Turismul românesc. Cum ne sufocă prostia și urâțenia la fiecare pas

Această poză nu este un trucaj. Nu este o exagerare. Este o decorațiune tipică dintr-un restaurant cu așa-zis specific românesc de la munte. Aș zice chiar că e emblematică, deși nu aș putea să o descriu. Ea întâmpină cu entuziasm feroce, după cum se vede în poză, turiștii care ajung la restaurantul de la Cota 1400, din Sinaia.

La intrarea în cârciuma care se laudă de la intrare că are ciorbițe și „vestiții papanași”, printre altele, se mai găsește și o gheretă cu clătite de unde muzica duduie: Carla’s Dreams, Jason Derulo, în fine, ce e în topuri acum.

Asortați priveliștii dezolante sunt românii supraponderali care vin cu mașinile până sus, parchează pe stradă, în afara parcării, pentru a evita taxa de 20 de lei pe zi, apoi bagă o ciorbiță, ce altceva?, o tochitură sau un șnițel, iar la final, verifică dacă papanașii își merită renumele. Uneori, ei urcă ghiftuiți cu telecabina, își fac o poză, apoi se întorc. De la 1400, se urcă iar în mașini, că atât au înțeles ei din munte: vii, te uiți, mănânci și pleci. Sunt ușor dezamăgiți, desigur, parcă la mare trece altfel timpul, stai pe plajă, mai mănânci o gogoașă, o înghețată. La munte, nu ai nimic de făcut, li se pare.

Hotelurile din zonă se împart în două categorii: alea multe și urâte cu spume și alea puține în care e relativ decent. Dintre cele urâte cu spume, avem variantele cu mobilier vechi, cu camere care put îngrozitor și mobilier care scârțăie și se strică sub ochii tăi, dar și cele recent renovate în care camerele arată pregătite pentru videochat, cu pereți roșii sau albastru-cerneală, paturi cu baldachine sau cadre metalice cu înflorituri amețitoare vopsite în auriu și jacuzzi lângă ele.

Restaurantele se luptă pentru supremația titlului de „acolo de mănâncă excelent” cu preparate care te îngrașă și dacă le privești doar. Totul înoată în ulei, e prăjit sau are o tonă de smântână, iar carnea tocată are loc sfânt, fie că vorbim de mici sau cârnați de toate felurile. Mai sunt locuri care vor să iasă în evidență în stațiunile montane, cu preparate italienești sau cu specific mediteranean, dar aceiași bucătari, se pare, încearcă noi rețete, iar rezultatul este mediocru. Eu în weekend-ul trecut mi-am luat inima în dinți și am comandat o salată recomandată de ospătar, cu „brânzeturi”, care avea doar o brânză: danish feta, poate știți ce e aia, o chestie procesată, imitație de feta. Am zis să dau o șansă și unui restaurant italienesc mai fițos, cu prețuri mari, dar pastele cu somon erau inundate în smântână de gătit, fără niciun gust, nicio gândire, doar un condiment: niște busuioc uscat pus deasupra.

Aceste derapaje nu sunt amendate însă de clientul român care, la rândul lui, vrea să mânânce mult, nu neapărat bine. Sau nici nu știe ce însemnă să mânânce bine? Patronii vor profit mare cu ingrediente ieftine, bucătari neinstruiți și/sau prost plătiți, fără investiții în hoteluri sau restaurante, fără vreun respect față de loc sau oameni. Cine să se plângă? Turiștii au bifat un weekend, sunt mulțumiți că își primesc ciorbița, porția imensă de mămăligă și cârnați și pleacă acasă. Nici nu își pun problema să se plimbe puțin pe munte, iar dacă o fac, se duc în șlapi și cheamă salvamontul, nu înainte de a arunca gunoaie pe traseu. Iresponsabili, inconștienți și, dați-mi voie!, idioți.

Este o complicitate periculoasă, lipsa de cultură de ambele părți, acest miserupism, ghiolbănism, prostie, cum vreți să îi spunem, se întinde ca un cancer peste tot și toate. Suntem în țara lui “pune o panseluță”, când șoseaua are gropi, țara lui „stau la cel mai scump hotel”, chiar dacă e cel mai urât, „am doctorat“, deși e cumpărat. Suntem din ce în ce mai puțin bineveniți aici, marginalizați, sufocați.

Nu că mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care un comitet ne spune ce e frumos și e urât, mai bine liberi și proști, decât supuși și înregimentați, dar oare nu exista nimic între aceste extreme? Nu se poate să existe reguli flexibile, dialog, planuri gândite de oameni de cultură care să inspire și antreprenorii, și turiștii? De unde începem, cu școala primară, cu reforma învățământului, cu planul guvernamental, cu bani europeni, cu alegeri, cu ce?

Articol publicat și în Republica.