GANDIM

Ce cred eu despre referendumul rușinii. Atenție, limbaj licențios!

Femeie divorțată cu ordin de restricție pentru fostul soț din cauza abuzurilor. Șocată că trebuie să aducă hărtie semnată de fostul soț la înscrierea copilui la școală. Ea ne explică: Omul n-are voie să știe nici măcar unde locuiesc, nici la ce școală merge micuțul. Cum să îi cer voie îl înscriu? Cum să îi cer semnătura?!

Buuuun, asta e premisa unei știri, la TV, nu mai știu ce post. Și apare reprezentantul staului, de la Direcția Pentru… mă rog, spanac la tavă, un individ care reprezintă autoritățile și trebuie să zică, evident, că legea nu prevede anumite excepții, din păcate, că trebuie corectată, că uite ce situație. Și cum își începe el declarația?

“Copiii care provin din familii dezorganizate…”

Am crezut că sparg televizorul. Familii CUM?!

Mi-a crăpat capul. DEZORGANIZATE. Cum să folosești asemenea termen?

Limbă de lemn ca pe vremea când contracepția era interzisă prin lege, divorțul prea dificil de obținut, iar celibatarii erau impozitați suplimentar. Să trăiască PCR!

Asta spune foarte multe despre lumea înapoiată în care trăim. Ăsta care dădea declarația nici nu era în stare să zică ce greșită e legea ci că na, minte îngustă, ce să-i faci?, legea e lege, ne trebuie semnături. Ce dacă e ordin de restricție?!

Adică un copil al cărui tată bătea în mod tradițional pe cine prindea acasă provine dintr-o familie dezorganizată? De ce e dezorganizată, stați un pic, pentru că femeia a divorțat și a cerut și ajutorul Poliției ca să scape de el? Doamne apără și păzește.

Asta e tot ce poate statul român. Fantastic. Nu știu cum să continuu.

Eu cred că o femeie care își crește singură copilul și are ordin de restricție împotriva fostului soț formează o familie foarte organizată. Statul român e DEZORGANIZAT pentru că îi cere să-l caute pe animalul ăla ca să își poată înscrie copilul la școală. Și pentru că ne cheamă la referendum pe 7 octombrie ca să modificăm Constituția deși avem deja o lege oricum care permite doar căsătoria dintre o femeie și un bărbat. Nu e suficient, mai cheltuim 43 de milioane de euro (!!!!) ca să punem o întrebare despre familie tradițională, aia organizată. Ce mare brânză, facem și noi conversație cu poporul!

Pe banii noștri puneți întrebări de-astea? Dar vă întrebăm și noi ceva, se poate? O autostradă, se poate? Sau… “Altă întrebare” ?

Sigur că da, familia, sexul, contracepția, gândirea noastră în general, toate trebuie aprobate de statul român. Să facem sex pe cartelă nu vreți? Un litru de ulei, unul de zahăr și o împreunare pe lună, neapărat cu finalziare, să crească și natalitatea, cum ne lasă partidul. Fir-ați ai dracului de încuiați.

Muriți de grija LGBT de parcă drepturile pe care le-ar putea avea casatoriti fiind, să ia și ei un credit ca un cuplu tradițional, de exemplu, sau să intre partenerul la Terapie Intensivă, alt exemplu, v-ar lăsa pe voi mai săraci.

Pe 7 octombrie nu ies din casă. Mă puteți suna pe fix. Mă rog, n-am fix, dar poate-mi pun, cu telefon cu disc. Îmi trebuie și cuplaj! Că parcă trăim în 1980…

Poza familie Shutterstock

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Roxana D
    14/09/2018 at 10:00 PM

    Sunt complet de acord cu fiecare paragraf. Foarte bun articolul, mă înclin!

  • Reply
    Cristiana
    16/09/2018 at 9:04 PM

    Foarte bine punctat fiecare rand din acest articol. Imi pare insa rau ca mesajul acesta e greu tare de inteles de atat de multi oameni! 🙁 Dar aceasta este singura cale, litera cu litera, informare si educatie, altfel…

  • Leave a Reply