Jerry Seinfeld avea o poanta misto: ca la o inmormantare, oamenii ar prefera sa fie cel din cosciug decat cel care tine discursul. Pentru ca frica de vorbit in public batea frica de moarte.
Eu fac pariu ca frica de singuratate bate si frica de moarte si frica de vorbit in public. Majoritatea oamenilor ar muri mai degraba sau, si mai rau, ar bea o tarie si s-ar balbai in fata unei sali pline decat sa n-aiba cu cine merge la o nunta.
Mai bine te ciuruiesc sute de perechi de ochi curioase, ca intr-o sedinta la un acupuncturist zelos, in timp ce incerci sa spui ceva inteligibil la un microfon, dar tot ce reusesti e sa transpiri ca Gabriel Cotabita in sauna, decat sa te compatimeasca toate matusile pentru ca masa la care stai la nunta e singura cu numar impar de scaune. Din cauza ta desigur. Pe toate biletelele scrie “cutare & cutare” si pe al tau a ramas prea mult loc liber. Unde mai pui ca nici nu ti-ai asortat cravata, respectiv rochia cu partenerul. Iar daca esti fata, ai macar decenta sa nu te arunci la prinsul buchetului ca oricum n-ai cui sa bati apropouri. Stai jos si mai mananca niste tort.
O stiu pe-o tipa care s-a cuplat pentru ca nu mai suporta sa imparta chiria cu inca trei suflete, cu programe si interese diferite. Nu mai voia sa se trezeasca singura, sa manance singura si sa-si plateasca singura partea de chirie. Si l-a gasit pe el, un tip singur, atat de singur incat a primit-o in sufletul lui, in casa lui si a si cerut-o de nevasta inainte sa afle unde se gadila, ce o enerveaza, care e culoarea ei preferata, mancarea ei preferata, parfumul ei preferat si, in general, tot felul de lucruri care te ajuta sa iti dai seama daca ai sau nu un viitor langa un om.
Acum sunt casatoriti si ea e gravida – ca sa-si consolideze statutul de om nesingur. Si, in general, sunt tot felul de lucruri care le distrag atentia de la faptul ca o nunta mare nu le-a ocupat un gol mare din suflet. Nici sentimentul ca sunt singuri si nici teama ca vor fi mereu singuri nu le-au disparut si de-asta isi aduc tot felul de dovezi, cum ar fi copii, promisiuni si planuri, asa cum isi imagineaza ca ar face doi oameni care traiesc impreuna, nu doar locuiesc impreuna, doi oameni care impart vise, nu doar un pat si teama de a nu fi plictisiti si singuri pe un biletel si pe scaunul fara pereche de la masa invitatilor.
Si cand te gandesti ca pe ei ii invidiaza atat de multi oameni singuri…
Sursa foto leagane: Shutterstock
11 Comments
Titus
08/03/2010 at 4:30 PME trist sa traiesti viata ingradit de temeri. Nu inteleg de ce atat de multa frica – mai ales ca de ce ti-e frica nu scapi 🙂
Eu am o idee la care tin cu inversunare – mai bine te gandesti la lucrurile bune pe care doresti sa le ai, decat sa iti fie frica si sa te feresti de lucrurile rele, care vrei sa nu ti se intample.
cata
08/03/2010 at 4:31 PMMulti se indragostesc si fac aceasta propunere innainte de a afla ‘tot’ despre ei, pur si simplu o fac pentru ca sunt siguri ca este acea persoana care corespunde cerintelor avute. Dupa cum bine cred ca ti-ai dat seama pana acum, nu tot in viata este asa cum pare, si nu mai esti un copil nevinovat sa crezi ca totul este roz, daca este iubire este totul; pana la urma este vb de atractie fizica(la inceput) si de acceptarea unor compromisuri acceptabile noua, acele mici lucruri, care ne fac sa fim mai toleranti fata de cei de langa noi. Cu timpul realizezi ca oricat de frumoasa ar fi viata singur, tot ai vrea pe cineva langa tine care sa iti fie aproape sa te cicaleasca din cand in cand, sa te sarute dimineata, sa te intrebe unde mergi… pe cineva care sa il intereseze ceea ce facem…. si pana la urma sa poti avea o familie. La un moment dat la o varsta te uiti in jur si vezi ca toti sunt cuplati, casatoriti si o sa-ti doresti sa ai si tu pe cineva langa tine si atunci incepi sa cauti cu orice pret stabilitatea in limmitele tale….
