Oh!

Dude! Dacă nu mă dau cu dosul de pământ nu înseamnă că nu sufăr.

Știți că unii oameni, poate chiar unii dintre voi!, cred că ăia care nu schelălăie de milă, emoție etc, nu simt nimic?

Enervanți oameni. Ăia care cred că trebuie să te dai de ceasul morții ca să se știe, nu ăia care nu fac asta.

Sincer, sunt în extrema cealaltă. Nu compătimesc, nu plâng în hohote (decât dacă sunt singură sau cu cineva extrem de apropiat), nu mă cutremur dacă aud vești extrem de proaste. (Poate pentru că sunt atât de pesimistă, încât mă aștept la vești proaste, chiar foarte proaste, absolut mereu. What? End of the world, tomorrow? Heh, I saw it coming!)

Mă enervează cei care exagerează cu patetismele. Oh! Un tremur în voce de câte ori pomenim de un mort, om bolnav, de orice problemă. Treaba voastră, dar nu-i judecați pe cei care nu fac la fel.

Asta îmi aduce aminte de Maria Dinulescu, actrița care se dădea de ceasul morții pentru că la Cannes, când se decerna un premiu post-mortem pentru Cristian Nemescu, a auzit-o pe Loredana spunându-i unei prietene: ”Și ce ai vrea, să plâng?!” În primul rând, faptul că a spus la televizor ce a auzit că vorbeau două prietene, în particular, e un gest de cață. Și dacă o auzea pe Loredana spunandu-i prietenei ei că are o boală venerică? Sau auzea că a tras o flatulație pe fondul unui prânz cu mult spanac? Ne spunea și nouă? What happens in Vegas, stays in Vegas, that’s what I always say. Cu aplicabilitate la Cannes. Sau la orice e “off-the-record“.

În al doilea rând, ce-o fi deranjat-o așa de mult pe Maria Dinulescu nu înțeleg. Voia atitudine de bocitoare? Mi se pare mai de prost gust să iei o morgă de parcă ți-a fost frate un individ pe care nu l-ai cunoscut niciodată, oricât de tragică i-a fost dispariția și chiar dacă i se decernează un premiu în fața ta, decât să îți păstrezi sobrietatea, sinceritatea și demnitatea.

Mă rog, implicațiile bârfei erau mai dureroase, pe ea o deranja în sine prezența Loredanei în delegație, ca invitat al casei de producție a filmului, nu neapărat faptul că nu plângea. Numai că asta e copilărie. La toate aceste decernări de premii, casele de producție pe de tot globul își trimit oameni, e un drept câștigat când au investit în film. Și Andreea Raicu și Virgil Ianțu fuseseră la Cannes parcă, din parte sponsorului Chivas Regal. Așa, și?

Strict vorbind despre dezamăgirea Mariei Dinulescu vis-a-vis de așa-zisa indiferență a Loredanei, eu cred că sobrietatea sinceră într-un astfel de moment este de apreciat, nu de bârfit. Poate Loredana era de fapt mișcată de moment în adâncul sufletului, dar nu se vedea cu ochiul liber. E greu de spus ce e în sufletul omului, ăsta-i adevărul.

…Oh!