Diverse

Sa vorbim despre mame, ca niste adulti

Am citit azi pe Hotnews un reportaj bun despre situatia cu care se confrunta femeile din Romania care nasc. Sa le spunem… mame. Nu probleme.

Reportajul aici.

Situatia, bine analizata de la ce se intampla cu femeile in jurul varstei de 30 de ani, intrebate direct daca au de gand sa faca un copil, ca si cum asta ar insemna sa faca spionaj industrial, pana la intoarcerea sinonima cu umilirea la locul de munca, prezinta relativ complet realitatea, cel putin cea pe care o cunosc eu. Nimeni nu vorbeste despre asta, nimeni nu spune deschis ca a face copii e o problema, dar realitatea arata ca mamele isi gasesc mai greu de lucru sau sunt date afara pur si simplu, fara explicatii. Asta e regula, o stim cu totii, chiar daca sunt exceptii, printre care ma numar si eu. (Am stat 7 luni in total acasa.)

Eu vreau sa spun doar atat: ministerele muncii ce fac? Cu ce se ocupa daca nu cu o problema atat de serioasa? Ca tot suntem in martie: e plina luna de evenimente cu si pentru femei “de succes”, dar nu stiu cate abordeaza subiecte serioase cum e acesta. Ne umilim mamele. Le facem sa se simta prost sa fac copii, ca ii alapteaza, ca petrec primul an cu ei. Le concediem pentru asta. O sa ziceti ca e greu pentru angajator: ok, de-aia avem oameni de stat, sa gaseasca strategii si solutii ca mamele sa nu mai fie o problema, ci un lucru firesc. E strigator la cer!

De fapt, as spune ca nu e singura problema care trebuie gestionata de angajatii statului, adica ai nostri, ca noi, contribuabilii, ii platim. Si daca nici pe asta nu o rezolva, atunci ei trebuie concediati, nu mamele. Eu, ca manager, as zice ca guvernul (nu neaparat cel actual, ci numeroase cabinete) este ineficient. Afara! Ne trebuie un manager cu adevarat bun, de fapt unul macar “bunicel” daca nu bun, sa faca o lista de prioritati, sa inteleaga ce inseamna “politici publice” si sa evalueze corect subalternii. Ce dracu, sunt cred 1000 de oameni mult mai capabili decat actualul premier! Si daca tot am deschis subiectul Ponta, desi chestiunea e valabila si pentru altii vare au detinut functia de la Revolutie incoace, l-as intreba cum s-ar simti daca vreuna din sotiile lui ar fi fost concediata sau marginalizata dupa ce ar fi nascut. Furios? Pai, da. Exact.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply