just do it, romania

Despre “Let’s do it, Romania!” ce sa va spun?

Ar fi culmea sa critic o explozie de entuziasm tocmai eu, mama “letsdoit”-urilor, sa facem, sa dregem, sa nu-i lasam sa se bage in fata, sa protestam, sa ne punem ingisne, sa purtam banderole, sa salvam, in general, lumea, dear planeteers!

Dar adevarul e ca in ziua aia am stat acasa si abia daca am facut un pic de curatenie la mine acasa. De nevoie, am spalat 2 furculite. Cam atat. Pentru ca stiti, am inceput sa simt o usoara greata cand aud de initiative cu semnul exclamarii, cu defilari ale vedetelor pe la televizor “in estonia, letonia si lituania a iesit superb, hai ca si noi putem!”.

Nu ca nu cred ca trebuie sa ne curatam tara, Doamne fereste, e atat de imputita ca pe alocuri pute si in 10 de ani in care am fost ong-ista febrila, am strans si eu saci de gunoaie lasate de altii, am facut “harta poluarii” pentru a bate obrazul autorittatilor si chiar era sa-mi iau bataie de la un malac pe care l-am certat pe strada pentru ca a aruncat o sticla pe jos.

Clar e nevoie sa facem, sa dregem, dar pana la urma am ajuns si eu sa cred ca nu de activitati nationale cu mult marketing ducem lipsa, ci de responsabilitate individiala. Adica ce folos ca mii de oameni curata dupa alte cateva mii de oameni? Maine o vor lua de la capat. Nu i-am invatat nimic pe nesimtiti, doar le-am facut menajul. Si sigur, pana la urma ne facem si noua un serviciu, curatam dupa ei si pentru noi, nu?, vedem aceleasi paduri, bem aceeasi apa, respiram acelasi aer. E ca si cum ai avea un coleg de apartament care nu-si spala vasele. Pana la urma daca i le speli tu o faci pentru ca nu mai suporti, nu ca sa-l ajuti sau ca sa-l inveti o lectie. Ba chiar dimpotriva, lectia invatata e ca spala prostul.

Let’s do it, Romania – fara semn de exclamare. Da, s-o facem, dar mai mult decat a aduna tone de gunoi, cred ca mai important ar fi ca atunci cand vezi pe cineva facand gunoi sa spui ceva. Si e nasol, v-am spus ca nici faptul ca eram femeie nu i-ar fi oprit palma tipului pe care l-am certat pentru ca a facut mizerie. M-a salvat fuga rusioasa, dar sanatoasa.

Stam sa se mai adune si apoi let’s do it again? Hai sa let’s do it mai devreme. Si mai usor cu gratarele astea peste tot si cu campingul in spatii neamenajate. Lasa oamenii gunoaie si fac focul pe unde-i trazneste, ca-n epoca de piatra. Ce, pana mea, se prajesc mici si cefe peste tot, suntem bolnavi cu carnea asta?! Romanii nu pot petrece o zi la iarba verde daca nu frig ceva? Nu zboara fluturasul de badminton si nu sare mingea de fotbal daca nu sfaraie gratarele? Ce obicei tampit. Ma rog.

Sa nu mai trisam. Cu tigari aruncate pe jos si, in general, cu tot ce facem noi ca sa ne fie viata mai usoara in sistemul asta bolnav. Cum zicea Andrei Plesu in articolul asta care mi-a placut mult:

Mă tem că, la această oră, soluţia nu poate veni de la mari aglutinări de energie, de la organizaţii militante, partide, „grupuri de iniţiativă“, apeluri eroice. Trebuie mai curînd să reîncepem de la buna îndărătnicie a responsabilităţii individuale, de la onestitate privată, hărnicie, exercitare tenace a propriilor aptitudini. A-ţi face un program de viaţă din cinste şi competenţă, „a-ţi face bine treaba“, a te concentra pe lotul tău de obligaţii profesionale şi morale e, deocamdată, mai productiv decît a te epuiza în acţiuni de masă, în activism public, în vervă agitatorică.

Sorin Oprescu o sfatuia pe soprana Amelia Antoniu sa nu nasca in Romania. Misto sfat. In general, ar trebui sa ne sfatuiasca sa nu locum in Romania. Dauneaza grav sanatatii. Si nu exista si nici nu va exista un leac minune pentru asta, nici un heirup national, ci un regim sanatos de viata.