Bătălia cu produse alimentare nesănătoase

Nu vreau o statuie, dar măcar o placă memorială simt că merit.

În fiecare zi duc o luptă cu mine însămi și cu magazinele care îmi ies în cale. Din momentul în care ies din casă, începe asaltul. Pufuleții sunt la ofertă. Sucul de portocale e la promoție. Înghețata e într-un nou ambalaj. Chipsurile au surprize în pungi. Meniul de prînz e ceva pané. Jur că nimeni nu ține cu mine! 

Mă simt însă ca Don Quixote, adică razna, ignorînd realitatea și încercînd să fac lumea mai bună cu intențiile mele foarte bune. Uneori mi se pare că ar trebui să mă dau bătută și să cumpăr totuși o merdenea. Încă nu am cedat însă…

Scrisesem despre importanța alegerilor sănătoase pentru o te simți bine și a arăta bine, pentru că ce mănînci îți afectează viața acum și în viitor, nu doar silueta, dar, recunosc, e al naibii de greu să mănînci ca un om normal.

E greu să zici „Nu, mulțumesc” de 15 ori pe zi

Știți anunțurile TV cu „Pentru sănătatea dvs. beți 2 litri de apă pe zi” și „consumați fructe și legume”? E drum lung între teorie și practică. La chioșcul de lîngă școală sau chiar în școală găsești numai sucuri, biscuiți, chipsuri și ciocolată. La automatele cu gustări din clădirile de birouri sau la metrou, la fel. În parcuri te lovești de vată de zahăr, gogoși și altele. Cînd vrei să comanzi mîncare acasă, 90% din variante oferă pizza, paste sau ceva prăjit. Bonus, o băutură cu zahăr.

Și eu consum junk-food uneori și cred că e frumusețea pieții libere să aibă voie oricine să vîndă orice. Nu e ca și cum ne iau banii din buzunar, e o alegere conștientă. Știu că e aboslut normal să mănînc un cartof prăjit din cînd în cînd, un burger, pizza sau o înghețată. Dar clar nu e normal să faci asta în fiecare zi!

Cît de asumată e alegerea unui copil sau a unui adolescent privind alimentația?

Ar trebui să fie oare legal să vinzi cele mai nesănătoase alimente fix unde își petrec minorii ziua, 8 ore pe zi chiar, de luni pînă vineri? Pănă și cel mai educat consumator ajunge să mănînce prostii, și eu făceam asta în liceu deși aș întîmpinat o bucurie o alternativă. Nu aveam însă de ales, nici eu, nici colegii mei, mulți supraponderali, la chioșc nici măcar sandvișuri cu cea mai proastă șuncă nu se găseau. Doar junk.

Ne îndopăm copiii. Suntem pe locul al doilea în Europa în clasamentul obezotății infantile.

Eu cred că ne facem nouă un deserviciu cu acest stil de viață. Costurile tratamentelor pentru diabet și alte boli asociate obezității ne cocoșează pe toți. Nefericirea cauzată de afecțiuni diverse și încredere de sine scăzută, ne afectează pe toți, o simțim în aerul pe care îl respirăm, o vedem pe stradă cînd ridicăm ochii. Suntem de-a dreptul masochiști. Nu ne dorim să ne autodistrugem, dar asta facem.

Nu ar trebui să fii un extremist să vrei să mănînci în parc un măr sau o banană și să bei apă. Și totuși cam așa e. Mă simt ca o ciudată cînd nu îmi iau un desert cînd mi-e foame și nu cumpăr o înghețată pentru copil imediat ce călcăm în parc. 

Apropo de asta, ieri am crezut că cedez nervos. Am ajuns în parc pe la ora 19:00, reușisem să evit toate tentațiile, dar totul s-a năruit cînd am ajuns la locul de joacă unde se desfășura un fel de festival al zahărului. Vreau să spun că toată lumea mînca înghețată și bea suc, scopul principal pentru care veniseră de altfel în parc. Copilul a cerut, eu i-am explicat că nu se poate, a plîns un pic, a uitat repede și a alergat spre leagăne, în timp ce eu am rămas în urmă și am bombănit. N-ar trebui să fie atît de greu să le evităm. Dacă reușim totuși, fiecare zi e o bătălie cîștigată. Și merităm o statuie. Sau măcar o placă memorială.

Sursa poze: ciocolata și familie la TV Shutterstock