mamaie

Dupa ce a crescut 2 copii, 3 nepoti si a ajutat cu cresterea unui stranepot, mamaia mea s-a dus si ne-a lasat foarte tristi. Zi de zi, de cand o stiu, ea a facut ceva: a muncit, ne-a facut mancare, curat, educatie, ne-a dus si adus de la scoala, ne-a vizitat, ne-a plimbat catelul, ne-a certat, ne-a platit facturi, ne-a rezolvat toate problemele, ba chiar a stat la coada ca sa prinda o anumita ora pentru o cununie civila a cuiva din familie. Si ne-a facut mereu cadouri. Chiar si acum, cand noi, nepotii ei, avem aproape 30 de ani, primeam de la ea ceva de Craciun sau in ziua de nastere.

Ea pana in ultima zi a spus ca omul trebuie sa faca ceva, nu sa stea pur si simplu, iar asta a tinut-o sanatoasa pana la aproape 83 de ani. Mamaie era foarte, foarte tare.

Mamaie facea parte dintr-o generatie de oameni foarte puternici, care au trecut si printr-un razboi si prin comunism si o saracie ingrozitoare. Nevoia a invatat-o ca orice se rezolva, ca trebuie sa nu te plangi si sa faci tot ce poti ca sa iti fie bine. Pe vremea cand nu se gasea nimic prin magazine, mamaie tot facea o mancare de te lingeai pe degete. Avea retete din Ardeal, de unde era ea, si facea din orice bucatica mica de carne o tocanita bestiala din care manca toata lumea cateva zile. Si mancarea mea preferata cand eram mica era “ceapalau”, o mancare de ceapa care era in primul rand ieftina, dar mie mi se parea cea mai dulce si cea mai buna mancare de pe pamant.

Mamaie stia sa faca sapun sau branza, desi stateam la bloc si toata lumea voia sa cumpere din magazin totul. Ea dramuia foarte inteligent totul si uite asa avea mereu pentru noi ceva, chiar si un dar generos de nunta (pe care eu din pacate nu l-am prins, dar ma voi gandi la mamaie tot restul vietii).

Mamaia mea a facut totul pentru nepotii ei. Era vaduva demult, eu nu l-am prins pe bunicul. Ea s-a mutat mai aproape de matusa ca sa ajunga la nepotica si apoi, pe rand, i-au intrat in grija si ceilalti nepoti si a devenit un fel de educatoare in gradinita familiei noastre. Dimineata, cand eram eu foarte mica, mama pleca la serviciu pe la 5:30-6 (ca sa ajunga in celalalt capat al orasului la ora 7) si eu o auzeam cand se pregatea sa plece si incepeam sa plang si mamei i se rupea sufletul si plangea si ea si imi spunea ca va veni repede inapoi si ca mamaie trebuie sa ajunga si sta ea cu mine. Nici nu mi se uscau bine lacrimile pe obraji ca mamaie descuia usa (se sincroniza cu mama perfect) si ma lua repede: hai sa ne imbracam, hai pune-ti si aia ca e frig afara, hai sa mergem la verii tai. Si uitam repede ca mama a plecat si stateam sa ma imbrace mamaie cu cate doua perechi de pantaloni, una peste alta, si cizme de cauciuc imense ca era iarna si zapada pe atunci se punea pe asfalt, nu ca acum. Si petreceam ziua cu verii mei mai mari si ne jucam, iar mamaie ne facea de mancare si uneori ne mai povestea de cand era ea mica si mergea pe dealuri. O data s-a intalnit cu un lup si s-a speriat groaznic si lupul s-a speriat si el groaznic si au luat-o fiecare la fuga inapoi de unde venisera. Pe asta mi-a povestit-o de multe ori ca imi placea mie.

De la mamaie am invatat sa cos, sa crosetez si sa tricotez. Nu-mi folosesc aceste calitati niciodata, dar pe atunci era foarte distractiv sa ma joc cu croseta sau andrelele. Pe atunci nu prea aveam ce vedea la televizor, casete cu desene nu prea se gaseau, asa ca ne distram altfel. Mamaie mi-a facut si papusi din carpe, asa cum avea si ea cand era mica. M-am jucat cu ele, dar eu deja visam la Barbie, recunosc.

De cateva luni, de cand a inceput sa aiba probleme de sanatate si simtea cum timpul ei s-a dus, spunea sa fim cuminti. Si mie imi spunea sa nu ma cert cu prietenul meu. “Sa nu va certati, mamaie”. Asa spunea ea si eu ii ziceam “Nu ne certam, mamaie, de ce sa certam?”. Mamaie a fost bestiala. O sa incercam sa fim macar putin ca ea. Si o sa ne fie foarte dor de ea.