domnul olteanu

Poate unii dintre voi aţi avut un prieten, o rudă sau un profesor care să vă inspire mult, de la care să învăţaţi mai mult decât o materie, de la care să învăţaţi cine sunteţi şi ce vreţi de la viaţă, un om care să vă facă să citiţi mai mult, să ştiţi mai mult, să faceţi mai mult. Pentru mine acest om a fost domnul Olteanu.

“Îmi place pustoaica asta, e deşteaptă!”

Aveam 13 ani când a spus asta şi nu mi-a mai trebuit nimic. Dacă te lăuda, era o treabă. Aşa era domnul Olteanu: era ironic şi la prima vedere părea un dur. Când îl cunoşteai, te privea circumspect şi îţi punea câteva întrebări, voia să vadă dacă faci faţă unui gică-contra şi dacă îţi e ţie clar ce vrei. Dacă zâmbea până la urmă, puteai răsufla uşurat: ai trecut testul. Şi dacă te plăcea, dacă te aprecia, aveai şansa să înveţi de la cel mai bun cum să-ţi urmezi visul.

(Eu şi domnul Olteanu, în 2000 sau 2002, în autocarul care aducea echipa din Voineasa unde avusese loc reuniunea nationala PAL-Tin. El dormea,)

Mie mi-a schimbat viaţa. Când aveam mai multă nevoie ca un om pe care îl respectam şi îl admiram să-mi spună “bravo!”, de un mentor, a apărut domnul Olteanu.

Întotdeauna mi s-a spus că vorbesc mult, că vorbesc prea mult, că sunt prea agitată, că trebuie să mă integrez mai bine şi să încerc să nu mai ies în evidenţă. La momentul perfect, când începeam să devin adult şi nu ştiam încotro să mă îndrept, a apărut cineva care m-a făcut să cred că tot ceea ce mă caracterizează e bun şi poate fi şi mai bun, că am în primul rând calităţi, nu defecte şi că pot să fac orice îmi propun.

Şi când spui “domnul Olteanu”, spui proiectul PAL-Tin. A fost proiectul lui de suflet. Pe timpul lui liber, domnul Olteanu a convins sute de oameni să se implice în acest proiect, să nu subestimeze copiii, să ceară socoteală celor aleşi.

Aveam 13 ani când am intrat în Proiectul PAL-Tin, derulat de Asociaţia MASTER Forum (mai jos detalii). Domnul Olteanu mi-a propus ca, împreună cu alţi copii, să vorbesc ce fac eu în Asociaţia MASTER Forum, Proiectul PAL-Tin cu o doamnă venită din Georgia. Aşa cum fac şi acum când e vorba de ceva ce îmi place, am vorbit mult, tare şi repede şi nu m-aş mai fi oprit. La sfârşit, domnul Olteanu era mândru de mine. O convinsesem pe acea doamnă să demareze şi ea proiectul în ţara ei. Nu-mi venea să cred. De obicei, după ce vorbeam cu înflăcărare despre ceva, cineva îmi spunea că sunt obositoare. Îmi găsisem în sfărşit locul.

(Traiam de fapt într-o lume strâmbă. Într-o lume cu viziuni înguste cu sechele comuniste, una în care a fi un copil bun, un copil deştept, însemna să taci şi să semeni cu alţii. A avea zvâc era privit ca un defect. Şi acum e aşa, din păcate. Şi acum uniformizarea e valoarea supremă în societatea noastră.)

Au trecut 13 ani de când am intrat într-un ONG creat de un om cu o viziune modernă şi de atunci nimeni nu a mai reuşit să mă convingă că tăcea şi a mă conforma sunt lucruri bune, iar a vorbi mult şi cu entuziasm, a te lupta pentru ceea ce crezi până în pânzele albe sunt un lucruri rele.

Proiectul PAL-Tin, pe scurt, înseamnă organizarea de alegeri la nivelul şcolilor şi liceelor, după modelul alegerilor la adulţi, alegeri în urma cărora se forma un consiliu care, timp de 2 ani, cât avea mandat, derula proiecte pentru a rezolva probleme ale alegătorilor lor. Ca să vă faceţi o idee, copii căută sponsori (sau cer ajutorul autorităţilor locale) şi fac parcuri pentru role, piste de biciclete, renovează şcoli, organizează concursuri sportive sau de cultură generală sau orice altceva au promis in campaniile lor electorale sau cred ei că e necesar în comunitatea lor.

