Ce înseamnă dacă visezi o baie sau te visezi în baie? Se pare că baia reprezintă, în simbolistica viselor, conștientizarea spiritualității, a curățării și îngrijirii sinelui, dar mai înseamnă și vulnerabilitate. Se spune că văduvele sau divorțatele care visează băi sunt pregătite să depășească durerea și să se îndrăgostească din nou. 🙂
În baie au loc cele mai intime acțiuni, de la spălare și machiaj pînă la satisfacerea nevoilor fiziologice. Este locul în care ești gol, ești singur, te aranjezi și te pregătești zilnic pentru a înfrunta o nouă zi cu succes. Asociem acest spațiu și cu înfrumusețarea, dar și cu un sentiment de rușine, de tabu.
Unii își lasă bilețele cu mesaje încurajatoare pe oglindă pentru a pleca mai curajoși de acasă, alții vorbesc singuri sau cîntă în duș. Sunt și unii care se fotografiază sau se filmează în baie pentru a împărtăși cu alții rutina de îngrijire, machiaj sau demachiere, iar materialele ajung, evident, pe Internet.
Un studiu citit mai demult zicea că petrecem peste 2 ani din viața noastră în baie. Timpul, deși destul de egal la bărbați și femei, este împărțit, desigur, diferit. Ei petrec în medie 3 minute aranjîndu-și părul, iar noi, 15. Mai urmează timpul petrecut citind! Asta e bună, nu? Pe WC. Jumătate dintre noi citim stînd pe toaletă. Se adună și timpul necesar curățării băii, din păcate. Unii nu se sinchisesc, mai puțin de jumătate fac curățenie săptămînal.
Cînd în baie ceva se strică, este tragic. Televizorul poate să nu meargă, se găsesc soluții și dacă biroul nu mai stă în picioare, dar ce te faci cînd nu poți trage apa, robinetul curge sau o țeavă se sparge și… plouă la vecini? TRA-GIC.
Cînd oamenii își descriu casa ideală, mulți pornesc de la baie. Casa trebuie să aibă cel puțin două băi. Să fie una cu o cadă mare în care să facă băi relaxante, cu spumă. Alții vor duș în care apa să cadă din tavan, în ploaie, ca în filme. Să aibă loc, să aibă două chiuvete (pentru el și pentru ea), să aibă bideu, să aibă lumină și oglindă specială pentru machiaj.
Eu, vă mărturisesc, mi-am dorit mereu o baie MARE. Eram sătulă de băile mici din apartamentele mici în care locuisem. Voiam o baie în care să am loc să pun un dulap drăguț, să pun în el prosoape curate, un ghiveci, o lumînare parfumată. Voiam să am două chiuvete și o oglindă cu lumină specială – să văd mai bine cînd mă machiez și să nu mă orbească seara, dacă intru în baie cu ochii obișnuiți cu întunericul. Unele dorințe s-au îndeplinit, altele nu încă. Acum am ocazia să îmi văd visul cu ochii.
Asta e pe jos, la mine în baie, acum!
În plină criză pandemică și în izolare, îmi renovez baia. Nu de plictiseală, ci pentru că o țeavă s-a spart și gresia a trebuit spartă. Din fericire, nu este singura baie din casă, deci nu este atît de tragic cum scriam mai sus. Hidroizolația nu este făcută decît în zona de duș, mobilierul făcut la comandă s-a umflat de la apă (calitate proastă, că doar era special pentru baie) și uite așa am ajuns la concluzia că mai bine o iau de la capăt și fac o treabă ca lumea.
Ce caut?
O oglindă inteligentă. Care are încălzire pentru a preveni aburirea, care are iluminare cu LED integrată, iar lumina să fie reglabilă (că seara/noaptea te orbește un bec aprins).
Sursa foto: NeaKaisa.ro
Ce mai caut?
Un dulap suspendat pentru mai mult spațiu de depozitare. Poate în loc de oglindă, un dulap cu oglindă. Dacă are și toate calitățile enumerate mai sus, este fix ce trebuie.
Sursă foto: NeaKaisa.ro
Mi-au picat deci ochii pe colecția Option Plus de la Geberit și am căutat pe NeaKaisa.ro, unul dintre cele mai mari magazine de sanitare, lansat acum 6 ani, și am încredere în serviciile lui. Din fericire, au livrare la domiciliu chiar și acum, în timpul acestei perioade nefericite de distanțare socială. Nu știu cum alegeți voi produsele sanitare, dar eu am schimbat mai multe locuințe pînă acum și experiența mea cu aceste produse mi-a arătat că unele branduri fac produse mult mai durabile decît altele, iar criteriul prețului nu trebuie să fie singurul mod de a alege ce vei comanda.
Gama Option Plus a fost lansată anul acesta și include o serie de oglinzi și dulapuri de baie cu oglindă care are incorporată iluminare.
Avantajele principale ale produselor sunt că:
1/ că iluminarea poate fi reglată în funcție de nevoi – ambientală pentru o baie relaxantă sau puternică pentru machiaj, bărbierit, dar și
2/ funcția de dezaburire – se pornește cu senzor/buton – pentru mine este esențială.
În baia pe care o visam demult, trebuia să fie loc pentru farduri, acum prețuiesc mai mult cremele și produsele de îngrijire. Visam la lumină pentru machiaj, acum aș vrea mai mult să nu mă deranjeze noaptea. Nu mai vreau atîta loc de lumînări, cît vreau pentru jucării, că baia mea este adesea invadată de Eva, stăpîna băii cu faianță și gresie roz.
Lumea noastră se schimbă, așteptările și visele la fel. Așa că și băile se transformă.
Voi cum vă visați baia?







No Comments