Secretele murdare ale campaniilor in care am fost implicata

Am pus un titlu care sigur va da palpitatii tuturor PR-istilor cu care am lucrat vreodata. Parca aud deja “Trosc!”: le cad din maini canile de cafea cand vad pe Facebook titlul share-urit. Calmati-va. Adunati cioburile de pe jos. Nu va fac de ras cu marturisirile mele, ma fac numai si numai pe mine!

Luna viitoare se fac 11 ani de cand am blogul si in anii astia am cunoscut multi oameni si am facut multe lucruri, unele de-a dreptul amuzante, altele jenante sau ilare. Mi-ar placea sa vi le impartasesc pe cateva, cu speranta ca va voi face sa zambiti si cu riscul asumat de a rade de mine.

Prima marturisire vine din iarna anului 2011. M-am intalnit cu mai multe bloggerite la invitatia Barmania pentru a invata si gusta cateva retete de cocktailuri nemaipomenite pentru perioada Craciunului. Cu scortisoara, cu oua, cu tot felul. Nemaipomenit! Una din pasiunile mele este prepararea de cocktailuri, dupa cum poate stiti deja daca ma urmariti pe Pinterest sau Instagram. Au venit la eveniment si Irina Markowits, si Cristina Bazavan, si alte scriitoare in online si iubitoare de bauturi delicioase. Totul parea perfect, nu? Ar fi fost perfect doar ca ne-am reunit la 11 dimineata. In loc de cafea, da-i cu alcool!

Ia uite cu cat interes privea Irina sticla de vin! 🙂

Privind acest poze imi vin in minte doua lucruri: primul ar fi ca as putea sa ma mai tund bob. Al doilea lucru este ca a fost prima si ultima data cand am baut vreo 7 feluri diferite de alcool dupa micul-dejun (sau in loc de?). Am plecat de acolo zambitoare, prea zambitoare as zice, cu o singura intrebare in minte: Unde ma aflu si cum ajung acasa de aici?! Din pacate pentru mine, in anul urmator cand am fost invitata la acelsi eveniment, nu m-am putut duce pentru ca eram gravida.

Apropo de graviditate, cand ma uit la pozele astea mi se pare ca eram un pic verde la fata. Asa e sau doar mi se pare mie? Era toamna lui 2012 si ajunsesem la invitatia AVON la sediul din Lahovari pentru o sedinta foto care marca lansarea gamei Diva. Conceptul? Bloggeritele erau dive pentru o zi: machiaj, coafor si rochii wow. Super! Numai ca eu veneam de la spital. Cu o zi inainte facusem un test de sarcina si aflasem ca eram gravida.  La spital mi se recoltase sange pentru a masura hormonul beta HCG. In timp ce ma coafam schimbam sms-uri cu prietena mea, medic, si incercam sa procesez informatia. Chiar eram gravida?! O sa ma simt rau? Cum o sa ma simt? Ma lovise si o mare paranoia. Ma gandeam: “Ce contin produsele cu care ma dau?! Daca e cineva bolnav langa mine si ma molipsesc?! Poate ca nu ar trebui sa stau atata in picioare! Sau pe scaun nu am voie? Oricum, cine imi spune si mie ce am voie si ce nu?!” Cand au venit aperitivele pentru noi m-am uitat speriata la ele: “Daca fac toxiinfectie alimentara!?” Am riscat si am mancat totusi. N-am facut nimic, evident. Poate va uitati la poze si ziceti ca deja mi se vedea burtica. Nu. Mi se vedea adica, da, dar nu era de la sarcina, asa arat eu. Dupa poze, m-am dus acasa si m-am culcat vreo 14 ore.

In aceeasi perioada minunata, am vizitat fabrica Lay’s.

Imaginati-va cum este sa va fie greata si sa va plimbati printr-o hala imensa in care miroase a pamant si a coaja de cartof, a cartofi prajiti, a branza sau a paprika. Eram verde si in pozele astea? Nu, doar cu parul gras. M-am tinut de bratul gazdei noastre, Ana-Maria de la Pepsi, dupa ce i-am spus la ureche ca sunt un pic gravida si imi cam vine sa lesin. Am rezistat insa eroic, nu am lesinat, nu mi s-a facut rau, ba chiar m-am simtit bine si am mancat cateva pungi de chipsuri!

