GANDIM

Despre prietenie. Când știi prea multe despre celălalt, fugi sau rămâi?

Confesiunile la un pahar de prosecco, discuțiile despre cele mai mari frici si dezamăgiri sunt ca niște jurăminte de loialitate. Încrederea asta sudează doi oameni astfel încât nicio beție, gafă, depresie nu-i mai poate rupe în două. Sau nu?

Îmi aduc aminte o noapte pe care am petrecut-o pe un acoperiș cu un prieten, bând vin, încet, încet, cât să nu ni se urce la cap, dar nici să ne trezim, până când cerul negru-smoală a început să devină rozaliu, iar soarele ne-a întrerup discuțiile care altfel ar fi putut ține încă 10 ore. A fost una din experiențele care au sigilat prietenia noastră pentru totdeauna. Știm prea multe unul despre celălalt ca să ne mai prefacem vreodată că nu existăm.

De ceva timp vorbesc cu o prietenă la telefon de câteva ori pe săptămână. Uneori trec două săptămâni pănă să ne auzim, dar reluăm discuția de unde am rămas. Ne e greu să ne întâlnim așa că profităm de momentele de liniște în care ne sincronizăm ca să ne mai luăm pulsul. Îmi spune lucruri pe care nu le mai spune altcuiva. Și eu la fel. În cazul unui prieten adevărat nu te poți teme că te va respinge sau te va judeca atunci când îi mărturisești greșeli, momente jenante, poți exagera, poți fi tu. (Despre loialitate a scris foarte frumos Miruna ieri.)

Știu că se spune că partenerul de viață ar trebui să-ți fie cel mai bun prieten, nu-mi dau seama dacă așa e, eu nu am simțit asta niciodată în relațiile mele. Mereu au fost lucruri pe care nu le-aș fi spus decât unui prieten/unei prietene. Poate greșeam eu sau poate că în relațiile de cuplu unele lucruri rămân nespuse. Tind să cred a doua variantă. Prietenia mi s-a părut mereu deasupra oricărei relații, poate și pentru că, cel puțin în viața mea, bărbații au venit și au plecat, dar prietenii au rămas. Nu toți. De fapt, puțini.

Am încetat să mai am încredere în oameni. Și cum pe animale nu m-am bazat niciodată, aș zice deci că nu am încredere în nimeni și nimic. O fi pesimism sau poate luciditate? Definiția nebuniei nu era cumva: să faci un lucru în mod repetat și să te aștepți la un rezultat diferit? Eu în sfârșit mă aștept la un rezultat dezamăgitor și astfel mă consider cât de cât sănătoasă la cap.

Sunt zile în care mă simt copleșită și nu am de ales decât să mă adun. Uneori e foarte greu. Tot timpul e ceva, o veste proastă, o priză stricată, o cafea vărsată pe tricou. Nu am pâine acasă, am uitat să plătesc o factură, casa trebuie curățată, fii-mea nu vrea să se spele pe dinți nici azi, nu vrea nici să se culce, unghiile nu sunt făcute, mailurile trebuie trimise. O-bo-sesc. Sunt numai eu, sunt adult, e complicat. Aleg să fac eu multe lucruri pentru că mă cred în stare, sunt un om în toată firea. Nu vreau să îmi crească altcineva copilul, să mă întrețină cineva, să fiu o povară. Dar asta nu înseamnă că uneori nu mi-e greu.

Trăiesc senzația că sunt în pericol. E un sentiment care mă urmărește de când mă știu, de fapt. Când sunt singură acasă ascult cu atenție zgomotele mobilei și tresar dacă lumina se întrerupe sau latră un câine afară. Sunt din ce în ce mai speriată de chestiile astea, deși credeam că mi-a trecut.

Încerc să mă pregătesc atât cât pot pentru următorul eveniment nefericit din viața mea. Presentimentul e dureros. Nu aș vrea să mă mai ia pe nepregătite niciodată o imensă dezamăgire. Prefer să fiu cu ochii în patru.

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    Miruna
    13/06/2018 at 2:30 PM

    Știi că nu sunt mulți oameni pe lume ca tine. I love you.

    • Reply
      andressa
      13/06/2018 at 3:18 PM

      Ne potrivim noi, atata tot. Si eu te iubesc!

  • Reply
    Marius Dan
    13/06/2018 at 3:29 PM

    Parerea mea: singuri oameni cu care poți fi sincer 100% sunt prietenii. Nu părinții, nu iubiții, nu frați/surori.
    Prietenii ni-i alegem, pe cei care ne plac pt ca rezonează cu noi. Prietenii nu te cearta, nu vor sa aibă sex cu tine, nu te judeca, doar te asculta ca si cum li s-ar fi întâmplat chiar lor.
    P.S.
    Sfatul meu: textele pesimiste, stările deprimante…renunța la ele, pune ceva vesel, amuzant, încărcat de umor, chiar dacă nu asta simți.
    Nu încerca sa fii sinceră cu publicul tău.

  • Reply
    D
    14/06/2018 at 4:44 AM

    La mine nu e asa, partenerul e cel mai bun prieten. Dar nu stiu daca e neaparat bine pentru relatia romantica. Eu nu pot fi altfel, daca nu-s complet acasa, ce rost are.
    Te inteleg cu frica si cu pregatitul, problema e ca pe termen lung astea duc la anxietate.
    Iti doresc sa-ti regasesti si umorul si sa ti se usureze frumos viata! Sunt apoape sigura ca ti se va intampla 🙂

  • Reply
    maddy
    22/06/2018 at 11:42 AM

    ai descris bine sentimentul de „impending doom” pe care l`am trait si eu, nu mi`a placut perioada aia, dar totul trece.
    legat de incredere, mi se pare o gandire buna sa nu ai incredere in nimeni (exceptie: tu, evident) – nu la modul paranoic, dar asa, in general, sa nu te bazezi ca altii, indiferent cine sunt ei o sa aiba grija de tine mai bine decat ai tu de tine.
    de asemenea cred ca unele lucruri trebuie tinute doar pentru tine, cand le spui unei alte persoane temporar te eliberezi si te simti mai bine dar i`ai si dat persoanei respective puterea si ocazia sa ti le arunce pe toate inapoi in fatza sau sa te judece cand va veni momentul.

  • Leave a Reply