Florin m-a rugat sa raspund la intrebarea “Ce faceai acum 5 ani?” cu ocazia aniversarii lui de 5 ani de Twitter. Chiar, voi de cand sunteti pe Twitter? Eu nici nu stiu unde sa ma uit ca sa aflu! =)) update: am cauta si am gasit: anul asta fac si eu 5 ani de twitter. party!! =))
Revenind la intrebarea lui Florin, m-am tot gandit la ce faceam acum 5 ani si mi-e greu sa imi aduc aminte, parca ar fi fost o alta viata.
In primul rand, acum 5 ani inca nu lucram. Eram inca studenta. Ce vremuri! 🙂
Ma intorsesem de putin timp din Varsovia, unde fusesem studenta Erasmus, si ma pregateam sa dau licenta la facultate. A fost o perioada dificila si mi-e greu sa explic ce gandeam stiind ca viata mea urmeaza sa se schimbe definitiv, cand ma gandeam cum va fi sa lucrez tot timpul, sa nu mai am timp de lucrurile care imi plac. Eram destul de trista pe atunci, ca atunci cand terminasem clasa a opta sau cand terminasem liceul: se incheia o perioada frumoasa din viata mea. Si mi-e dor si acum de libertatea pe care mi-a dat-o perioada studentiei, cand aveam timp sa fac si voluntariat, sa scriu pe blog, sa citesc, sa ma plimb. Acum ma bucur cand am timp sa vad un episod din The Good Wife. Sa citesc de multe ori nu am rabdare la sfarsitul zilei, sunt prea obosita.
Acum 5 ani incheiam o relatie din care am invatat cat pot fi de naiva si de slaba. Imi doream atat de mult sa nu fiu singura incat am refuzat sa spun lucrurilor pe nume, sa vad ce nu merge, ce nu se potriveste. As fi prelungit la nesfarsit o relatie din care nu am inteles nimic numai pentru ca aveam senzatia ca in jurul meu toata lumea este fericita in doi si eu nu stiam cum sa fiu intreaga de una singura. Pana la urma am transat problema! Noroc ca am aflat de inclinatia lui spre poligamie ca altfel m-as fi prefacut fericita mult timp de atunci inainte. Ar trebui sa ii multumesc pentru ca mi-a dat un impuls sa o iau de la capat prin greselile lui.
Acum 5 ani incepusem sa ma lupt cu acneea si asta imi crea probleme de siguranta de sine. A fost un calvar pana am scapat de ea si uneori, cand ma uit in oglinda, inca ma astept sa vad leziunile de atunci.
Acum 5 ani am cazut de pe cal (am scris un post atunci) si pana m-a dus ambulanta la spital mi-am pus problema: “Si daca astea sunt ultimele clipe din viata mea?”. Un gand care m-a facut sa imi schimb multe obiceiuri si sa imi revin dupa despartirea aia penibila. Aveam lucruri mai importante de facut si, din pacate, a trebuit sa cad in cap ca sa imi dau seama de asta.
Voi ce faceati acum 5 ani?
2 Comments
arai
28/03/2012 at 9:38 AMEu n-am inteles nimic, calul era poligam si ai batut saua pana ai priceput?
Mihai
01/04/2012 at 10:38 PMIar acum 7 ani 1/2 mancam la aceeasi masa in statiunea Jupiter pe banii CNRR 🙂
Imi amintesc bine ce a urmat apoi si sper ca este all water under the bridge.
Daca nu este, sper sa am vreodata ocazia sa imi cer scuze personal.
Ma bucur sa te stiu bine!