cotiso
09/03/2010 at 6:27 AMAh cat de mult pot sa inteleg asta.Nu-i nimic asemanator fricii de singuratate.Si poate nu ar fi atat de inspaimantatoare daca ai sti ca ai cui sa ii oferi dragoste si mangaiere,rasfat si uneori certa ,cadorui facute cu sufletul plin de iubire si ganduri bune ,flori de camp cu zambet de zori .Si poate ca nu doar acespta ce oferi si cumva iti ofera mangaierea rasfatului de a avea pe cineva sa iubesti si care te iubesti la fel :fara conditii.
Suminona
09/03/2010 at 9:43 AMDepinde foarte mult de personalitate … sunt cei “satuli”,singuratici care prefera singuratate ,sunt cei cu frica in singe de singuratate (chiar daca se arunca cu capul in zid ) si cei … imuni 🙂
Acuma ca si … test sau idee … comoditate o asociezi cel mai mult cu …?
Ioana
09/03/2010 at 1:40 PMSe poate sa fiu printre putinii care nu se tem de singuratate mai mult decat de a vb in public?! Singuratatea imi da mult prea mult timp liber si ma face sa am preocupari pe care nu le-as avea in mod normal – imi da maxim dezamagire, insa sa vb in fata unei audiente… mi se taie genunchii doar cand scriu despre asta!
Laurentiu
09/03/2010 at 11:55 PMCam cusuta cu ata alba povestea cu tipa aia…
Suminona
10/03/2010 at 8:33 AM@Ioana
Daca iti place de un erou , nu te duci la el sa i spui intr-un fel sau altu asta ? sau ti prea frica ca ti se taie genunchi ? hai sa fim cinstiti, ce ar avea mai mare impact ? sa te faci de ris in fata unei persoane care conteaza pt tine , sau in fata unor necunoscuti … 🙂
ady
10/03/2010 at 11:21 AMsinguratatea e o chestie tare complicata. eu chiar m-a dus la nunti singura, la nunti de prieteni, la nunti de colegi din scoala, la nunti de rude. daca a comentat careva n-am auzit sau m-a durut la basca.
stau cu alte 4 persoane (plus o pisica :)) si desi fac un pic de echilibristica sa-mi adaptez programul, nu mi se pare prea mare bataie de cap, pentru ca toti 5 suntem persoane urbane si rezonabile care se respecta reciproc. nici nu mi-a trecut prin cap sa ma marit doar ca sa plec de aici, sau ca sa impart chiria si cheltuielile cu cineva. (ok, recunosc, toate cheltuielile se impart la 5, si nu la numarul de dormitoare-3, desi eu ocup singurica o camera).
am fost singura in concediu, de capu’ meu, fara agentie/ghid/etc atat in apuseni-romania (pe care nu-i vazusem si pe unde m-am plimbat pe toate coclaurile pe unde m-a tinut fizicu si timpul sa le umblu)cat si in strainatate. unii dintre cunoscutii mei (mai mult cunoscute) au picat pe spate, altii m-au admirat, mi-e mi s-a parut cumva logic-doar nu era sa stau incuiata in casa, doar ca nu era nimeni cu care sa plec in vacanta.
ok, nu-i foarte placut. orice are nevoie de putin suport, macar moral, de ideea ca cineva il asteapta acasa numa pe el, de cineva caruia sa-i spui toate cele. nu-i placut deloc. chiar zilele trecute am simtit foarte acut nevoia cuiva “al meu”.
dar, pe cuvantul meu ca am avut ocazia sa spun “da” (macar unei “relatii”, sau chiar, dupa cum am interpretat eu niste apropuri, unei casnicii). am zis pas, pentru ca am simtit ca as fi zis “da” doar pentru a nu fi “singura”.
