Școala de azi, ca acum 30 de ani. Din păcate…

Astăzi mulți părinți și-au dus copiii spre școli, cu flori în mână, fără măști și mănuși, deși mergeau spre focare de infecție. Prietenii mei care și-au înscris copiii la școală anul acesta mi-au povestit indignați, și pe bună dreptate, cum la prima întâlnire cu învățătoarele, au primit o listă care includea, pe lângă rechizite, și obiecte ca perdele, coș de gunoi, dar și mai și, chiar și responsabilitea de a curăța prin rotație, săptămânal, sala de clasă. Băi, ești nebun?!

Vorbesc de școli diferite din București, în cartiere diferite, cu reputații în general bune. Școli în care copiii arată impecabil intrând pe poarta școlii în fiecare zi din an, cu uniforme frumoase, cu materiale educative la clasă (cumpărate de părinți), cu rezultate bune, dar cu… toalete infecte. Uneori fără căldură. Afară e vopsit gardul, dar înăuntru… e leopardul.

Când eu am început să merg la școală, în anii ’90, astea erau lucruri normale. Îmi aduc aminte cum mulți părinți încă lucrau la stat majoritatea părinților, abia începuse procesul de privatizare a marilor companii, iar lista de la învățătoare era primită chiar de noi de multe ori: “Să transmiteți acasă că avem nevoie de o mămică sau un tătic care să coasă perdelele.” Și se găsea unul care lucra la o fabrică de textile sau ceva cu mașini de cusut și așa se rezolva. Un părinte reușea să facă la fabrica unde lucra un arătător din lemn pentru hartă (practic era un băț lung bine șmirgheluit). O dată a adus mama băț de la serviciu. Nu am idee cum l-a obținut. Am fost tare mândră că am adus și eu ceva atât de valoros. Chiar dacă mai toate bețele aveau aceeași soartă: erau într-un final rupte pe palmele celor mai neastâmpărați copii. Nu povesteam niciodată acasă asta.

Prin rotație se luau perdelele la spălat. Părinții donau ghivece pe care elevul de serviciu le uda (dacă își aducea aminte). Aduceam spirt și cârpe și din când în când, de obicei la final de trimestru, noi, copiii, le ștergeam cât de bine puteam. Mereu asta se lăsa cu mari frustrări, pentru că erau trei schimburi de elevi în sala aceea, și noi, cei mai mici, făceam mai multe decât cei mai mari. Când am ajuns și eu în clasa a cincea sau și mai mare, mi-am dat seama ca tuturor elevilor li se părea că fac mai mult decât ceilalți. De exemplu, cei din clasele mai mari aduceau mai des becuri pentru lustrele din clasă. Se ardeau.

Tot părinții aduceau copertă pentru catalog. Nu am idee de unde, dar mereu un părinte făcea rost. Ca pe vremea lui Nea Nicu, practic, doar că deja avusese loc Revoluția. Din fondul clasei se cumpărau cretă albă și colorată, burete, să zicem consumabile. Unele clase luau săpun sau hârtie igienică, dar cum toate chiuvetele și WC-urile erau fie sparte, fie înfundate, nici nu le puteai folosi. În plus, ușile de la toalete nu se închideau. Ne țineam. În primele clase aveam colegi care mai făceau pe ei, nu se puteau ține atâtea ore la 7 ani.

Nu-mi vine să cred că au trecut aproape 30 de ani de atunci și lucrurile sunt aproape neschimbate. Mă doare sufletul când știu că din impozitele locale se plantează panseluțe scumpe în scuaruri și se schimbă borduri degeaba, iar copiii nu pot face pipi în condiții decente la școală. Nu se pot lua niște coșuri de gunoi de 2 lei, trebuie să le luam noi pe toate. Nu se pot angaja 3 femei de serviciu, e numai una la 30 de săli, că se face economie!, dar… Niciuna dintre cele 400 de săli de sport realizate de guvernul Adrian Năstase nu are dimensiunile regulamentare pentru handbal!

Câte exemple proaste mai avem. Construim economate și facem companii de stat ca să ne angajăm rudele și prietenii, le dăm buget 1,2 miliarde pe an din care o treime sunt doar salariile!, dar nu construim creșe, grădinițe și școli. Nici nu le renovăm pe alea care sunt în picioare.

Uneori, mi se pare că mergem înapoi, nu înainte. Să avem un an bun. Numai educația ne mai salvează.

 

PS: Dacă ai avea un milion și jumătate de lei, ce ai face cu el? 

Foto ilustrare toaleta Shutterstock