locul de veci

– “Tu vrei sa-mi iei locul de veci?! Cum sa faci asa ceva? De 30 de ani e locul meu!”
– “… de parcare, doamna. Nu de veci.”
– “Nu conteaza! De 30 de ani stau aici!”

Imi crescuse nivelul adrenalinei atat de tare, incat simteam ca de la tremurat mi se balangane geanta pe umar. Imi framantam mainile, imi pipaiam atent cele doua inele de pe degete, incercand sa imi infrang impulsul de a urla: “Nu mai urlati!” Nici nu mai simteam oboseala de dupa o zi la serviciu.

Batrana deja tipa la mine de 10 minute, ma uitasem la ceas. Calculam: as mai fi stat vreo 3 minute sa ascult cat sunt de lipsita de bun simt si apoi urma sa cobor pe scari. Auzeam franturi din ce spunea, “la varsta dumitale”, “obraznica”, “tupeu”, “nu ti-e rusine”, “sotul meu e veteran de razboi” si ma gandeam ce bine ca Testosul ma astepta in masina, ce bine ca nu urcase cu mine. Ar fi strans-o de gat daca-i vorbea asa. Eu sunt mai rabdatoare, mai impaciuitoare.

Cand s-a auzit liftul oprindu-se la etaj mi-am dat seama: a venit si cealalta… doamna. O vecina, prietena cu ea. A inceput spectacolul sincron. “Nu e normal asa ceva”, “dincolo de legile scrise, sunt legile necrise”, “sotul meu e imobilizat la pat”…

M-am retras elegant, cu un “buna seara” si “sper ca pana maine sa rezolvam situatia”. Am coborat cu liftul pana la urma, mi s-a parut mai la indemana, nu stiam cum sa scap mai repede de gura lor.

As fi dat orice sa nu intru in gura doamnelor din bloc. Cum de ce ti-e frica nu scapi, am avut bafta de a primi de la ADP locul de veci, pardon, de parcare, m-am luat si eu dupa vecina tulburata de vesti, locul de parcare care fusese candva al presedintei asociatiei de locatari. Eu ce vina am ca locul nu era platit din pasopt? Am zis mersi ca am primit loc de parcare si am mers sa anunt politicos un vecin ca locul este de acum inainte al meu.

Am aflat astfel culmea tupeului: sa tii teorii despre bun simt urland ca la usa cortului. Doamna, insist sa-i spun in continuare doamna, m-a facut cu ou si cu otet, a urlat la mine de-au auzit si cei din scara A, in timp ce eu stateam cuminte si explicam ca locul nu era platit de mult timp, ca imi pare rau, ca sunt sigura ca va putea lua alt loc de parcare, ca o las doua zile sa se lamureasca…

Am petrecut seara dezbatand cu Testosul daca o fi mai bine sa chemam ADP-ul daca nu-si muta masina sau daca ar trebui sa i-o tractam noi pana in mijlocul strazii. Am decis ca suntem oameni civilizati, o sa chemam ADP-ul. Azi dimineata insa, am avut o surpriza. I-am mai facut o vizita vecinei si de data asta a insistat sa intru in casa sa-i vad sotul veteran de razboi, n-a reusit sa ma convinga, i-am spus ca o cred pe cuvant. Iar m-a facut cu ou si otet. Acum, mai fresh fiind, pentru ca plecam la serviciu, nu veneam de la serviciu, i-am taiat putin din elan spunandu-i cat o costa sa-si ia masina de la ADP daca i-o ridica si ca diseara vreau sa parchez pe locul meu. Am urat o zi buna, am zambit si am sters-o pe scari in pas vioi, ca sa nu-i mai aud glasul. Urla inca dupa mine.

Culmea, si-a mutat masina. Nu-mi vine sa cred. E prea frumos sa fie adevarat. Oi fi paranoica, dar ma astept la o miscare surpriza din partea ei. Ori imi umfla intretinerea, ori imi taie cauciucurile… Daca sotul e veteran de razboi, poate stie tehnici de intimdare a inamicului, poate imi pregateste o ambuscada!

Bai, frate, am loc de parcare dupa un an de cand am depus cererea, ar trebui sa ma bucur si, cand colo, ma tem pentru viata mea din cauza unei vecine octogenare!! Welcome to OTV Country!