baby, i’ve got the blues

Am cam plans cand am plecat de la spital. Recunosc. Nu sunt o smiorcaita, nici nu m-au napadit hormonii in sarcina, dar am avut si eu cateva momente de slabiciune.

Am simtit ca totul se schimba pentru mine abia atunci cand faceam bagajele sa plec din maternitate. Nu cand eram in travaliu, nu cand medicul mi-a trantit bebelusa la piept, imediat ce a scos-o din burtica, legata inca prin cordonul ombilical de mine, nici cand am ramas singura cu ea pentru prima data. Ci cand plecam acasa, dupa 3 zile in care sotul meu si o armata de medici, moase si asistente m-au ajutat si m-au ingrijit. Plecam acasa cu ea si nici nu stiam daca ar trebui sa ii pun sau nu o paturica in landou.

Am plans in masina, in drum spre casa, spre disperarea Testosului care ma tot intreba (iritat) ce ma doare. M-am stapanit apoi o perioada, acasa, cand Testosul -a lasat singura pentru vreo 2 ore, dar am rasuflat usurata si am inceput din nou sa plang cand s-a intors. Pur si simplu nu ma puteam opri. Tot in aceeasi seara mi-a trecut, din fericire. Bestia a dormit destul de mult in noaptea aceea, asa ca m-am odihnit si m-am trezit dimineata ca un alt om.

Nu stiu exact cum sta treaba cu hormonii si cu chimicalele din creierul meu, dar sunt o norocoasa, cred. Nu am mai avut alte momente de melancolie sau nebunie, spuneti-i cum vreti, si am impresia ca de la o zi la alta toate sunt mai usor de rezolvat. Pacat ca televizorul nu ofera nimic distractiv de urmarit in timpul zilei. Ascult muzica si citesc despre bebelusi. Asta ma relxeaza si timpul trece mai repede.

Si mai sunt norocoasa dintr-un motiv. Poate ca l-am bombanit pe Testos pentru ca n-ar fi cel mai bun sot, dar acum este. Si cel mai bun tatic. A stat langa mine  si in maternitate si acasa, in fiecare zi de cand am nascut si m-a tinut de mana, la propriu, in prima seara, cand inca nu eram prea sigura pe picioare ca sa merg singura la baie (peridurala, fir-ar!), dar si in restul serilor, cand nu aveam nevoie de ajutor sa imi mentin echilibrul pe picioare, ci doar… in cap. Si imi aduce ceai si sandvisuri si, chiar daca intr-o seara a zis ca arunca bebelusul pe geam, in general e cel mai rabdator om din lume. =))

Asa ca viata merge inainte. In trei.

Si am voie sa beau bere. Un pic. Hehe. Life’s good. N-o sa mai plang. Sper!