si mi-am dat seama ca-i mult mai bine, mai simplu, mai usor, mai reconfortant sa fi singur de tot, decat singur in doi, sa fi cu cineva fata de care simti ca nu poti vorbi deschis, fata de care sa nu poti sa-ti deschizi sufletul si sa-ti arati toti piticii de pe creieri.
mie mi s-a parut mai simplu sa fiu singura de tot, decat sa joc teatru (era foarte obositor, nu-s o actrita prea buna :))si sa fiu cineva care nu sunt, doar pentru a nu fi “singura”.
da, imi doresc pe cineva langa mine, dar acel cineva trebuie sa fie langa sufletul meu, nu doar asa d-amorul artei.
si nu, nu mai sunt foarte-foarte tanara ca sa se presupuna ca-mi pot permite sa astept, am 30 de ani, o varsta la care presiunea sociala e puternica. am decis sa fac totusi cum vreau eu, ca nu traieste nimeni in locul meu.
oana
11/03/2010 at 6:10 PMma regasesc destul de bine in ce spune Ady, nici eu nu am nici o treaba cu ce spune sau nu spune lumea daca ma duc singura la nunti (si am fost mereu singura la nunti din intamplare), imi place sa fac chestii singura sau oricum nu am nici o problema cu a face chestii singura. ce-i drept in vacanta nu am plecat decat o data singura -un week-end prelungit de fapt- si nu pot sa spun ca a fost cel mai grozav dar nici ca m-a deprimat sau afectat sau speriat, am profitat cat am putut de bine si atat.
Bineinteles ca si eu sunt mai bine cand sunt cu cineva decat cand sunt singura, se simte imediat diferenta, dar asta daca persoana repsectiva imi place cu adevarat, pentru ceea ce este ea, nu doar pentru ca e o cale de a alunga singuratatea. Ca merge sau nu merge e partea a doua. Si mie mi-e frica de singuratate dar mi-e mult mai frica de singuratatea in doi, pentru ca in plus mi se pare fara speranta. Sa iti ingradesti singur libertatea si speranta de a gasi pe cineva cu care chiar ar putea sa imparta ceva (o viata chiar) doar din cauza fricii sau a presiunii sociale mi se pare foarte trist.
Dana
26/03/2010 at 6:34 PMHai sa-ti spun un lucru, parintii mei s-au casatorit dupa 3 luni, diferenta de varsta de 8 ani, mama era logodita cu altul, dar a fost dragoste mare, s-au luat. Nu cred ca in 3 luni poti cunoaste atat de bine o persoana si totusi, au avut o casnicie foarte fericita. Poate uneori chiar simti ca ai gasit acel ‘the one’ si entuziasmul te face sa te arunci cu capul inainte in necunoscut. Entuziasmul asta dupa ani buni de relatie in care crezi ca reusesti sa il cunosti pe cel de langa tine se cam topeste (dupa 3,4 ani, iti garantez eu). Eu cred ca nu e exclus ca se te fi pripit cand ai scris articolul, poate ca prejudecatile tale te-au impins sa vezi lucrurile asa simplist, alb-negru, sau poate ca ai dreptate si in cazul asta e un compromis pe care l-a facut persoana in cauza si sper ca este constienta de consecinte. Parerea mea este: mai bine sa nu judeci din afara atat de usor si simplist, ci sa respecti alegerile celor din jurul tau fara sa-i judeci. Iar daca e adevarat ceea ce ai scris, e foarte trist pentru copilul ce va veni… Life is all about choices!
andressa
26/03/2010 at 7:13 PM@Dana:
Dana, iti multumesc mult pentru comentariu. M-ai pus putin pe ganduri.
Sunt de acord cu tine, sunt situatii in care perioada de cand cei se cunosc nu e relevanta. Si relatia mea cu prietenul meu a avut o evolutie fulgeratoare, chiar daca nu am fost la altar in pasi grabiti, vremurile sunt altele acum totusi! 🙂 Nu cred ca ne-am pripit deloc.
Eu am generalizat pornind de la povestea aceea si, evident, ce spuneam nu se aplica in toate cazurile, ai dreptate.