GANDIM

Ce se întâmplă cu copiii lăsați în urmă?

Aurelia a fost colega mea de clasă, dar doar în clasa întâi. Nu a rezistat mai mult. Era mereu ciufulită, așa cum mama nu mă lăsa pe mine niciodată să ies din casă, deși aș fi făcut orice să scap de pieptănat. Uniforma ei nu era curată și călcată, iar pantofii ei păreau purtați de alt copil înaintea ei. Probabil nu doar unul îi mai încălțase, ci încă trei. Totuși, cel mai trist era că nu avea penarul plin cu creioane, stilouri și carioci, nici caiete, nu că hainele îi erau pătate. Avea însă chef să învețe, întreba dacă era lăsată, încerca să scrie și să deseneze frumos, dacă îi dădeai creioanele tale.

Aveam doar 7 ani și totuși nu pot să uit cum am simțit un gol în stomac atunci când, de 8 Martie, ea a fost atât de jenată că nu avea un buget de flori pentru doamna învățătoare. Rupsese însă un trandafir dintr-o grădină, în drum spre școală, și i l-a oferit cu privirea în pământ. Mi s-a părut, pentru prima oară, că viața e foarte nedreaptă. Voiam să o ajut, dar nu știam cum.

Nimeni nu a fost surprins când, în septembrie, când începea clasa a doua, Aurelia nu a mai venit. Pur și simplu, școala era un efort prea mare pentru familia ei. Școala e gratuită doar pe hârtie, toți știm asta. Unii nu și-o permit. Ce se întâmplă oare cu ei?

Trăim acum vremurile acestea stranii în care ni s-a spus cu seninătate că, dacă avem copii, să nu îi mai ducem la școală, ci să ne logăm pe o platformă online, să facem teleșcoală. Ca și cum în toate familiile, numărul de ecrane e egal cu numărul de perne din casă, fiecare cu a lui.

Chiar și eu, fără să am probleme financiare, fără să fiu într-o situație vulnerabilă, m-am blocat când mi-am dat seama că trebuie să îi dau copilului zilnic laptopul meu, unicul laptop, iar eu nu pot lucra în acel timp! Eu am un copil și un laptop, alții au însă doi sau trei copii și zero laptopuri sau tablete! Nici profesorii nu sunt în situații mai fericite. O prietenă bună, mamă a doi copii, profesoară de științe socio-umane, îmi spunea că trebuia să împartă laptopul cu cei doi copii, ea având ore zilnic cu elevii, iar copiii ei, la rândul lor, aveau cursuri la școală. Cum să procedezi?

În România, unul din trei elevi nu a avut acces la școală în timpul situației de urgență și alertă instituite din cauza pandemiei de Covid-19. Este o realitate. Acest lucru a dus la un acces inegal la educație, a devenit și mai greu sau chiar imposibil să facă școală cei care deja se luptau în fiecare zi să nu abandoneze pentru că nu aveau tot ce le trebuie, pentru că nu erau încurajați de familie sau pentru că, deși sunt copii, au responsabilități acasă, îngrijesc frați mai mici, fac mâncare sau au grijă de animale.

Viitorul lor și al nostru nu sună bine deloc, dacă abandonul școlar crește și prăpastia dintre mediu urban și rural se adâncește. Acești copii care abandonează acum școala devin adulți dependenți, asistați social, incapabili să obțină o slujbă.

E nevoie mai mult decât oricând să ne solidarizăm și să găsim soluții ca un număr cât mai mare de copii să aibă acces la resurse (fizice și digitale), cursuri pentru a le utiliza corect.

Suntem foarte diferiți între noi, dar acest lucru ne leagă: este nevoie să facem tot ce putem ca, în România, copiii să nu înceteze să fie elevi. Indiferent unde locuiești, ce profesie ai, ce rețea de telefonie mobilă folosești, poți dona 2, 5 sau 10 euro pentru extinderea programului Școala din valiză (resurse educaționale) al companiei Vodafone. Fundația Vodafone va dubla toate donațiile, făcând posibil accesul mai multor copii și profesori la teleșcoală. Mai multe detalii aici: https://www.vodafone.ro/educatie.

Alătură-te și tu demersului Vodafone de a oferi elevilor o șansă la educație!

Acest proiect presupune și extinderea resurselor oferite de programul Școala din valiză prin realizarea de cursuri specifice pentru toți elevii, acces la o bibliotecă digitală și programe de îndrumare. Oricine poate dona prin SMS, din creditul existent în extraopțiunea cartelei preplătite, direct pe factura Vodafone sau cu ajutorul unui card bancar.

Eu știu că Aurelia, colega mea, era deșteaptă și curioasă. Astăzi ar fi putut scrie și ea pe un blog, poate ar fi fost jurnalist sau asistentă medicală, cine știe?, dacă ar fi putut să meargă la școală, dacă era ajutată să învețe. Pentru ca fiecare copil să aibă șansa de a ajunge departe, să donăm.

Hai să trăim într-o țară în care niciun copil nu este lăsat în urmă.

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: