GANDIM

Ne încărcăm telefonul, mașina, dar pe noi ne încărcăm? Concluzii și revelații cu Renault ZOE

Miercurea trecută m-am urcat la volan cu sentimentul că o să mă întorc schimbată. Mi-am făcut un bilanț: am aproape 37 de ani, sunt mamă de 8 ani, sunt 5 ani de când mi-am dat demisia și mi-am propus să îmi construiesc o afacere. Am pornit cu 1 client, acum am 9. Sunt 3 ani de când am divorțat. De 2 ani jumate am un nou iubit. De un an ies din casă doar dacă îmi duc copilul la școală și, uneori, ca să mă plimb la munte, în weekend. În rest, stau numai la laptop. De cele mai multe ori, sunt atât de obosită seara, că nu pot nici să mănânc sau să port o conversație. Am fugit de o slujbă infernală ca să trăiesc mai mult și acum trăiesc pe pilot automat. Mă întreb, unde o să ajung?

„Tu trebuie să înveți să conduci! Orice femeie trebuie să știe să conducă!”

Mi-au rămas în minte vorbele pe care mi le-a spus nașa mea când terminam liceul. A fost ultima noastră conversație normală. Avea încă momente de luciditate, înainte ca o boală nemiloasă să îi schimbe complet viața și să o facă de nerecunoscut: treptat, a început să uite cu cine vorbește, unde se află, unde se duce. Cel mai mult a suferit, când a fost diagnosticată, pentru că nu a mai avut voie să conducă. Mașina ei mică era pașaportul ei spre orice lume, era simbolul independenței ei. Prinsese alte vremuri, prețuia mai mult decât noi libertatea și mobilitatea. Ea mi-a dat atunci banii să fac școala de șoferi, împlinisem 18 ani, și a fost cea mai mândră când am primit permisul.

După primele „Hai să dăm o fugă până la mare!” sau la munte, sau unde voiam eu și prietenii mei să mergem, cu doar câțiva lei în buzunar, am înțeles ce valoroase sunt permisul și mașina. Deschideau o lume nouă! Să nu depinzi de nimeni când vrei să pleci undeva sau de undeva, să te miști liber, sunt lucruri pe care nu le mai apreciem cât ar merita, le luăm ca atare. Mai mult decât atât, nu știam ce valoros e TIMPUL. Să pleci când vrei să pleci. Să iei o pauză. Să dormi cât simți nevoia.

M-am urcat, spuneam, la volanul unui Renault ZOE, o mașină 100% electrică, pentru prima oară și, în timp ce mă întrebam cât mă va ține bateria, mă gândeam la propriile mele baterii. Mă gândeam la nașa mea care, la propriu, își pierduse mințile, amintirile, după o viață complicată, cu multe nopți nedormite: a fost medic. Ar fi luat oare alte decizii, dacă ar fi putut schimba trecutul?

Am condus, în total, 130 km, atât în oraș, cât și în afara lui, cu viteze de la 25km/h până la 120km/h. Și la dus, și la întors, am făcut 70 de minute până la destinație. Telefonul s-a conectat imediat la software-ul mașinii prin Android Auto, ceva ce nu am mai folosit niciodată – e super mișto!, așa că am putut să văd harta pe display și să folosesc orice aplicație, super simplu. La finalul cursei mele, când eram din nou în fața casei mele, ajunsesem de la 97% la 47% baterie. Mai mult decât mă așteptam. Condus la drum lung, lejer, apâsând doar o pedală, și privit înainte, nu într-un monitor – au fost ingredientele unei zile cu efect terapeutic pentru mine. Am condus atent pe un drum pe care nu mai mersesem și mi-am dat seama cât de des merg și trăiesc pe pilot automat. În interiorul meu, am simțit că am plecat cu 65% baterie și m-am întors cu 90%!

Mașina m-a cucerit. M-am simțit de parcă este făcută pentru mine. Practică în oraș, stabilă în afara lui, foarte ușor de condus și cu un board cu design plăcut, mi-aș cumpăra-o mâine, dacă aș putea. Pe site (Renault ZOE) găsiți detalii, prețuri și configurații, dacă sunteți tentați să luați o mașină nouă. Vă recomand să încercați un test drive, experiența de a o conduce va fi peste așteptări!

În liniștea și confortul pe care le mi le oferea, am ascultat podcasturi despre dezvoltare personală. Am respins toate apelurile, aveam nevoie să nu mai aud nici notificări, nici sonerii, nici alte voci decât cea din capul meu și cele calde din înregistrările alese de mine.

A nu se înțelege că am ascultat oameni care îmi spuneau că orice îmi propun voi reuși, nu. Multe dintre acelea nu conving pe nimeni, slogan după slogan, nu înseamnă nimic. La volan, am ascultat mărturii sincere, tulburătoare ale unor oameni care povesteau cât de greu le-a fost să recunoască într-o zi cât sunt de nefericiți, deși nu le lipsea ceva din punct de vedere material sau financiar, cât se simțeau de goi pe dinăuntru și fără motivație sau resurse să construiască în fiecare zi experiențe frumoase. Și cum a fost drumul lor spre sens, spre împlinire, spre liniște interioară.

Am ascultat interviul lui Mihai Morar cu Andreea Raicu și podcastul lui Andrei Roșca – interviu cu Ms Anne Green. Deși poveștile lor sunt foarte diferite, au în comun faptul că s-au simțit la un moment dat pierdute și au muncit mult ca să îți găsească drumul. Ambele simt nevoia să dăruiască altora pentru a se simți împlinite, ambele transmit acum, după ce au trecut prin acel proces de descoperire interioară, multă profunzime și echilibru.

Știți cum unii oameni transmit o încrâncenare care îi fac absolut insuportabili? Parcă sunt supărați pe viață în sine, sunt un pachet de nervi, agitați, obosiți și obositori! Ei bine, eu nu vreau să ajung așa. Și cred că drumul spre fericire începe cu o gândire cam așa:

Eu vreau să fiu genul de om care are răbdare și timp pentru oamenii importanți din viața lui.
Eu vreau să fiu genul de om care citește mereu cărți interesante și le povestește și altora despre ele.
Eu vreau să fiu genul de om care zâmbește mult și are o expresie relaxată, nu încruntată.
Eu vreau să fiu genul de om care muncește ca să trăiască, nu care trăiește ca să muncească.
Eu vreau să fiu genul de om care nu-și distruge sănătatea muncind.
Eu vreau să fiu genul de om care, atunci când vrea să se urce la volan și să ia o pauză, cu telefonul pe silent, poate să o facă.

M-am întors deci cu aceste promisiuni față de mine, cu mai multă motivație să meditez mai des (acum meditez aproape zilnic), cu sentimentul că am nevoie de mai multe experiențe diferite și să îmi resetez pilotul automat.

De la: „Eu vreau să fiu genul de om care are mereu răbdare și timp pentru oamenii pe care îi iubește”

îmi propun să evoluez așa: „Eu sunt un om care are mereu răbdare și timp pentru oamenii pe care îi iubește.”

Oare pot să le am pe toate?

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: