Ce am învățat de la copilul meu

Mulți părinți povestesc despre copiii lor ca despre propriul CV. “Vorbește 3 limbi străine”, “L-am dus la pian și la vioară”, “Am luat premiul întâi la șah“. Suntem îmbătați de puterea asupra lor și încântați că ne retrăim copilăria și avem șansă să luăm alte decizii. Copilul nostru se va spăla mai des pe dinți, va învăța mai mult, va chiuli mai puțin, va mânca mai mult spanac, va câștiga mai bine, va fi respectat de mai mulți.

Azi e ziua în care ar trebui să ne reamintim că în relația prăinte-copil există un permanent schimb de informații. Că nu noi îi modelăm pe cei mici, ci îi asistăm și îi sprijinim ca să se dezvolte cât mai frumos, iar ei ne învață în fiecare zi, cu ingenuitatea lor, să fim mai buni.

Iată 3 lucruri importante pe care le-am învățat de la fiica mea și pentru care sunt recunoscătoare.

Ține-ți aproape prietenii. Cu ei trebuie să te păruiești și să te împaci, de la ei înveți și ce e loialitatea, dar și ce e trădarea. Te ajută să te cunoști mai bine pe tine. Pe măsură ce creștem, tindem să renunțăm la întâlnirile cu prietenii, să tăiem de pe listă reuniunile grupului pentru că mereu pare mai important să terminăm un proiect, să vedem un serial din patul nostru comod, să mergem la coafor, la sală sau să stăm, ca de obicei, cu familia. De la fetița mea, care se joacă într-un fel cu mine, altfel cu prietenii și diferit de una singură, mi-am adus aminte că viața e foarte plictisitoare și săracă dacă nu ai mulți prieteni.

Urcă-te în copaci. Aleargă după minge. Târăște-te. Bălăcește-te. Energia trebuie consumată, în primul rând pentru sănătatea noastră fizică: încheieturile ne înțepenesc, burțile se măresc, bolile și durerile se tot adună cu timpul, mai ales dacă stăm numai pe scaun. Al doilea lucru important este că, dacă ne mișcăm, uităm de multe griji, dormim mai bine, râdem mai mult, suntem mai fericiți. Copiii ne obosesc cu cheful lor permanent de a țopăi, a pedala, de a se ascunde și a descoperi. Ar trebui de fapt să ne inspire. Ei au dreptate, nu noi.

Arată-le oamenilor apropiați ce simți. Copiii au îmbrățișări magice. Când cuprind cu mâinile lor mici oameni mari, reușesc să transmită fără niciun cuvânt câtă iubire simt. Când se supără, o spun. Nu așteaptă să se prindă cineva după o remarcă vagă, un apropo nu-știu-cum, o atitudine rece. Nu. Ei spun “M-am supărat pe tine!” sau chiar “Te urăsc!” și apoi te iartă cu la fel de multă sinceritate. Oamenii mari se dezobișnuiesc de asta, din păcate, și își complică viața cu reacții nesincere, cu relații superficiale, dar mai ales cu multă suferință neexprimată. Eu spun tare și ”Te iubesc!” , și “Mi-ai rănit sentimentele!” , iar astfel mă repar zilnic, puțin câte puțin, cu aceste adevăruri.