Diverse

nota 5

Atatia oameni se pare ca au rezonat la problemele mele stomatologice descrise anterior, ca m-am hotarat sa va mai povestesc ceva.

Cand eram mica, la inceputul anilor ’90, mai precis, aveam niste probleme groaznice. Aveam multe carii, facusem deja abcese, mancam algocalmin pe paine din cauza asta. Pe vremea aia, dentistii erau un fel de macelari cu halate mai curate. Mi s-au facut extractii fara anestezie sau cu o gluma de anestezie, un spray care amorteste un pic mucoasa, cu efectul ca simti cum ti se smulge creierul cand iese pacatosul molar…

Am ajuns uite-asa la Facultatea de Stomatologie (pe la Calea Plevnei) unde ma duceam ca Nicoleta Luciu la sala: de trei pe saptamana, cate 3 ore pe zi. Toata ziua, buna ziua, eu stateam in sala de asteptare sperand sa scap in curand. Eram un copil cuminte.

Locul unde se faceau interventiile chirurgicale sau de orice alt fel pe pacienti era o sala mare cu vreo 15-20 de scaune specifice, puse la distanta de cativa metri unul de altul. Stai pe scaun cu freza pe masea si, pe langa zumzaitul de rigoare, auzi horcaieli, scuipaturi si urlete de la alti colegi de suferinta. Cand am ajuns acolo prima data, mama s-a prelins pe un perete a lesin de-a trebuit sa ma ridic de pe scaun sa-i fac mamei loc, sa-si revina. Ce sa faci, era mult sange in jur.

Si stiti cum e la un spital universitar, nu? Multi studenti, se uita la tine, isi iau notite, te intreaba una alta, mai scapa un “frateeeee” la problema ta pentru ca numai in carti mai vazusera asa ceva… Asa era si al Facultatea de Stomatologie. Nu ma intelegeti gresit, atunci nu ma deranja, aveam pana in 10 ani. Mi se parea chiar misto sa se uite aia la maseaua mea si sa isi faca cruci. Acum insa… Sa zicem doar ca nu as mai trece prin asa ceva.

Totul a culminat intr-o zi cand un student arab (rezident, ma rog, nu stiu ce era, dar era invatacel…) mi-a pus o plomba si la sfarsit profesoara venit, s-a uitat indelung la maseluta mea si a zis intr-un final: “Mda… Nota 5”.

You Might Also Like

12 Comments

  • Reply
    dadi
    01/10/2009 at 10:23 AM

    Cate lucruri reusim sa supurtam cand suntem mici.. si dintii mei erau astfel de “textbook material” de oroare, si chiar traind in vestul privilejat, cu medicina socialdemocratica nemtoaica, dentistul meu nu prea avea o mentalitate diferita din cea a macelarilor. Anestezie numai daca erau mai multi dinti de estras, pentru unul singur, “nu era nevoie, nici face in timp sa faca efect ca deja am estras-o”. Oi. Si nu prea ii placeau copiii, era repede de strigat daca te miscai sau faceai prea multe “istorie”. Asa am dezvoltat o fobie stomatologica si pentru 10 ani nu mai m-am dus la dentist. Numai cand medicul mi-a spus ca e riscul de a mori de ceva la inima daca nu-mi insanatosesc dintii, mi-am umplut de benzodiazepine pana la capat si m-am dus la un alt dentist. Care, cu mare surprisa, era o persoana decenta si m-a dat anestezie inca inainte ca a inceput sa faca cel mai mic gaur. Dar costa si mai mult de cand era socialdemocratizat de stat…

  • Reply
    Mihaela
    01/10/2009 at 10:53 AM

    DAp, te inteleg perfect…timp de 4 ani de zile am mers la Facultatea de Stomatologie ptr un Aparat dentar Fix…dureri mai groaznice nu poate avea un om…timp de 4 ani…i-am cunoscut si eu pe rezidentii de se uitau la tine…si mai rau…aveau examen CU TINE ca subiect principal…unora le mai suflam din termenii ce ii auzeam la fiecare sedinta…desi nu ii intelegeam…ii retinusem…ptr ca durerea era insuportabila…

  • Reply
    dzeta
    01/10/2009 at 6:32 PM

    Cinicul din mine se gindeste de fiecare data cind citeste un articol de felul asta la urmatoarea intrebare:

    – Cum se cheama studentul care termina medicina la facultatea din Petreuti, cu chiu cu vai, cinci pe linie, majoritatea dati si ei din mila?
    – Domnul doctor.