Sună idealist, dar în practică este realist şi a schimbat România mai mult decât orice program guvernamental. Din 1994 până acum, proiectul PAL-Tin a atins mii de oameni, copii şi adulţi, elevi care au învăţat ce înseamnă alegeri, ce înseamnă să faci un bine pe timpul tău pentru simpla satisfacţie că ai ajutat pe cineva şi că ai realizat propriul tău proiect, copii care au primit o alternativă la a sta la bloc sau la televizor, copii care au învăţat să-şi atingă potenţialul; părinţii acestor copii au fost la rândul lor atinşi de PAL-Tin pentru că au văzut cu ochii lor cum nişte copii devin exemple pentru ei înşişi, în loc să spargă seminţe discută, scriu bugete, îşi pun ideile în practică ; iar consilierii adulţi au văzut că  din comunitatea pe care o reprezintă fac parte şi nişte copii care brusc le-au cerut socoteală. În toate oraşele în care a existat un Consiliu Local al Copiilor/Tinerilor viaţa comunităţii a fost marcată de acest proiect.

Proiectul a fost adaptat după un model francez care funcţionează de zeci de ani: adaptarea a constat în faptul că noi am învăţat copiii să scrie bugete şi cereri de sponsorizare, în timp ce copiii din Franţa spuneau în Consiliile Locale ale adulţilor ce şi-ar dori: un club de şah, un concurs de pictură, computere pentru şcoli etc, iar adulţii, din bugetul local, acordau toate resursele necesare desfăşurării acţiunii  / realizării proiectului. Cum ar veni, ai noştri sunt mai deştepţi!

În jurul lui, domnul Olteanu a strâns tineri care ar fi putut face orice altceva în timpul lor liber, dar preferau să vină la şedinţe în care puneau la cale reuniuni naţionale şi mâncau apoi un ghiveci de peşte. Domnul Olteanu facea cel mai bun ghiveci de peşte.

Datorită lui, am ajuns să vad Delta Dunării prima dată. Am organizat acolo o reuniune naţională pentru că el susţinea că e cel mai frumos loc de pe pământ. A fost de neuitat, într-adevăr. Acolo am făcut insolaţie din prima zi şi din cauza secetei am rămas fără apă curentă! Haha!

Domnul Olteanu era aşa cum mi-aş dori să fie toţi şefii. Pentru că domnul Olteanu credea în mine. De la 15 ani mă trata ca de la egal la egal. M-a luat cu el la Forumul National ONG,  mi-a dat responsabilităţi uriaşe, am fost coordonator de proiect si trainer la o varsta la care profesorii mei de la liceu nu concepeau nici macar faptul că aveam dreptul să protestez pentru o notă nedreaptă.

Domnul Olteanu m-a convins că sunt talentată, îmi spunea “bravo, eşti foarte tare!” când făceam ceva bun, când aveam o idee bună, iar când făceam o prostie vorbea cu mine până înţelegeam ce am greşit şi cum să nu mai repet greşeala. Foarte puţini oameni mai spun “bravo!”.

Domnul Olteanu m-a invatat să-mi aleg reperele, să “think outside the box”, să nu-i mai cred pe cei care îmi spun că vorbesc prea mult şi că ar trebui să stau în banca mea, să văd că sunt mult mai mult decât o elevă cu traseul casă-şcoală-casă, că e alegerea mea să fac mult mai mult de atât.

În 16 ani, de când există proiectul PAL-Tin, mii de oameni l-au cunoscut pe domnul Olteanu şi toţi pot spune “Jos Pălăria!”

Din păcate, domnul Olteanu s-a stins astăzi, duminică. Şi aş mai fi avut să spun atât de multe despre el. Dar nu cred că am cum să vă fac să înţelegeţi ce om special a fost şi ce gol a lăsat în urma lui. Asta dacă nu cumva l-aţi cunoscut şi atunci cred că deja ştiţi că unul ca el nu mai găsim şi că suntem norocoşi că l-am cunoscut. Odihnească-se-n pace!

ION OLTEANU

28 Noiembrie 1953 – 24 Octombrie 2010

Pagina lui de pe site-ul CENTRAS il descria astazi asa: ION OLTEANU este doctor in filosofie si absolvent al Facultatilor de Filosofie si de Drept, Universitatea Bucuresti. A fost cercetator la Institutul de Filosofie, cu specializarea in filosofie politica, filosofia dreptului si studiul mentalitatilor. A lucrat ca Secretar de Stat pentru Departamentul Tineret din Ministerul Tineretului si Sportului. Ulterior, a lucrat in structuri ale administratiei centrale responsabile de relatia Guvernului cu societatea civila (Consiliul pentru Reforma, pana in 1997 si Directia pentru relatiile cu organizatiile neguvernamentale pana in 2001). Din 2001 este coordonator de programe la CENTRAS si unul din principalii responsabili pentru organizarea Forumului National al ONG-urilor si pentru consultanta asigurata forumurilor judetene. A elaborat capitolul “Probleme de management asociativ” din volumul “Ghid juridic si practic pentru organizatiile cu scop nelucrativ” (1996), a elaborat studiile «Premise si conditii necesare dezvoltarii capacitatii parteneriale a actorilor locali » (2003), «Premise si conditii necesare dezvoltarii capacitatii de advocacy a actorilor locali» (2003)