Tot in 2012 a avut loc un eveniment Lipton Ice Tea la care eu si Adrian Hadean urma sa ne invitam cititorii pentru a discuta despre alimentatie sanatoasa. Secretul meu murdar? Eram atat de intimidata si de speriata ca nu vor veni cititori, incat am rugat doua prietene sa se prezinte si sa simuleze un mare interes pentru mine si blogul meu. Asa, as fi avut sigur cel putin doi cititori sositi! N-a fost chiar asa de rau, au venit multi, si pentru mine si pentru Adi, iar prietenele mele si-au jucat rolul pana la capat. “Incantate de cunostinta!” Imi venea sa mor de ras.

La Skoda CitiGo Challenge a trebuit sa conduc o masina. Copilotul meu era Toma Nicolau. Nu mai condusesem de ani de zile si oricum eram obisnuita sa conduc numai Dacia mea, asa ca a durat 10 minute numai sa plecam de pe loc. Provocarea era sa ajungem in cel mai scurt timp in celalalt capat al orasului, trecand prin niste puncte prestabilite unde urma sa facem check-in. Concuram cu alte echipe de bloggeri. Mai e nevoie sa spun ca am ocolit pe la Ploiesti? La figurat, ca nu am mers chiar prin Ploiesti, dar nici mult nu mai aveam. Nu stiam sa opresc stergatoarele, sa semnalizez… Noroc ca Toma e baiat cu bun-simt si fara permis, nu a comentat deloc, ca daca ma bombanea il dadeam si jos. Pana la urma rau cu mine in masina, dar mai rau e pe jos!

Inchei cu campania pentru Garanti Bank, din 2013. Eram gravida in 5 luni si aveam misiunea exceptionala de a ma plimba prin mall cu un card facand cumparaturi in magazinele partenere pentru a acumula Puncte Bonus. Nu cred ca exista un concept mai tentant decat sa iti cumperi ce vrei si un fotograf sa se plimbe cu tine in timp ce probezi. Numai ca eu eram gravida si oboseam si mi se facea foame foarte rau si foarte des.

Sa faci poze in timp ce te uiti la produse dureaza ceva. Trebuie sa ai lumina, sa se vada si produsul, si fata ta, in cazul asta si cardul. Si cand ai de cumparat din mai multe magazine, mai multe produse, inseamna sa te uiti intai la toate, sa faci pozele, si apoi se te intorci sa le si cumperi pe cele alese. Dupa 5 ore in care am mers intruna si nu am mancat si nu am baut apa, ca voiam sa termin repede!, am clacat. Am achitat ultimul produs cumparat si cand am iesit m-am tolanit pe un scaun din mall cu tot cu pungile dupa mine. Voiam sa mananc si sa dorm si nu imi dadeam seama ce vreau sa fac mai intai. M-am adunat, si la propriu si la figurat, si mi-am dat seama ca… nu mai aveam cardul. Il avusesem in mana cu 10 minute inainte. Ce facusem cu el?!? Am intrat in panica. Imi venea sa plang. Am scos totul din geamta si din plasele cu produse cumparate, le-am insirat acolo, pe jos, convinsa ca mi-a alunecat cardul si a aterizat pe acolo. Nu era. M-am intors la magazinul in care tocmai achitasem. “Am plecat fara card?” Vanzatoarea s-a uitat la mine ciudat. “Nu.” De fapt imi aminteam ca il luasem, dar apoi… blank. Mi l-a furat cineva!, m-am gandit. Dar era deja gol si oricum era cu PIN.  Ar fi fost absolut stupid sa il fi furat cineva. Si cum l-ar fi furat?! Mi-a cazut, mai mult ca sigur. Dar erau numai 10 metri intre magazin si locul in care ma asezasem. Daca imi cadea, nu l-as fi gasit pe jos? Nu mi-ar fi zis cineva: “Alo! Alo! Cardul!” ?! Poate ca nu. Poate ca cineva ar fi plecat cu el. Ma treceau toate transpiratiile. Cum spuneam eu la agentie ca nu mai am cardul? Trebuia sa il returnez ca sa fie anulat. Mi-era atat de ciuda si atat de foame si de somn incat am plans un pic. Am cautat inca o data in toate plasele si in geanta. Si in buzunare. Pana la urma, am sunat. “Am pierdut cardul”, am zis-o. Ce puteau sa imi faca?! “Cum adica l-ai pierdut?” a venit raspunsul. “Uite asa. Il aveam, acum nu il mai am. Dar stai linistita, era gol, am cheltuit banii!” am calmat-o eu pe reprezentanta agentiei. 🙂

Mai am multe astfel de aventuri de povestit, dar le pastrez pentru alta data.

Sa fiti iubiti!