    In ceea ce priveste dentistii, primul lucru pe care il intreb la dentist este daca accepta sa lucreze fara anestezie. Daca spun ca nu, ma ridic si plec.

  • Reply
    Adia
    02/10/2009 at 1:01 AM

    Doamne ce aiurea! Nu-i de mirare ca mergeai asa de des acolo daca iti puneau plombe de nota 5. Mie mi-e groaza de dentist. Data trecuta i-am pus asa de multe intrebari ca a zis ca a avut examene mai scurte :p
    Acum trebuie sa merg iar..off..

  • Reply
    ruka
    02/10/2009 at 8:33 AM

    Măcar de n-ai fi auzit-o pe profă… Of, Doamne!

  • Reply
    luminitza
    02/10/2009 at 4:08 PM

    asa am primit prima cerere in casatorie.aveam 14 ani si-mi faceam aparat dentar de indreptat dintii.el era dentist arab,cu un nume tare frumos:Amin,cu 10 ani mai in vrasta decat mine.m-a cerut la mama probabil pentru a-si completa haremul.si mama a zis nu.:-))

  • Reply
    yahoo status
    05/10/2009 at 8:53 PM

    Buna ziua . Detin blogul http://www.timisoararomania.ro , are page rank 3 si 150 vizitatori unici pe zi .
    As fi interesat sa facem schimb de linkuri . Eu va adaug blogul , in lista mea de parteneri pe timisoararomania.ro iar dumneavoastra adaugati
    site-ul http://www.yahoostatus.ro cu titlul yahoo status(pentru a nu avea link direct , unul catre altul , e mai avantajos pentru amandoi)
    Daca sunteti de acord va rog sa-mi dati un e-mail de confirmare : admin@yahoostatus.ro iar in cateva ore va adaug linkul la parteneri .
    Multumesc si atept un raspuns ,

    Tudor
    http://www.yahoostatus.ro
    http://www.timisoararomania.ro

  • Reply
    Bogdan Epureanu
    05/10/2009 at 9:51 PM

    @Adia: Nu sunt de acord cu tine… cred ca e normal sa avem toti libertatea de a opta… eu unul prefer durerea in locul anesteziei (si crede-ma ca am avut si masele scoase, si infectii si alte cateva chestii de genul).

  • Reply
    Radu
    06/10/2009 at 11:00 AM

    Salutare.Am si eu un site de Bancuri glume si culmi, si anume http://culmi.blogspot.com si daca vrei sa faci un link exchange cu mine te rog sa vizitezi http://culmi.blogspot.com/2009/07/schimb-de-link-uri.html sau sa imi dai un add pe mess la id rfi_scan .Mersi frumos.O zi buna

  • Reply
    Alexandra Ivan
    08/10/2009 at 4:57 PM

    Nu stiam ca ai avut si tu probleme cu dintisorii… “Rezonez” cu asta pentru ca, dupa cum poate stii, am trecut prin vreo sapte interventii chirurgicale din cauza incompetentei unui medic de scoala, in copilarie.

    Toata povestea am scris-o pe blog si am incercat sa-i ajut si pe altii care au dezvoltat fobie de stomatolog din cauza traumelor: http://am.voce.ro/category/dental-phobia

    Cei care comenteaza pe aici ar trebui sa stie ca medicul stomatolog este OBLIGAT (dupa normele europene) sa-ti faca anestezie pentru orice procedura, exceptand cazul in care tu specifici in fisa ca esti alergic sau ca nu doresti anestezie.

    Uite, Andressa, iti pot recomanda un medic extrem de bun la care sa te duci, Dr. Schally, este doar putin mai scump decat la un cabinet obisnuit, dar merita. http://www.dr-schally.ro

    Mult succes, sanatate si… ai grija de tine!

  • Reply
    AtOnePoint
    08/10/2009 at 5:20 PM

    Hmm, macar ai plecat acasa lamurita, stiind ca ai o plomba de nota 5. As fi vrut si eu sa stiu ce nota avea fosta mea maseluta. Daca as fi stiut ca e de nota 3, nu m-as fi purtat cu ea ca si cum ar fi de nota 10 :)) si cu siguranta nu m-as fi atins de caramele.

  • Reply
    rasvan
    09/10/2009 at 9:44 AM

    mai ai acea plomba?

  • Leave a Reply