GANDIM

Tot ce conteaza

Cand esti parinte, ajungi sa suspini emotionat si la folosirea olitei. Cred ca imaginea asta rezuma destul de bine “starea” de parinte. Orice etapa iti zguduie putin lumea. Oau, cum trece timpul! Oau, cum creste! Zilele astea, noi trebuie sa cumparam un scaun auto pentru copii deoarece am ajuns la o noua grupa de varsta si de… greutate. Deci… Oau, o noua grupa de varsta! Am trecut de la 1 la 2. Oau.

Caut scaunul potrivit si mi se pare ca e ca si cum as inscrie copilul la scoala. Merge, vorbeste, isi alege singura haine, va avea alt scaun de masina. Practic, in curand va vrea sa stea singura si va avea un iubit dubios. Ma rog, intre ultimele etape sper sa mai existe unele intermediare, dar cam asa simt ca zboara timpul. Este fascinant cat de frumos cresc copiii si cat de mult conteaza ei, in detrimentul nostru, ca sa spun asa.

Citisem un interviu cu Andrei Rosu, triatlonistul care a traversat Canalul Manecii, ca una din revelatiile pe care le-a avut facand sport si antrenandu-se pentru o misiune ambitioasa cum era cea de a se bate cu natura insasi, este ca suntem incredibil de “mici” de fapt, un fir de nisip in Univers. Ajungi sa fii extrem de modest cand vezi cat de mareata e lumea, cat de putin poti controla viata de fapt. Unii ajung la concluzia asta dupa ce descopera religia. Eu n-am traversat nicio stramtoare, nici n-am fost la Mormantul Sfant, nici cu avionul, nici pe jos, nici inot, dar am ajuns la acelasi gand. Desi o buna bucata de timp m-am raportat numai la mine, ca aproape orice copil si adolescent, mi-am revenit in simtiri cand am devenit parinte. Viata e doar o stafeta. Circle of Life, cum zice Mufasa in The Lion King, una din povestile noastre preferate.

Dupa nastere, am suferit o perioada. Nu numai eu, si tatal lui Pisiloi. Nu reuseam sa ne mai odihnim, sa ne mai distram asa cum ne doream. De fapt, nu prea mai contam ca pana atunci. Dureaza ceva pana accepti ca asta e ordinea firii. Ca pentru cei care vor copii si vor sa ii creasca fericiti, normalitatea este o lume in care ei conteaza mai mult decat orice si oricine altcineva. Cred ca face parte din instinctul matern si patern: sa iti pese mai mult de binele copilului decat de al tau. Sa vrei sa iei pentru el haine, jucarii, carti, scaun de masina, chitara, tabare, vacante. Sa nu-ti mai pese de propriile dureri de cap si de spate, sa te gandesti numai la faptul ca are copilul muci sau plange cand pleci la birou. Sa conteze mai mult ca a luat o nota buna decat ca tu ai facut un proiect de succes.

Cam asa incepe. Nu mai dormi, nu mai iesi, nu mai ai bani sa iti iei bocanci, dar ce scaun de masina ai luat! Cam nasol? Nu, e chiar foarte misto.

comic-parenting

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Tudor
    11/11/2015 at 8:25 PM

    Si cum rămâne cu visele “tineretii”, cu sperantele de schimbare a lumii, cu dorințele mai mult sau mai puțin ascunse? Unde este Andressa care făcea diferența in jurul ei, aceeasi Andressa care simtea, trăia si dădea un ritm oamenilor din jur…o Andessa aproape obliterata de parenting si gânduri banale.

    Noroc cu acest post, Andreea…

    • Reply
      andressa
      12/11/2015 at 10:12 AM

      @Tudor: Nici nu stiu ce sa iti raspund. Cred ca nu ma cunosti. Sau poate ca tu nu ai trecut prin aceleasi etape ca si mine, nu s-a transformat nebunia adolescentei in… altceva.
      Ganduri banale? Poate. Suntem banali aproape toti, miliarde. Doar ca mie nu mi se pare nasol.

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: