jertfindu-se pentru o singură privire,
    Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
    Însîngerat, înfrigurat,
    Al celuilalt.

    Poezia mea preferata a Anei Blandiana. Superb.

  • Reply
    emi201281
    04/04/2007 at 4:50 PM

    n-am vazut poeta mai slaba in viata mea
    poate doar dinescu

  • Leave a Reply