Diverse

cel putin 125

In perioada sarbatorilor toti primitem sa fim mai buni. In restul anului insa, cativa oameni chiar reusesc sa ne inspire si sa aduca in lumea in care traim putina magie, cat sa credem ca va fi din ce in ce mai bine.

Una din aceste persoane este cu siguranta dna profesoara Lacramioara Olteanu. Preda stiinte socio-umane la Scoala Centrala din Bucuresti de ani de zile, iar cand nu preda economie, filosofie, logica sau psihologie, este un membru foarte implicat in Asociata MASTER Forum. Mi-a fost si mie profesoara, dar nu la liceu, ci in acest ONG. Acum 14 ani am cunoscut-o si, treptat, am ajuns sa imi doresc sa imi petrec tot timpul liber incercand sa schimb lumea.

In casa ei ma simt mereu ca acasa pentru ca acolo am petrecut zile in sir punand tara la cale cu colegii mei din asociatie. Acolo mi-am facut prieteni si am invatat sa-mi asum responsabilitatea pentru ceea ce fac: bine sau rau. Poate ca intelegeti ce spun cand zic ca nu ii suport pe cei care nu stiu sa spuna: “Ai dreptate” sau “Imi pare rau”. Cei care cred ca toate ideile bune vin de la ei sunt fie niste genii, fie niste prosti. Dar eu pana acum n-am intalnit genii…

Cu umorul ei si felul de ne inspira, doamna Olteanu este o “locomotiva” in asociatie. Fara oamenii ca ea, dorintele noastre de a fi mai buni ar fi ramas undeva ascunse si n-ar fi iesit niciodata la iveala cu entuziasm. Intamplator sau nu, sunt foarte buna prietena cu fiica ei care este la fel de speciala ca si mama ei.

Am scris despre ea pentru ca merita sa ne amintim de oamenii speciali din vietile noastre si sa le multumim pentru ceea ce sunt.

Pe aceasta cale va spun ca si AVON cauta femei care au făcut lucruri vizibile. Cu ocazia aniversarii brandului, Avon ne invita sa propunem femei remarcabile pe www.avon125.ro. Prin aceasta campanie, Avon doreste sa descopere femei obisnuite cu povesti speciale, dar nu celebritati. Asa ca, daca vrei si tu sa ii dai vizibilitatea pe care o merita unei femei care merita tot respectul nostru, propune-o. 125 de femei vor fi selectate in functie de prezentarile cu care au fost nominalizate, dar noi ne vom aminti ca cel putin 125 de femei cu superputeri, cum imi place mi e sa spun, se plimba printre noi.

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply
    tudor
    29/04/2011 at 11:14 PM

    Ma omori cu posturile in care incepi cu o amintire reala sau… modificata, pentru ca in final sa tragi o reclama de toata frumusetea. Gata, nu mai merge asa. Pe bune, deja imi pot da seama fara sa ajung la final.

    Da, stiu, ai pus publicitate. Dar eu te citesc intr-un feed rss pe telefon. Si nu spun sa nu mai faci. Dar.. schimba formula 🙂

    • Reply
      andressa
      30/04/2011 at 8:28 AM

      @tudor:
      chiar nu inteleg problema. m-au rugat sa propun si eu pe cineva in acel “hall of fame” al femeilor obisnuite. pana la urma si ce de daca am pus link catre site?
      ca sa fiu sincera, si pe mine ma deranjeaza uneori cand citesc pe bloguri reclame de tip “iata ce imi place la produsul/serviciul x” pentru ca e evident ca orice ar fi trebuie prezentat favorabil. mi-ar placea sa vad un “iata cum mi se pare…”.
      dar in cazul asta, am scris despre cineva la care tin si la sfarsit am amintit de un site. nu am alterat cu nimic realtitate, nu am laudat aiurea pe cineva la comanda. am ales eu si am scris ce am vrut eu. cred ca asta ar trebui sa conteze pentru tine.
      si nu inteleg ce inseamna amintire “modificata”. la ce te referi?

  • Reply
    Tudor
    08/05/2011 at 2:15 PM

    Problema este structura postului. In ochii mei, desigur, pentru altii poate fi just fine. Dar mie mi se pare ca, daca vrei sa ne spui despre o campanie, scrie direct despre campanie. Daca imi povestesti despre o persoana draga, nu monetiza postul. Nu vreau sa citesc zambind trei sferturi din el pentru ca la sfarsit sa existe o incheiere apoteotica de tip link 🙂

    Cand am folosit atributul modificat, vroiam doar sa sugerez ca exista posibilitatea ca, in vederea unei integrari mai bune cu produsele promovate, amintirea care deschide postul sa fie oarecum… descrisa dintr-un unghi avantajos de vedere. Lol, stiu, nu ar trebui sa fie asa, dar vezi ce face un adlink la sfarsitul unui articol bun ? 🙂

  • Reply
    maxx
    09/05/2011 at 4:44 PM

    sunt cam lenes deci nu o sa scriu prea mult dar eu magie nam mai vazut de mult

  • Reply
    premii pentru femeile care ne fac sa ne iubim » Andressa
    28/05/2011 at 10:37 AM

    […] facut si eu o propunere pentru acest concurs acum o luna si, pentru ca avem voie sa facem cate propuneri vrem, as mai avea […]

  • Leave a Reply