GANDIM

E rândul nostru. Seriale cu și despre femei

“E rândul meu”, spune Claire Underwood uitându-se direct în cameră la finalul sezonului al cincilea din House of Cards. Filmul imaginează ceea ce nu s-a văzut niciodată în realitate: o femeie la Casa Albă. Cea mai loială parteneră a președintelui, soția, devine în timp cea mai aprigă concurentă a sa până când demonstrează întâi că datorită ei se mișcă lucrurile în favoarea lor, iar apoi că daca ea îi este indispensabilă lui, ea este absolut independentă. Abia aștept noul sezon. Perspectiva serialului e excelentă. Prevedem deja că ea nu va fi un președinte mai bun, ci la fel ca alți președinți, cu abilități și defecte. Pănă la urmă asta e mesajul.

Într-o lume condusă de femei, candidatura unui bărbat la președinția unui stat ar fi privită cu scepticism, ca să nu zic direct oroare. Titluri imaginare ca “Este un bărbat apt să conducă o țară?” sau “Dacă nu poate da naștere unui copil, îi putem cere să ia decizii pentru noi toți?” par ilare acum, amestecând funcții biologice cu nivelul de inteligență, dar prin acești ochelari strâmbi sunt femeile privite și evaluate tot timpul, face parte din “normalitatea” noastră.

Pe blogul Shutterstock găsim un top al serialelor feministe și fotografii reprezentative din fiecare dintre ele.

În top se regăsește și “The Handmaid’s Tale”, distopia care a apărut în cea mai potrivită perioadă, când întoarcerea la valori așa-zis “tradiționale” amenință lumea civilizată, când discuțiile despre interzicerea avortului și restrângerea drepturilor minorităților sexuale duc spre o singură concluzie înspăimântătoare: că femeile ar trebui reduse la funcția lor reproductivă, că asta e scopul lor și al relațiilor sexuale. Fotografia de pe Shutterstock nu este din serial, deși așa pare, ci de la un protest Planned Parenthood care a avut loc pe 27 iunie 2017, în fața Capitolului. Elisabeth Moss, actrița din rolul principal, a spus într-o conferință de presă că nu e de acord cu etichetarea serialului ca feminist, pentru că drepturile femeilor sunt drepturi ale omului, deci că e despre drepturile omului. Neapărat de văzut următorul sezon!

Surpriza topului este “Big Little Lies”, care începe cu o comunitate mică în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea, unde femeile par să fie în competiție pentru titlul de Mama Anului, majoritatea casnice și preocupate de fizicul lor, “trophy wives”. Însă așa cum nu toate blondele slabe sunt la fel, nici serialul ăsta nu este unul despre “stepford wives”, deși o vedem pe Nicole Kidman în el. Este mult mai mult de atât, este despre violență conjugală, insecurități și independență.

Topul Shutterstock propune și două titluri pe care eu nu le cunoșteam, dar au intrat pe lista mea de priorități: Insecure și Transparent.

Nimănui nu îi place ce e banal, toți aspirăm spre glam, dar Seinfeld a fost un serial care ne-a arătat cât de colorată, amuzantă și plină de conținut este viața “banală”. Se pare că și Insecure, deși nu e o comedie, vrea același lucru, să recreeze lumea femeii “obișnuite” de culoare, cu frustrările, temerile, problemele ei.

Transparent este povestea unui bărbat de vârsta a doua care face tranziția devenind transgender, trecând prin diverse dificultăți în timp ce copiii lui trec prin adolescență.

Aș adăuga la listă și The Affair, un serial în care personajele feminine au foarte multă substanță. Și Ali, dar și Helen sau mama lui Helen sunt personaje memorabile, ambițioase, curajoase, cu vieți interioare complicate ca un labirint.

Încă ceva pe lista mea: Gilmore Girls, A year in the Life, despre care am scris deja.

Vă recomand blogul Shutterstock și pentru alte articole interesante, întotdeauna ilustrate foarte bine.

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply
    MonicaM
    22/08/2017 at 7:18 PM

    Power to the women! Deja ma simt mai mandra un pic.

  • Reply
    Bookish
    25/08/2017 at 5:03 PM

    Big Little Lies mi-a plăcut și mie foarte mult. “The Handmaid’s Tale” îl am și eu pe listă, chiar sunt curioasă să văd cât au extins ideea cărții. Aș recomanda și The Good Wife (intrigi și dispute avocățești sau politice, dar și povești de dragoste).

  • Reply
    Ada Chindea
    06/09/2017 at 12:54 PM

    Ar mai fi si Scandal pentru personajul Oliviei Pope. Dincolo de intrigile serialului, personajul este construit foarte inteligent, este puternica si vede solutii la probleme care par fara rezolvare, dar este si vulnerabila si iti arata partea fragila a ei. Recomand!!!

  • Leave a Reply