De ce nu e vorba despre note

Cand vad imaginile cu elevi care se pregatesc de examen, fie ca e vorba de admitere la liceu sau la facultate, ma apuca si pe mine transpiratiile. Este unul din motivele pentru care nu am facut studii postuniversitare. Cand mi-am luat licenta am zis “Mi-a ajuns!” si nu pentru ca nu imi placea studiul, ci pentru ca fac parte dintr-o generatie stresata de evaluari.

Am performanta de a fi dat 8 examene numai ca sa intru la liceu. Nu sunt repetenta. Dar generatia mea a avut examen la finalul clasei a opta la romana, matematica, geografie si istorie, iar ca sa intru la liceul dorit am mai dat examene la engleza, unul scris si unul oral, la matematica si la limba romana. Ma mir si acum ca am reusit sa intru, pentru ca eu nu sunt un om al evaluarilor. La scoala am avut mereu performante bune: am lucrat in echipa, am fost si competitiva, imi placea sa sustin prezentari, argumentam, combateam, improvizam, inventam, uneori trisam. La examen, nicio calitate a mea nu era vizibila: totul se baza pe memorie, niciodata nu aveam de facut comparatii, paralele, de extras idei interesante, de reconstruit. Trebuia sa redau mot-a-mot ceva si nu eram buna la asta cum nici acum nu sunt.

Eram un dezastru al evaluarilor tampite. Mi-am dat seama ca am totusi o speranta cand am dat examenele pentru certificatul de limba Cambridge Advanced in English si am luat A cu un procent de 98% (calificativul era dat in urma a 4 evaluari: reading, writing, listening si speaking). Un alt sistem, un alt calificativ. La Bac am media rusinoasa de 8,48 (in generatia mea examenele au fost grila, iar la Limba Romana si Engleza, evaluari orale, nu am luat note – daca aveam acolo note mari, azi ma laudam cu cel putin 9,50, dar eu am o medie la 4 examene scrise). Media mea era 8,75 inainte sa depun contestatie la Limba Romana si acum am media 8,48. Cea mai mica nota o am la limba romana: 7,35. Mi-a fost rusine de aceasta nota, groaznic de rusine, dar astazi o scriu aici, sa ramana pentru posteritate. Pentru familia mea, pentru profesorii mei, media mea a fost un soc. Mi-am dat seama ca nu e vina mea. Am o nota proasta dupa o serie de examene din care nu am inteles nimic. Pe mine scoala nu m-a pregatit pentru ce mi s-a intamplat acolo. Stiam matematica, dar am luat putin peste 7 la examenul grila (corectarea a fost atat de cinica: se punea un sablon pe lucrare si aia era: ai bifat sau nu ai bifat, nu mai conta cum ai ajuns la rezultat). Ulterior s-a dovedit ca la unele subiecte enuntul era gresit sau exprimarea lui era nefericita sau ca de fapt erau mai multe raspunsuri corecte. Trebuia sa mai depui o tona de hartii ca sa obtii o nota mai corecta, sa te lupti pe la minister. Pentru mine toata experienta a fost o bataie de joc. Noroc cu admitarea la facultate unde am intrat a doua, dand examene tot la limba romana, si mi-a refacut partial increderea in mine. Ca altfel as fi ramas cu impresia ca sunt buna doar de dat rest la casa.

Mi-e mila de elevii care trec si acum prin acelasi chin si sunt batjocoriti de generatia noastra, ca si cum noi nu am fi trecut prin acelasi chin irelevant pentru viitor. Perlele sunt amuzante, da, ar trebui sa fim revoltati, nu amuzati de ce li se intampla bietilor elevi, inclusiv pentru ca au ajuns sa treaca 12 clase fara sa stie sa scrie sau sa inteleaga un text.

Evaluarile sunt importante, dar nu trebuie sa fie ca o poza pentru buletin: sa iti ramana in acte cea mai proasta zi din viata ta. E nevoie de mai multe tipuri de evaluare, de mai multe etape. Nu trebuie pusa atata presiune pe un adolescent intr-o singura zi. Ce s-a intamplat pana atunci sa nu conteze. Daca nu esti sportiv de performanta, nu ai psihicul necesar ca sa dai tot ce ai mai bun din tine intr-o singura zi – o zi aleasa de altii, nu de tine.

Sper ca citesc si unii elevi aceste randuri si daca sunt deznadajduiti de evaluarile din vara asta sau verile viitoare, le transmit ca nu despre ele e vorba in viata. E important sa citesti si sa gandesti. Sa stii la ce esti bun si sa iti dezvolti abilitatile. Nu toata lumea trebuie sa fie in clubul de teatru, in cel de dezbateri sau olimpic la matematica. Si e in regula sa fie asa. Eu am stiut intotdeauna ca sunt buna la comunicare. Am scris si am vorbit de am innebunit si i-am innebunit si pe altii. Am avut profesori care nu intelegeau ca fiecare are cate o abilitate sau mai multe si ca trebuie sa lasi omul sa se dezvolte intr-o directie si o forma, genul care gaseau mereu ocazii sa observe ce nu stii, ce nu iti iese bine, ce te face sa nu te simti confortabil. Dar am avut si profesori care au inteles ce fel de oameni au in fata si ne-au fost mentori, ne-au incurajat, ne-au tratat diferit, astfel incat fiecare sa aiba incredere in sine, sa creasca, sa invete si sa devina oamenii de succes de maine.

Cultura generala este importanta, lucrezi la ea toata viata ta, dar nu despre cate capitale stii si cate formule tii minte este vorba in viata. Daca esti bun la matematica, istorie, dezbateri, orice ar fi, fa din asta modul tau de viata. Treci examenele, reusesti sa termini scoala si apoi conteaza sa intelegi lumea in care traiesti. Sa cunosti mereu oameni, sa iti pui intrebari, sa ceri ce ti se cuvine si mai ales, dar mai ales, sa dai inapoi celorlalti. Sa construiesti si tu lumea noastra, a tuturor. Fii corect, activ, dedicat, muncitor si altruist. Fa voluntariat.

Daca cineva are impresia ca bacalaureatul este examenul de maturitate, eu cred ca se insala. Din pacate, nu demonstreaza decat ca sistemul e prost. Si ma doare sufletul cand ma gandesc ca si copiii nostri vor trece prin acest sistem care nu te invata sa fii un cetatean bun, un bun coechipier si un om sigur pe el, un sistem caruia noi i-am supravietuit si atat.

Sursa poza tanara: Shutterstock