GANDIM

Eseul meu de sambata seara scris joi

Sambata noaptea am facut curat in bucatarie si m-am simtit de parca faceam curat in sufletul meu. Era 22:30 si ramasesem singura; sotul meu ii citea povesti fetitei noastre, in camera ei. Visasem toata ziua la momentul acela de liniste cand aveam de gand sa imi pun un pahar cu vin rosu si sa citesc, dar dupa ce facusem briose si gnocchi bucataria arata de parca ar fi explodat o punga cu faina si un borcan cu Nutella fix acolo.

Am strans vasele si le-am pus in masina de spalat, am sters blaturile, aragazul, am spalat pe jos si am lasat geamurile deschise. Era liniste, nu pusesem muzica, televizoul era inchis. In tot acest timp, ma gandeam, ca si cum ar fi avut vreo legatura cu gresia umeda care stralucea in fata mea, la cat de fragile sunt ancorele noastre, lucrurile de care suntem siguri si ideile noastre despre ce este stabil, sigur, frumos si bun.

Momentul meu de introspectie si filosofie se referea la mirarea mea continua in legatura cu greselile. Un pas gresit si poti sa cazi si nu mai mergi la fel niciodata. De fapt, poti sa iti pierzi si viata din cauza unui moment de neatentie, poate un accident de masina, de exemplu. O greseala, facuta poate din graba sau din lacomie, vrei mereu sa faci mai mult, sa termini mai repede, te poate costa cariera. Credibilitatea. Reputatia. O idee proasta, oricat de buna ar parea la un anumit moment, te poate costa relatia. Toti ar trebui sa avem un “get out of jail free card”, un permis care sa ne permita sa gresim o data sau de cateva ori in viata.

Cand eram copil mi se parea ca adultii au toate raspunsurile. Ca o omida care se transformase in fluture, adultul parea sa pluteasca peste orice framantare, deznadejde. Urma sa ajung si eu acolo, imi spuneam, sa fiu in echilibru perfect, in armonie cu mine si cu ceilalti. Poate ca de-asta judecam atat de aspru “oamenii mari”: nu le permiteam greseli, trebuiau sa stie deja ce vor si cine sunt. Si astazi, ca adult, nu incetez sa ma minunez de cat de multe intrebari am. Nu ca mai am intrebari, nu se imputineaza, ci apar din ce in ce mai multe, mai complexe, mai neasteptate.

Credeam ca viata este despre a deveni adult si a trai ca adult, dar aflu in fiecare zi ca viata e o transformare care nu se termina niciodata. Ma sperie gandul ca deciziile mele, toate, imi schimba viata mie si celor din jur. Imi aduc aminte cu precizie zeci de momente in care eram convinsa ca stiu ce vreau, ca un om la rascruce care alege hotarat o directie, iar apoi, nu peste mult timp, sa imi dau seama ca nu aveam toate informatiile si ca trebuia sa aleg altfel sau sa ma bucur ca am facut altfel pana la urma.

Ma uit la un serial, The Affair, care m-a surprins placut. Credeam ca ma uit la o banala si previzibila poveste de dragoste, dar e un serial cu adancime, cu mai multe fatete. Fiecare scena este urmarita de mai multe ori, de fiecare data din unghiul altui personaj. Crezi ca ai inteles ce s-a intamplat pana vezi urmatoarea versiune a acelorasi date si intelegi cat de diferite sunt de fapt lucrurile, de fapt te miri de cat de mult suntem capabili sa ne mintim ca sa vedem lucrurile asa cum vrem, sa ne iertam, sa ne gasim solutii si scuze.

Am facut o mica pauza din scrierea pe blog, fara sa imi propun asta insa. Pur si simplu, uneori mi se pare ca nu mai sunt subiecte de conversatie. Ca avem atatea de facut si ca lucrurile sunt clare incat nu avem despre ce sa vorbim. A fost o perioada in care am lucrat mult si m-am simtit bine, iar online am fost mai absenta.

Ca sa inchei povestea cu seara de curatenie, am avut satisfactia lucrului facut bine cand am vazut camera in sfarsit ordonata si curatata. Sentiment care imi lipseste adesea pentru ca nimic nu pare sa mai aiba cap si coada in zilele noastre, nu punem punct la nimic, conversatia nu se termina niciodata, mobilul are mereu notificari, proiectele au follow-up. E obositor.

Sursa foto femeie pe fotoliu: Shutterstock

ShareShare on Facebook0Share on Google+0Pin on Pinterest0Tweet about this on TwitterEmail this to someone

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Ioana
    15/04/2017 at 1:01 PM

    Te felicit pentru ca pe lângă tot ceea ce faci din punct de vedere profesional, mai ai timp sa fii și om obișnuit, mamă obișnuita, care gătește și spală pe jos. E mare lucru.

  • Leave a Reply

    Inline
    Inline