Credeti ca cineva i-a spus lui Clark Kent ca e un ratat? Ca in loc sa salveze lumea toata ziua si toata noaptea si sa se joace squash cu gloante si ghiulele, se duce la birou in fiecare zi si poarta intotdeauna pe sub haine un costum de polyester? Bai, nu cred. Toata lumea stie ca face asta ca sa se integreze si in timpul liber (sau uneori in timpul serviciului) face ceea ce e menit sa faca, ceea ce vrea si ceea ce il pasioneaza. Adica de fapt el e foarte cool cu viata aia plictisitoare a lui. In loc sa fie rockstar, e un angajat model. Asta e super cool.
Scriu asta pentru ca mi-a sarit mustarul din cauza unor reactii starnite de Ina, dupa ce a scris pe blogul ei si pe facebook ca si-a dat demisia pentru a-si urma visul. Desi si eu i-am urat succes si am felicitat-o pentru ca face ce vrea ea, dupa aia m-am enervat din cauza unor comentarii in care am citit eu, printre randuri, ca toti cei care nu fac acelasi lucru sunt niste boi. Poate nimeni nu a vrut sa zica asta, poate m-am simtit eu! =)) Dar eu asta am inteles.
Sa va zic ceva. Dreams are overrated. De fapt chasing your dream is overrated. E atat de simplu sa spui “abandonez”. Hai pa, eu plec sa devin rockstar. Eventual plec intr-o tara exotica sa cheltuiesc toti banii pe care ii am sau pe care mi-i pot da parintii si vad eu ce iese. Eventual spui ca esti antisistem si cand te intorci si ca nu te lasa capitalismul sa fii ceea ce esti (in niciun caz nu admitem ca nu ai avut succes pur si simplu in ceea ce ai visat sa faci si ca poate esti just another average Joe care e mediu, nu genial, si care va avea mereu o viata boring, ca noi toti, cu catel si cu copil si cu credit si vacante la mare in fiecare vara).
E mult mai greu sa te duci la birou in fiecare zi cu zambetul pe buze. Sa te gandesti: “just another day”. Sa incerci sa fii foarte bun la slujba aia care te streseaza mai mult decat te inspira. Sa iti cauti inspiratia dupa 2000 de zile in care ai facut acelasi lucru. Sa te porti de parca suruburile alea sau comunicatele de presa sunt instrumente cu care poti schimba lumea.
Eu cred ca noi suntem supereroi. Eu ma simt de parca as avea costumul de Superman pe mine, pe dedesubt, in fiecare zi. Ca ma scol, frate, si zambesc si incerc sa ma machiez astfel incat sa par mai tanara (ca fac 30 de ani anul asta, fuck!) si ma imbrac astfel incat sa arat uman si totusi sa nu inghet si merg pe jos in loc sa iau troleibuzul 4 statii, si intre timp ma gandesc ce sa mananc astfel incat sa nu ma ingras sau sa ma imbolnavesc =)) , ce sa gatesc, ce sa fac la birou ca sa fie superrrr si ca sa reusesc sa schimb in bine ceva sau pe cineva chiar daca nu asta e scopul jobului meu. Si imi platesc toate impozitele si dau zapada de pe strada mea (nu doar din fata casei mele) si incerc sa nu deranjez si imi vad totodata de visele mele (I will totally rule the world one day! Mark my words!!!!). Sunt lame?!
Eu ma consider curajoasa pentru ca in fiecare zi ma duc la birou la o slujba care de cele mai multe ori ma streseaza si nu ma plang si nici nu ma laud cu lucrurile fabuloase pe care le-am reusit in 6 ani (unele sunt misto, unele sunt oribile, dar mai degraba am schimbat vieti in bine, asta pot spune). Eu merit felicitari pentru ca imi gasesc energia in a face asta zi de zi, cuminte si discret? Si pentru ca pe langa asta fac si alte chestii care ma fac fericita si utila si ma ajuta sa visez? Sau merit un sut in fund ca nu imi urmaresc visele? Foarte sincer, decizia Inei m-a pus pe ganduri in legatura cu propriile mele decizii. Oare peste ani le voi regreta? As vrea ca fata mea sa imi urmeze drumul, ii dau un exemplu bun? Va fi mandra de mine? Poate ca nu. Oricum, orice drum am alege, avem nevoie de prieteni adevarati. Iar eu, Ina, sa stii ca te voi ajuta intotdeuna, oricand ai avea nevoie.
Asta am scris pe Facebook. Pentru ca eu cred ca sunt Clark Kent. Si cred ca toti oamenii care fac the most of this boring shitty life sunt toti supereroi. Sigur, nu putem fi toti la fel si viata asta ar fi cam trista daca am face toti ca mine. Unii trebuie sa ceva iesit din comun. Ne trebuie artisti, rebeli, rockstars asa cum ne trebuie si contabili si pompieri. Dar nu putem fi toti rockstars. Iar asta e ok. Poti fi “rockstar” si fara sa iti rupi hainele de tine pe o scena. Catch my drift?
