Diverse

de la capat

In timp ce eu simt ca abia ma orientez pe drumul meu, mai multi oameni din jurul meu o iau de la capat. O prietena e aventuroasa si se muta singura in alta tara, alta isi cauta resursele pentru a-si pastra echilibrul dupa ce viata i-a dat un branci… Unii isi doreau o schimbare, altii s-au trezit in fata ei, dar efectul e acelasi. Toti isi iau viata de la capat intr-un moment in care nu mai stiu regulile lumii. Pe vremea cand isi alegeau primul drum parea simplu si firesc. Acum, inca tineri, dar mai informati, sunt un pic mai tematori. Nevoia le da insa curaj. Eu ii invidiez putin. Pentru ca, vrand-nevrand, isi schimba viata, lucru de care mie mi-e pur si simplu groaza.

Nu simt asta de ieri. De mica ma ingrozeste gandul schimbarii. Cei care cred in zodii spun ca e firesc, ca asa mi-e scris in stele. Habar nu am. Stiu doar ca de la scoala, cartier, blugi: nu am vrut niciodata sa schimb nimic. E asa de greu sa te integrezi din nou intr-un colectiv, sa stii ca-n palma un spatiu sau sa dai forma unei perechi scortoase de pantaloni… Eu cred ca de-asta am plans acum ceva ani dupa diversi barbati. Frumosi sau urati, prosti sau destepti, asa cum erau macar ii cunosteam. Imi dau seama ca am confundat de mai multe ori confortul cu iubirea. Pfua, ce tragic mi se parea sa o iau de la capat si sa caut pe cineva. Ca nici sa fiu singura mult timp nu-mi placea. Eu sunt fericita cand impart cu cineva patul, canapeaua, garzile de noapte la copilul insomniac…

Cand l-am cunoscut pe Testosul consort, ma gandeam “Ce bine ca l-am intalnit!” si stiam ca nu va trebui sa mai caut, sa ma mai stresez. Eram acasa. Dar imi dau seama ca viata iti rezerva multe surprize, unele dintre ele foarte neplacute, si ca acest “acasa” poate sa-si schimbe definitia cand ma astept mai putin. Cumva imi place sa nu ma gandesc deloc la asemenea scenarii, dar pe de alta parte, incerc sa fiu pregatita intotdeuna pentru orice.

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply