iubirea, ca o vraja

Ce legatura e intre o relatie fericita si un dor mistuitor? Intre iubire si nostalgie? Eu zic ca sunt multe legaturi intre ele, dar nu pot sa le confund. Pentru mine, “iubirea” nu este relatia unilaterala pe care o ai cu o persoana cu care nu te mai vezi ani de zile, o persoana care isi traieste viata fara tine, la distanta, reamintindu-si doar, din cand in cand, clipele frumoasa petrecute cu tine.

Voi ce ati face daca v-ati revedea cu marea voastra iubire din tinerete? Se spune ca nu se uita niciodata, nu-i asa? O sa tremurati de emotie, o sa va ganditi la “ce-ar fi fost daca” si, fara sa vreti, o sa reluati legatura de unde a ramas pentru ca pur si simplu iubirea va depaseste puterea de a va opune ei? Sau o sa va intrebati unde e persoana pe care o iubeati cu ani in urma si.. unde sunteti voi, cei care o iubeati atat de mult atunci, si ce s-a intamplat cu voi in timp?

Sunt multi care percep iubirea ca pe o vraja, ca pe o stare pasiva: esti prizonierul ei, ca si cum ai fi hipnotivat si pana nu spune cineva cuvantul magic, nimic din ceea ce faci nu te poate elibera. Pot trece ani, decenii chiar, si tu sa iubesti (dupa aceasta definitie) aceeasi persoana. Sa iti ratezi viata din cauza asta sau, dimpotriva, sa te realizezi in numele ei.

Asta apropo de ce am spus despre povestea de dragoste din “Marele Gatsby”.

Si mi-a placut de Gatsby la nebunie desi m-a enervat notivatia personajului, adica iubirea lui pentru Daisy. Eu nu mai cred de pe la 17 ani in iubire de acest gen. Poti sa ii spui altfel: obsesie, orgoliu ranit, nebunie, dar nu cred ca iubirea este un sentiment care se naste in 2 saptamani si iti conduce apoi actiunile timp de ani de zile, in speranta ca vei revedea cvasi-necunoscutul care te-a vrajit.

Am revenit la asta dupa ce Dixie mi-a lasat un comentariu in care mi-a spus:

Ba da, exista acest fel de iubire… Nici nu stiu daca e un privilegiu s-o fi trait, pt ca te lasa din om neom:(

Acum ca am vazut si eu ecranizarea lui Baz Luhrmann a “Marelui Gatsby” (si mi-a placut mai mult decat ma asteptam!) pot sa redeschid subiectul ca sa explic ce cred eu ca e “in neregula” cu a numi “iubire” ceea ce il motiveaza pe Gatsby sa o regaseasca pe Daisy.

Eu nu cred ca o iubire care se consuma in cateva luni rezista unei pauze de 5 ani. Oricat de puternica ar fi chimia dintre oameni, oricat de mult ti-ai dori sa opresti timpul… Pana la urma el lucreaza in defavoarea ta, a voastra. Oamenii se schimba si uite asa obiectul iubirii devine… altcineva. Altcineva de care te poti reindragosti, dar pe care nu poti iubi constant, de-a lungul anilor, fara sa-l cunosti. Iubirea nu rezista, ci se transforma, se schimba, poate deveni altceva. Sau poate reinvia la un moment dat, din propria ei cenusa, iertati-mi pateul.

Testosul meu a zis ca sunt “prea ancorata in realitate”, desi eu nu credeam ca poate exista un “prea” in formularea asta. =)) Sigur ca sunt ancorata in realitate, doar despre asta vorbeam. Despre diferenta dintre iubirea idealizata intr-un roman si iubirea care leaga cu adevarat doi oameni care nu sunt in carti.

Eu am simtit pe pielea mea “iubirea” din Gatsby cand am fost obiectul obsesiei cuiva care… credea ca ma iubeste. Chiar si dupa mult timp, cand nici eu, nici el nu mai eram aceiasi, cand nu ne mai doream acelasi lucruri (sau poate ca da, dar cine ar fi stiut asta dupa ce fiecare a trait viata separat de celalalt timp de ani de zile?), cand nici nu ne mai cunosteam (nu imi mai place aceeasi mancare, nu mai ascult aceeasi muzica, nu imi mai plac aceleasi carti, nu ma mai enerveaza aceleasi lucruri…), iar el tot credea ca e o problema de timp pana ce vom relua totul din punctul in care el credea ca am pus de unde am pus punct… si virgula.

Si cred ca si eu am facut greseala sa cred ca iubesc pe cineva cu care ma voi reintalni in aceeasi viata si ca trecerea timpului nu va mai conta. E usor sa te crezi ca fericirea ta e o chestiune de timp, ca exista o numaratoare inversa precisa care calculeaza fara eroare distanta dintre tine si obiectul dorintei tale. Si e usor sa nu mai cauti, sa crezi ca ai gasit totul, ca exista o singura variabila intre voi doi.

Acum, cand ma gandesc la asta, aproape ca imi vine sa rad. Ce legatura are iubirea cu amintirea despre ea? Nu ca as crede ca iubirea e ceva la fel de concret ca tinutul de mana, dar nici nu cred ca e ceva atat de abstract incat transcende absolut totul. Dimpotriva, e un sentiment atat de fragil incat il pot afecta si alte lucruri mult mai superficiale decat timpul si distanta.

Asadar, ce ramane dupa iubire poate fi frumos, dar nu se mai numeste la fel.