Un cuplu trist

Acum cateva luni am citit in revista OK un interviu cu proaspetii casatoriti Marian Ionescu si Octavia Geamanu. Am aflat astfel ca, dupa parerea lor, o relatie are mai multe sanse de succes, adica sa dureze mult, daca se respecta niste reguli care tin, printre altele, de evitarea familiarismului.

În ce sens familiarism?

Marian Să fie atenţi şi el, şi ea, la comportament, pentru a nu se pierde din magia primelor întâlniri. Iar atunci când cei doi sunt acasă, ţinuta vestimen­tară nu trebuie să fie una neglijentă, după ce, un timp, amândoi au avut grijă de asta. Cu alte cuvin­te, să-şi păstreze un echilibru vestimentar. N-aş vrea nici ca forma de adresare să fie alta, şi pentru ea, şi pentru el, în sensul că cei doi să-şi permită tot felul de cuvinte nepotrivite, sub umbre­la scuzei că oricum te iubesc şi-ţi pot spune cum vreau. În plus, nici el şi nici ea să nu-şi piardă spaţiul vital, să renunţe la grupul de prieteni doar pentru că s-au căsătorit.

Sursa: Ok Magazine.

Pentru ei, atmosfera de “first date” e cheia armoniei. Lenjerie de dantela, picioare permanent epilate, buchete de flori, declaratii de dragoste, intalniri in oras la tinuta de seara, iar toata aceasta lista garanteaza nemurirea fluturilor din stomac. Pe langa toate acestea, se vor pastra iesirile in oras, fiecare cu grupul lui, hobbyurile fiecaruia, viata in general. Sau cel putin dl Ionescu parea sa tina mult la independenta lui. Casatorit, ca si cum n-ai fi casatorit. Dating for the rest of your life. O relatie fara”familiarism”.

Iubirea are multe forme si nicio relatie nu seamana cu alta, asa cum nici oamenii nu seama intre ei prea mult. Totusi, sa joci un rol si acasa? Trebuie sa fie epuizant. Ca-n vremea Annei Karenina. Sa-i spui sotului ca esti indispusa. Sa nu i te arati decat cu parul coafat si cu rochia calcata. Sa eviti sa il “incarci” cu problemele tale. Sa zambesti si sa faci conversatie interesanta. Suna ca o rubrica dintr-un ziar antebelic, unde cineva dadea sfaturi tinerelor sotii. Sa lasi barbatul sa isi bea cafeaua in liniste. Sa nu ii ceri niciodata sa faca lucruri “femeiesti”, cum ar fi sa te ajute in bucatarie sau la curatenie sau la cresterea copiilor. Sa nu ii impui capul cu prostii. Sa il ajuti si sa il sprijini in tot ceea ce face pentru ca nevoile lui sunt mai presus decat ale tale.

Mi-e greu sa imi imaginez cum ar fi sa traiesc in pielea unei astfel de sotii, la fel cum mi-e greu sa imi imaginez cum ar fi sa traiesc acum 100 sau 200 de ani. Viata nu parea prea grozava pentru femei in 1815. Si totusi: ce face o femeie in 2015 sa vorbeasca astfel despre linistea sa in camin? Ce face o femeie sa creada ca in fata sotului ei trebuie sa fie mereu aranjata si sa vorbeasca intr-un anumit fel ca sa fie iubita si sa nu deranjeze? Imi imaginez ce crede: ca ar fi inferioara lui. Ca ea, autentica, nemachiata, nearanjata, intr-un training larg, obosita si suparata la finalul unei zile, nu merita sa fie ascultata, incurajata, nici macar vazuta.

Sau poate ca cei doi detin secretul iubirii eterne si eu nu sunt in stare sa vad asta. Tot ce se poate.

Pana se dovedeste asta insa, constat ca am simtit iubirea deplina si profunda atunci cand am fost vazuta in cel mai rau hal: cu lucrari dentare in desfasurare, cu acnee, cu nervi, obosita, disperata, sub tratament medical, nascand, alaptand si cate si mai cate, cu siguranta activitati sau situatii dezagreabile pentru unii. Numai cine m-a cunoscut asa m-a putut iubi cu adevarat pentru ca numai acela m-a cunoscut cu adevarat. Si invers, desigur: numai cu “familiarism” am ajuns sa-mi cunosc cu adevarat barbatul si sa-l iubesc, sa ma enerveze totul la el si sa ma reindragostesc de el.

Eu cred ca ne indragostim de spiritul unui om. Nu de culoarea parului, de o coafura, de o silueta sau o dimensiuni. Daca ar fi asa, ne-am indragosti de fotografii, nu de oameni. Oricat de placute ar fi ochiului, trasaturile se schimba in timp, dar noi recunoastem in aceeasi “carcasa”, acelasi om. Blonda azi, satena maine, slab sau gras, an dupa an, e tot el/ea pentru ca ne indragostim de o atitudine, de o privire, de gesturi, de cuvintele care ne fac sa ne simtim intr-un fel. Astfel ca, acasa, orice pijama si oricate riduri ar avea, oricat de epuizat si nervos ar fi, omul e… acelasi om. Asta inseamna la bine si la rau.

Cat despre timpul liber care ii ramane fiecaruia, sigur, e frumos ca el sa existe si sa vorbim despre el cand dam interviuri, dar mie timpul mi-a aratat ca “fiecare cu timpul lui” e o lozinca si se aplica putin in realitate. Da, mai are omul si lucruri care tin de sine, nu de cuplu, poate unul din ei face sport sau vrea sa vada filme alb-negru cu fostii colegi de scoala, dar cand timpul liber este si asa putin in era noastra si fiecare il petrece separat, nu mai exista cuplu. Din cand in cand e minunat sa faci altceva, dar realitatea e ca daca fiecare are prietenii lui si viata lui, cum citeam mai sus, atunci chiar ca… fiecare cu viata lui.

Dar, cum spuneam mai sus, nu prea poti compara persoane si nici relatii. Fiecare simte si iubeste in felul lui. Live and let live.