12 Comments
Carol
01/02/2014 at 6:52 PM“Working Class Hero”
As soon as your born they make you feel small
by giving you no time instead of it all
Till the pain is so big you feel nothing at all
Working Class Hero is something to be
Working Class Hero is something to be
They hurt you at home and they hit you at school
They hate you if you’re clever and despise a fool
Till you’re so f*****g crazy you can’t follow their rules
Working Class Hero is something to be
Working Class Hero is something to be
When they’ve tortured and scared you for 20 odd years
then they expect you to pick a career
When you can’t really function you’re so full of fear
Working Class Hero is something to be
Working Class Hero is something to be
Keep you doped with religion, sex and T.V.
and you think you’re so clever and classless and free
but you’re still f*****g peasants as far as I can see
Working Class Hero is something to be
Working Class Hero is something to be
There’s room at the top I’m telling you still
but first you must learn how to smile as you kill
if you want to be like the folks on the hill
Working Class Hero is something to be
Yes , A Working Class Hero is something to be
If you want to be a hero well just follow me
If you want to be a hero well just follow me
– John Lennon –
Da, visele grandioase is supraevaluate intr-o oarecare masura. Faci ceea ce faci o vreme, apoi trebe sa te trezesti, in cele mai multe cazuri.
Si dupa atata libertate si luni/ani de refugiu spectaculos si suprarealist, poate te trezesti undeva unde nu te (mai)simti in largul tau,nu te mai integrezi; singur, sau cu cineva cu care nu te potrivesti.
Mar rog, sunt opinii si experiente foarte diverse.
Eu unul alerg dupa visul de a visa cate putin in fiecare zi – sa formez un amalgam, colaj, ce o fi – de experiente cumulate pentru un ansamblu cat de cat ok.
Vorba aia, bigger picture, ca ideile grandioase, idealiste cum or fi, se prezinta prea imprecise in viata asta scurta – iarasi, experienta si opinie proprie, nicicum o regula abstracta.
Si, chiar daca ma simt ca si cum as avea un costum de poliester sub camasa si cravata – ma ia transpiratia cand aud vocea sefului de departament :p – e ok, sincer nu as schimba nimic in mod radical ^^
Conteaza viata de zi cu zi si detaliile 😉
Allicia
01/02/2014 at 8:28 PMI totally get your drift. Eu zic ca sunt Wonder Woman pe alocuri, dar si Superman e super.
Cristian
01/02/2014 at 11:28 PMUite că eu mi-aș dori să fiu ca tine. Să pot fi Clark Kent zi de zi. Și-ți dau dreptate și cu supra-aprecierea viselor. Mai nou orice rahat poleit e din aur masiv 🙂 Pe de altă parte, nu văd ce e așa de rău în a încerca să faci ceva care să-ți placă. Fără exagerări, fără fițe și figuri în cap, pur și simplu ceva plăcut și cu impact cât mai pozitiv dacă se poate. De exemplu în loc să produci reclame cât mai înflorite și mai mincinoase, să oferi pe bune produsul potrivit potențialului client.
Paula
02/02/2014 at 12:19 AMVise implinite sau nu. E important sa fii multumit in visul care esti. Daca nu, trezeste-te(la modul general vorbind):). Eu cred ca e mare lucru sa ne mentinem abilitatea de a visa. Ma intristeaza oamenii cinici si acriti de viata inainte de vreme.
Adina
03/02/2014 at 5:33 PMCred ca daca ai fi scris acest post fara contextul cu postarea Inei, ar fi fost .. altfel. Asa, imi suna doar rautacios, sorry. Adica cineva anunta: de ziua mea mi-am dat demisia ca vreau sa imi implinesc un vis. Iar intr-un final tie iti sare mustarul?… pai ce legatura are decizia ei cu viata ta nu pricep. Mai ales cand tu esti multumita de viata ta. Oamenii au felicitat-o, unii la modul serios, altii poate la modul la care feliciti pe oricine cand ia o decizie care il face fericit. Ca asta cred eu ca era ideea. Ca daca anunta x ca s-a casatorit, nu iti sare tandara cu: ma lasi, marriage is over-rated. Exemplul nu e cel mai breaz, dar cred ca intelegi la ce ma refer.
Cat despre faptul ca dreams are over rated, well, maica-mea a avut un vis: ca eu si frate-miu sa mergem la facultate. E asta ceva ridicol? Sau over rated? De ce daca spui ca ai un vis, asta trebuie sa insemne ceva prostesc? Viata ta, asa cum e, cu sot, copil, casa si jobul pe care il ai este tot un vis pe care tu l-ai implinit. Nu inteleg de ce daca vrei sa implinesti ceva, inseamna ca te crezi mai breaz sau un super star. Nu vad de ce separi lucrurile in cool dreams si Joe average dreams. Pentru mine un tamplar pasionat de ceea ce face, un avocat ff bun, un pompier, un fermier, toti sunt oameni de admirat, mai ales daca fac ceea ce le place. Si oamenii acestia au pornit tot de la un vis pe care l-au urmat, des poate nu l-au formulat asa. Mie descurajarile astea mi se par de fapt periculoase , la fel ca si vesnica placa ce zice: fii realist. Poti sa alergi dupa un vis si sa fii si realist si daca iti toci toti banii si nu ajungi nicaieri, atata timp cat e riscul tau si nu faci rau altora, why not go for? Sa nu te uiti in urma si sa spui: regret ca nu am incercat asta si ailalta… In fine, m-am cam ambalat pentru ca m-a surprins mult postarea ta. Tocmai pentru ca din afara, pari persoana care si-a urmat visul, a muncit pentru el inca din facultate si acum culege roadele si nu simte nevoia sa taie din avantul altora.
