Decat sa dau un pachet cu napolitane, suc si cozonac, mai bine salvez o viata. Asa m-am gandit eu, asa ca de Pasti fac cinste cu o donare de sange. Avem de gand sa o fac de ceva timp, dar nu puteam din diverse motive: fie imi faceam lucrari stomatologice, fie aveam sub greutatea admisa (pana recent nu depaseam 50kg), fie eram gravida/alaptam sau nu trecuse destul timp de la nastere. Iata ca am reusit sa depasesc toate obstacolele, m-am informat si maine dimineata ma prezint la centru unde sper sa mi se recolteze 450ml si sa nu fiu refuzata din cine stie ce motive. Am mari emotii.
Zburand spre Roma sau spre Bruges, nu mai stiu, am citit intr-un DoR in Esquire povestea unei fiice (articolul e aici) care nu si-a putut aduce mama acasa pentru a-si petrece ultimele 2 saptamani dupa o lunga lupta cu o boala groaznica pentru ca nu exista sange in spital. Avea nevoie de o ultima transfuzie ca sa reziste, sa ajunga acasa, sa moara langa copiii ei, in casa ei. Nu au avut sange, iar in timp ce fiica ei isi ruga din nou toti cunoscutii si necunoscutii prin telefon si retele sociale sa doneze sange urgent ca sa isi poata lua mama acasa, ea s-a stins pe patul de spital. Am plans cand am citit desi nici macar nu era o poveste despre salvarea unei vieti. Mi-am adus aminte si de accidentul de masina care l-a bagat in spital pe un prieten si de goana familiei dupa sange cand el era in coma intr-un spital.
Sper sa ajut cu punga mea de sange, macar un minut placut sa ofer, daca nu doua saptamani pentru o mama slabita si chinuita. Si mai sper sa pot dona constant, de cate ori pot. Am mari emotii. Sa imi tineti pumnii.
Update: am reusit! Am donat! 🙂 (09 aprilie 2015 ;10:34am)
De retinut: m-am dus de la 8:00 si am stat pana la 10:30. Era multa lume (nu toti ajung sa doneze, pica multi la triaj), posibil sa fi venit unii pentru bonurile de masa primite la fiecare donare, si dureaza pana te inregistrezi, pana te vede un medic, pana ti se fac niste analize care confirma ca poti dona, plus donarea propriu-zisa si odihna obligatorie dupa ea. Daca mergeti si voi, luati-va mai mult de o ora pentru asta.
Din articolul care m-a motivat sa donez:
Media la 1.000 de locuitori este de circa 17 donatori, un calcul care transformă nevoia unei transfuzii sau a unei intervenţii chirurgicale într-o fugă nebună după sânge pe care, de multe ori, o face bolnavul sau familia acestuia.
Dincolo de problemele de organizare ale sistemului de transfuzii, există o problemă mult mai acută: numărul mic de donatori benevoli, acei oameni care donează constant, o dată la trei luni, câte 450 ml de sânge plus patru fiole pentru analize, din convingere, nu pentru beneficii financiare (în schimbul sângelui, un donator are dreptul să primească șapte bonuri de masă în valoare de aproximativ 9 lei fiecare și o zi liberă de la serviciu) și care îi pot convinge și pe cei din jur să o facă.
Lucia Roșca a fost mereu o persoană discretă. O femeie frumoasă și cochetă, dar căreia nu-i plăcea să iasă în evidență. A vrut să se facă medic pediatru, a dat de trei ori examen de admitere la Medicină, dar nu a fost să fie. Așa că, timp de 30 de ani, a fost asistentă medicală. A rămas văduvă şi a crescut singură trei copii. Alerga de dimineață până seara la spital, iar când nu făcea gărzi alerga noaptea de la un copil la altul, pentru injecții. Mai avea câteva luni până la 60 de ani, când ar fi ieșit la pensie și ar fi luat o pauză. (…) Fiicei sale Alexandra nu i-a fost ușor să intre în hățișul unui sistem pe care nu îl înțelegea foarte bine și care îi răpea timp și energie. (…) „Nu te pregătește nimeni nici pentru boală, dar nici să cauți donatori. Și de multe ori am simțit că pierd timp prețios, că ar trebui să stau mai mult cu mama, în loc să caut oameni cu grupa de sânge potrivită, dispuși să doneze”, spune Alexandra.
Elanul i-a fost oprit de un telefon.
„Domnișoară Alexandra Roșca?”
„Da?”, a răspuns, gândindu-se că o să o certe cei de la centru că le-a trimis mulți oameni la recoltare.
„De la secția de hematologie vă sun, de la Spitalul de Oncologie. Vă anunț cu părere de rău că mama dumneavoastră a murit
azi-dimineață.”
7 Comments
Ciupercutza
08/04/2015 at 1:35 PMCe gest frumos! Bravo, Andreea!
Eu nu pot dona, am anemie feripriva 🙁
andressa
08/04/2015 at 1:40 PM@Ciupercutza:
multumesc. Sper sa pot dona, sa nu pic la triaj!
Inchirieri autocare
03/05/2015 at 11:25 AMHey si eu am fost sa fonez recent si am plecat de acolo cu un sentiment foarte placut stiind ca am ajutat. Sper sa inceapa cat mai multa lume sa doneze!
Ana Gorea
08/06/2015 at 4:19 PMBravo tie, eu sunt prea fricoasa!
vali
21/06/2015 at 6:44 PMBRAVO, eu am donat de 8 ori:)
Mihaela
25/06/2015 at 9:02 PMInteligenta alegere, sa fii sigur de faptul ca ai facut un bine mult mai mare decat ar fi insemnat donarea unui cozonac. Poate vor incepe mai multe persoane sa incerce astfel de initiative.
cateva vorbe despre donarea de sange in Bucuresti | Andressa
29/01/2016 at 7:09 PM[…] am reusit sa donez sange a doua oara in viata mea. (Prima oara cand am donat am scris aici.) Din convingere, pentru ca din fericire nu mi-a cerut nimeni ajutorul in mod special. Sanatate […]