andressa
03/02/2014 at 6:05 PMImi pare rau ca suna rautacios, dar imi dau seama ca asa poate parea. Chiar nu are legatura cu Ina sau poate ca are pentru ca eu am ajutat-o sa capete jobul pe care il lasa in urma si intr-un fel m-am simtit eu parasita, ranita. Altfel nu are legatura cu ea, decat foarte putin. Ca nu ea a spus “bai, voi restul care munciti from 9 to 5 sunteti ratati”, de fapt nimeni nu a spus-o dar am citit-o printre randuri. Cum spuneam, poate m-am simtit eu. Dar nu e prima oara cand aud ca trebuie sa fim anti-sistem desi din impozitele astora care merg la “fabrica”, asa ca mine, merge cat de ca statul asta de rahat, atat cat merge el. Altfel s-ar prabusi de tot.
Sigur, avem nevoie si de artisti, iar Ina are toate sansele sa fie dintre aia 1% care reusesc, dar aia care nu ajung acolo unde vor nu sunt neaparat “invinsi”, “ratati”. Eu fac voluntariat de la 13 ani si schimb lumea in timpul liber. De asta spuneam: putem fi Clark Kent.
Anyway, imi pare rau ca te-am dezamagit.
4 februarie 2013 | paradigma.ro
04/02/2014 at 1:43 AM[…] eroismul lui nine-to-five […]
perceptorul
09/02/2014 at 8:14 AMIncercati sa aveti mai multa rabdare cu sarmanul Testos’, la mine frica nu vine din faptul ca se strica un lucru si trebuie inlocuit sau costa bani, apare frica de necunoscut, de destabilizare a universului propriu, urasc sa stau cateva ore cu acele finte numite meseriasi ca sa schimbe un lucru (o vor face prost), sunt oameni, dar imi vine sa-i strang de gat cu mana mea pe meseriasi!
Stefana
05/03/2014 at 8:30 AMAm re-ajuns pe blogul tau citind zilele astea un text pastrat in PC-ul meu de prin 2007. Era vorba in el despre suparare si mi-a placut mult atunci.
Intre timp am depasit 60 de ani si nu mai fac parte din “Working class hero”, dar mentalitatea este cam aceeasi, doar ca am devenit ceva mai circumspecta.
Parerea mea despre subiectul in discutie:
Oricine poate dori sa realizeze lucruri extraordinare (sa salveze lumea 😀 ), dar este bine sa judece cu atentie cam ce implica asta. Pentru ca viata trece si clipele traite nu se mai intorc niciodata.
Unii pot trai restul vietii intr-o cocioaba, gandindu-se fericiti ca si-au cheltuit toate resursele de care dispun ca sa ajunga in Machu Picchu, altii vor ajunge si pe Kilimanjaro, pentru ca resursele lor sunt regenerabile.
Important este sa te evaluezi realist.
andressa
05/03/2014 at 2:46 PM@Stefana:
multumesc pentru comentariu. da, sunt de acord cu tine, viata trece foarte repede.
Anca
15/03/2014 at 10:28 AMEu nu cred ca dreams are overrated. Poate Clark Kent visa sa fie un om obisnuit, de aia facea ce facea. Nu toata lumea isi doreste sa fie rockstar, sa calatoreasca in jurul pamantului sau sa shimbe lumea. De exemplu, o viata echilibrata cu sot, copil, catel si un job care sa-mi placa este chiar visul meu si nu mi se pare usor de obtinut sau de intretinut. Mi se pare ca e ceva minunat, de care multi nu au parte. Si spre exemplu, daca te simti nemultumit, frustrat, deprimat de relatia pe care o ai sau de jobul actual, in loc sa te balacesti in aceleasi ape tulburi, consider ca e de datoria ta sa faci o schimbare. Si daca iti doresti ceva foarte mult,in oricare aspect al vietii, de ce sa nu go for it? Si sa stii ca viata trece repede atunci cand iti place ce faci, ca altfel fiecare secunda iti pare un secol.
andressa
15/03/2014 at 11:03 AM@Anca:
Da, asta ziceam si eu. Ca lucrurile astea banale pot fi wow, nu trebuie sa mergi in thailanda pentru 5 ani, sa scrii 5 romane si sa reinventezi scutecele ca sa zici ca ai facut ceva in viata.